Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* Mansarda lui Cioran. Neîncetatul pauper sum. În toate cele texte
cărtăresciene, de la interviuri la cele mai înălŃătoare pasaje ale operei, jurământul ăsta
de castitate şi sărăcie. Necontenita dar eficienta dezinformare a spărgătorilor de
termopane, atraşi de feromonii aerului condiŃionat.
Mircea ar trebui consiliat nu de critici sau promoteri ci de impresarii
fotbaliştilor despre cum să-şi gestioneze traducerile, dacă editura publicului cultivat
nu-l umple de bani la ce tiraje vinde sau – e o ipoteză – îi deturnează veniturile spre
un tsunami de promovabilitate deşănŃată, care ea mai mult, nu opera ca operă, te
constrânge la a combate derapajele antiromâniste în trei cărŃi voluminoase cât O1, O2
şi O3.
Altminteri, cititorii şi mai ales miloasele cititoare, inclusiv profa Coca
Dospinoiu, gata oricând să se şmecherească, să se adapteze trendului adulmecat ca o
capaucă şi să scrie o lucrare de grad şi grant Eminescu – poetul neîmperecheat de pus
la produs, i-ar dărui şi dona cu bucurie lui Mircişor pe blog vreun jipan Siegfried sau
acel apartament de la Paris în care Milan Kundera l-a primit pe Gabriel Liiceanu,
desigur după cheta publică şi achiziŃionarea sa drept casă memorială de vizitat cu
microbuzul liceului, cum n-a avut parte mansarda lui Cioran.
Totul condiŃionat eventual de să nu uite de fanele sale din RO, lansând la
Kretzulescu şi la Vama Veche minimum un Orbitor pe sezon, eveniment editorial al
anului de regulă pe caniculă, neaşteptând zaiul de noiembrie al Gaudeamusului!
* „ConjuraŃia Ştiutorilor de pe orbita DivinităŃii veghează ca Mircea să ducă la
bun sfârşit manuscrisul şi prin asta să-şi asume natura de Ales, pregătindu-l pentru
Mântuire. Acesta ar fi, rezumat brutal, plot-ul Orbitor-ului. (...) IntuiŃia predestinării
este însoŃită de indeterminarea identitară, de conflictul dintre alteritatea, fatalitatea
existenŃei şi nostalgia Mântuirii.“ observa cu deplină îndreptăŃire antiEminescianul
critic Chivu, membru în juriul selector al traducerilor finanŃate de ICR-Patapievici,
lângă Mircea Martin (preşedinte), Dan C. Mihăilescu, LuminiŃa Marcu, Alexandru
Cistelecan, Liviu Ciocârlie, Daniel Cristea Enache, inconfundabil cu juriul invariabil
care dă Premiile Uniunii Scriitorilor, anume Gabriel Dimisianu (preşedinte), Mircea
A. Diaconu, Daniel Cristea Enache, Dan C. Mihăilescu, care declara pe web că
fericirea lui cea mai mare este soŃia, Tania Radu (vicepreşedinte ICR, zice webul) şi
Cornel Ungureanu.
La care nu mai trebuie adăugat decât că cine urmăreşte cu creionul în mână TO,
acela şi numai acela va sfârşi înŃelepŃit suficient încât să aplice praxiologia Mântuirii
asupra sufletului propriu, mântuindu-se el însuşi, mai ales dacă e scriitor şi îşi are pe
orbitele divine propria sa serie de Ştiutori, mai mult sau mai puŃin bine informaŃi decât
ai lui Mircea şi oricum convergentă spre Cititorul Unic, Nemurirea.
* Despre forŃarea Mântuirii. Noi postmodernii din România nu ne apropriem
sacrul de formă, de florile mărului binecuvântate de Blaga, oricât de profani am fi. În
explorarea şi îmblânzirea proprietăŃii, fiecare dintre noi se comportă ca un membru
activ. Iată de ce nu suntem numai fiinŃe de formă ontodinamică, ci pur şi simplu fiinŃe
care forŃează Mântuirea de formă, cum atacantul faultul în careu, adică fiinŃe
ontodinamice în chiar esenŃa lor. Şi poate că tocmai această grabă este păgubitoare,
mulŃi dintre cei care tentează să se mântuiască indiferent de preŃ alegându-se de fapt
cu enervantul cartonaş galben, inventat de Ludovicii FranŃei pentru temperarea
geloziei – apăsătoare şi mereu inventive ca reproş – a unora dintre concubinele lor,
138