Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

exact popularitatea ce-i lipsea să ia Nobelul, un show din scene de circ cu istoricul
nostru paşoptist valah Nicolae Bălcescu deflorând pe patul de moarte RevoluŃia
Română tocmai ca să aibă Fluturele postmodernismului ce parodia şi continua.
* Nimic nou sub soare decât publicitatea! Metatextualitate în Sărmanul Dionis
cât cuprinde, jocuri naratologice alambicate, care îi năuceau pe rafinaŃii cititori de la
Junimea, călătoriŃi prin Occident şi importatori de carte străină. Motivul dublului în
nenumărate locuri. Dan, ori Dionis? Şi al multiplului:
„Dar ceea ce-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii să
meargă după voia lui, ei, într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândirile.
El nu-şi putea explica această armonie prestabilită între gândirea lui proprie şi viaŃa
cetelor îngereşti.“
ExplicaŃie a omnipotenŃei divine a autorului cu iactanŃă instantanee la lectura
teoriei despre postmodernitate ca experienŃă ontologică, epistemologică şi istorică
„slabă“ din Postmodernismul românesc.
* Levantul ca preludiu la antiEminescianism. Lustruit în blocul din Nada
Florilor, spumegând de furie, de pe Ştefan cel Mare ancorat într-o fantazie a unui aed
al gloriei acestuia, marea eroare a Levantului, conceput sub Cea chipurile pentru a fi
citit printre rânduri, este că ce subversiune făcea Falsul Goma, Mircea nu avea nimic
tangent cu bolşevismul, care numai pitoresc nu era, ci îl trăiai ca pe o lungă detenŃiune
acromatică.
Mai ales tema carbonaro-eteristă sub totalitarismul ceauşist stă ca nuca-n
perete.. Singurul folos al Levantului este începutul demolării lui Eminescu: vedem
ce resurse fantastice stau în poezia ce îl precede pe divinul Luceafăr!
* StrăduinŃa herculeană de a-l demitiza cu mijloacele batjocoririi parodice – în
popor, strâmbare – pe Poetul NaŃional, cum o face arşice Păstorel pe europeanca
Veronica Porumbacu, pică jalnic, vomiŃi:
Multe flori sunt, dar puŃine rod în lume au să poarte,
Multe mărgăritărele sus pe ceriu ard departe,
Multe sunt femei cu ochii neguratici şi codaŃi:
Dar niciuna nu-i mai dulce ca rumânca din CarpaŃi
Se aude glas de bucium şi bătaie de zăvod
Şi din codru miriade ies valahii, ies şoimanii
Călărind nu cai, ci pardoşi pe subt flăcările stranii
Pre când vine, vine oastea românească, ca o muche
De hanger arzând în soare, ca şi colŃi de leu turbat:
Până-n zori plecă Balcanul capu-n faŃa lui Carpat.
* Sănătate! Nici tentativa de a-l izola pe Poetul NaŃional de Neamul Românesc
nu-i reuşeşte Lepidopterei postromânismului:
„Unul dintre poeŃi era Eminescu, al cărui chip îl ştia bine, îl găseai peste tot.
Sub poza lui scria Mihail Eminescu. El fusese cel mai mare poet român, dar murise
nebun. «Unde e multă minte, e şi prostie», zicea mama despre el.“
O mamă detestabilă, cea dintâi mamă antiEminesciană din Literatura Română –
Literatură căreia îi trebuie pesemne confiscată elegia O, mamă, dulce mamă, o nevastă
368