Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Orbitor 1 (O1, 1996), romanul început la 7 decembrie 1992 la Bucureşti, fiind
totuşi scris „aproape în întregime“, la Amsterdam.
Postmodernismul românesc (PR, 1999), lucrarea de doctorat coordonată de Paul
Cornea (strălucit şi romantic elev al lui Mihail Sebastian).
Orbitor 2 (O2, 2002) scris mai mult la Berlin şi Budapesta.
De ce iubim femeile (DCIF, 2004), bestsellerul care a realizat Unirea
Postmodernă, întâiaşi dată mixând publicul cultivat, publicul fesenist şi publicul
manelar, vânzându-se-n circa 150 mii de exemplare.
Orbitor 3 (O3, 2007) scris la Schloss Solitude, Stuttgart, în 13 luni, până pe la
1 iunie 2007.
Restul scrierilor fac parte din acelaşi mare Text, nici un pixel politic, nici un
vers, nici un rând scris nici o vorbă risipită nu trebuie ignorate, dar e obligatoriu a
avea în bibliotecă măcar aceste patru opusuri excepŃionale, cu recomandarea ca
Trilogia Orbitor (TO) să fie achiziŃionată mai degrabă în trei volume distincte, ca şi la
Dante, din motive de comoditate în folosire, eventual de către mai mulŃi membri ai
familiei simultan sau împrumutată pe la prieteni.
* Mult ciudată era şi umbra lui Mircea, ca de cioban din Pipera, tras ca prin inel
sub podul rutier de la Voluntari, aşteptând 109 lângă calea ferată, în lumina
quasarilor, peste pletele negre cu aurul şi nestematele unei coroane voievodale, fără
alt element de identificare a ctitorilor bisericii nevăzute decât fantasma Doamnei
Chiajna alăturate ca o presimŃire ce parcă îmi umple şi acum inima de bucurie, cu
dangăt fantomatic de clopot din depărtări şi huruitul tramvaiului 21 întorcând la cap
lângă PECO şi toneta de îngheŃată.
Caracterul oieresc al zonei întinse de la Europa spre nord până la Pipera, cum
rezulta şi din recensământul animalelor, tare mă face să observ că aşa cum există la
Chiajna o statuie a Doamnei Chiajna, tot astfel s-ar cuveni una şi în oraşul patronat de
Cuvioasa Parascheva, Voluntari, poate încredinŃată aceluiaşi sculptor Nicolae Popa, o
statuie a lui Mircea Ciobanul, cam între autostrada de Unirea Urziceni, strada
Cocorilor şi predestinata stradă Anton Pann, unde e şi Şcoala 42, aducându-ne aminte
câŃiva dintre ostenitorii ei din preajma RevoluŃiei, Iacobescu Ştefan, Crişan
Alexandru, Marin Iancu, Carmen Firan, GuŃă Flori, Fernando António Nogueira
Pessoa, Tinca Guran, Soare Adrian, Roxana Musta, Ion Barbu, Roxana Costinescu,
ConstanŃa Gogolan, responsabilul cu protecŃia muncii D. Sandu, Crişan Adriana –
matematiciana inventator al jocurilor metamorfozabile reprezentând corpuri platonice
şi arhimedice ce se transformă printr-o multitudine de forme, producând bogate
structuri prin diversitate şi armonie şi având aplicaŃii terapeutice, educative, artistice,
iar mai de mult fizicianul Scridonesi, matematicianul Sofonea şi atâŃia alŃii, fiecare
după numele său, cum s-ar fi exprimat franŃuzoaica noastră Carmen Cabel, după
evadarea din Arhipelagul Şcolar.
Încadrarea Bucureştiului între cei doi adevăraŃi întemeietori, Mircea Ciobanu şi
Doamna Chiajna, ar fi ca o compensaŃie voievodală azi, după degradarea Mitului
Eminescian, un omagiu către cei ce au intrat şi în literatura universală aducând
meşteri şi editori mari la Curtea Veche, de unde va porni şi eroul Mihai Bravul
miraculoasa lui Unire, atât de umilitoare pentru neisprăviŃii Epocii Mooye.
* Şcoala de literatură a cocalarilor. Biografia scriitorului n-ar trebui să
intereseze decât pe agenŃii literari, pe când a autorului prezintă unele pete albe care
atrag ambiŃiile exegeŃilor de a le elucida. Între aceste pete albe ca nufărul, de necurăŃat
32