Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

statuie a lui Gheorghe Anghel, din faŃa Ateneului, cu un Eminescu în boxeri, purtând
mantie, freză à la Bon Jovi şi sfârcuri erecte“.
Judecând totuşi după complexul de SUPERIORITATE cumulat de Mircişor, zi
de zi, ceas de ceas şi după fiecare masă, din expresia „stau pe Ştefan cel Mare“, ar fi
de anticipat ca fiind cel mai probabil demers transformarea pamfletului A pus de
mămăligă într-un roman postmodern, re-scriindu-l pe Sadoveanu şi spulberând atât
BOR cât şi în genere mitul voievodului care-şi apără, de creştin adică cretin ce e,
„moşia“, de pildă într-o abordare sexualistă generând evenimentul editorial al
deceniului relatând pe zeci de pagini delirante expert cum Măria Sa, simbolul unirii
moldovenilor, le dă muie la călugăriŃele sanitare de la PătrăuŃi în celebra, dar ridicola,
sixtină a VoroneŃului, desigur pe frunze de dud în răcoarea altarului, Daniil Sihastrul
Ńinând lumânarea, mulŃumindu-le ei lor aşa pentru cum vor fi îngrijit aceste
mironosiŃe, aceste curve fine, pe răniŃii aşa-zişi eroi boieri de la Războieni.
Eventualul film, pe eventualul scenariu cu tarantule al ciracului antiEminescian
de la Litere Răzvan Rădulescu, lansat cu ostentaŃie pe un ecran cât Palatul Culturii la
Iaşi ori măcar cât Soborul la Chişinău, ar genera prin reacŃiile de protest cinic
antecalculate, o explozie publicitară compatibilă ca mecanism cu ce a scos de la
moldoveni prin Evangheliştii ei aproape contemporani cu dramele Golanilor părintelui
Galeriu, politoloaga promovată de Humanitas Angela Mungiu-Pippidi, a cărei
Academie unii desŃăraŃi o confundă deja, fie cu cea Română a lui Oteteleşanu, fie cu
Akademie Schloss Solitude, Stuttgart.
* Sexualismul postmodern e cam de acelaşi nivel al gustului, reuşind insanităŃi
de gust securistic, parcă inventate într-o casă conspirativă pentru a bloca mila
populaŃiei pentru Intelectuali când le dă omor minerii la Bucureşti: „O noapte cu
patria“, „Ce ŃâŃe mortale ai tu, fă, patrie“, „căca-m-aş în poienile tale, patrie“, „Sunt
atent cu tine, România/ ÎŃi introduc penisul meu lung şi negru/ În gură România“...
BineînŃeles, România nu se descompune din câteva versuri teribiliste. Cel mult
observatorii culturali pot raporta lipsa de reacŃie a elitei Intelectuale, defetism ce poate
încuraja pe vreun mic satrap răsăritean la declaraŃii din ce în ce mai ameninŃătoare la
integritatea şi independenŃa ei, de care nu depinde nici geniul unui producător, nici
volumul vânzărilor...
* Totuşi, să nu conteze nimeni pe laşitatea noastră!
Şi să nu ia în serios vidul de spiritualitate teoretizat de întemeietorii modelului
fecală pentru istoria şi cultura naŃională, pentru eroismul Românesc, bazându-se doar
pe halul în care se circulă fără autostradă pe lângă Lancrăm, ondulat prin spaŃiul
mioritic, spre Nădlac.
Nici din radiografierea Bucureştiului, care are nevoie de mai mult decât de
Catedrala Mântuirii Neamului pentru a arăta a oraş creştin, nu se pot trage concluzii
despre religiozitatea Românului.
Înainte de a lua în serios infama pagină 420, ca scrisă şi concepută în
solitudinea de la Castel în contra Unirii bucureştenilor cu inferiorii rasial moldoveni
chişinăuieni, e de învăŃat exact contrariul dintr-un banal week-end la Suceava, trecând
şi prin nou restaurata – de către japonezi! – Probotă, necropola lui Petru Rareş, fără
îndoială acum mai valoroasă decât VoroneŃul, multă elită postmodernă miştocară
având o şansă de a se pocăi şi a-şi salva sufletul aici, amintindu-şi că dacă Stalin nu ne
lua Basarabia în 1940, determinând apoi căderea Ardealului şi a Balcicului, nu s-ar fi
pomenit cu Războiul Sfânt din 1941, a cărui importanŃă nu constă în apariŃia a două
armate de Ńărani dincolo de Nistru, uşor de ridiculizat, ci în influenŃa Mareşalului
427