Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Mai ales pe piaŃa rusă, liberă faŃă de cea americană dominată de Norman
Manea, un roman de buzunar cât Travesti, intitulat însă Der Verdammte Krieg, şi
referindu-se la răul pricinuit de soldaŃii lui Antonescu, eventual în contextul fugii lor
ruşinoase de pe frontul de la Stalingrad, când şi Aliatului i-am făcut mult rău, nu ar
trece neobservată, cel puŃin în mediul academic, care are un cuvânt greu de spus când
e de acoperit petele albe de pe harta europeană a decernării Premiilor Nobel uniform
pe euroregiuni separate încă din Evul Mediu din perspectiva divorŃului radical dintre
trup şi suflet.
* Poate avea Mircea Cărtărescu geniu natural în sens Eminescian?
Nu. Pe de o parte, pentru că Eminescu era păros şi cu ŃâŃe erecte, iar poezia sa,
cum au arătat cărtărescienii de la Litere, cum ar fi Bobe şi Rădulescu, nu se mai
prizează în postistorie, datorită unor fapte sufleteşti de parcă n-am mai avea ştecăr
pentru lirism la sufletul nostru filologic ca al recitatorului antiEminescian Marius
Chivu cel rebarbativ la Manuscrise.
Iată de ce nici nu are rost să te întrebi, ca Borges sau ca Pynchon, câte feluri de
geniu există. Tot ce poŃi declara este ceea ce simŃi în calitate de cal de curse noichist.
Şi simŃi că geniul cărtărescian nu poate fi conceput decât ca un geniu treaz,
avântat, erect, deasupra poporului fără însuşiri, un geniu neapărat înaripat.
Iar acest geniu înaripat ca un cal de curse genial din basmul românesc explică
drept zoopsie poate şi viziunea TO net diferită de tot ce s-a scris în Literatura Română
despre Kitsch, deoarece se bazează pe postromânism.
* Cărtărescu trebuie nu numai cumpărat şi lăudat, trebuie şi citit! Nu râdeŃi,
tovarăşi, că aşa e! Încercând a schimba cu numeroşii mei prieteni din RO şi DRO,
chiar şi cu cei nesiguri sau suspecŃi, impresiile privind O3, am constatat cu stupoare
că cea mai promovată proză postbelică e în situaŃia tragică şi întrevăzută de Scriitor,
că se mult pălăvrăgeşte despre ea, dar nu e citită din scoarŃă-n scoarŃă! Decât cel mult
randomizat!
Cum, pe un eşantion reprezentativ, eu însumi am constatat că La un colŃ de
cotitură, proza mea revoluŃionară de tranziŃie de prin 1997, care faŃă de TO e o
broşurică, rar a fost terminată de cititorii ei, deşi date fiind conexiunile subtile din
conurbaŃia Colentina-Voluntari, ea premerge Orbitorului. Aripa dreaptă, ca Ioan
Botezătorul Mariei Magdalena, teamă mi-e că trebuie să-mi recunosc 95% ilizibilă şi
această de pe acum carte imprescriptibilă, ecou al infamei pagini 420 din O3, pentru
care m-am abătut de la trebi, Kitsch orbitor şi geniu înaripat: Nobel-ul românului
Cărtărescu.
* Nu există la concurenŃii lui Cărtărescu pentru Nobel: Coelho, Eco, Rushdie,
Kundera, Villon, Llosa, Manea, Pynchon, Roth asemenea concesii în lupta pentru
notorietate globală, să linguşeşti orgoliul Stăpânului occidental scuipând pe propria
identitate, să-Ńi declari dispreŃul faŃă de rampa de lansare Română, chit că seminŃiile
acestor contracandidaŃi au biblioteci funcŃionale şi tuneluri autostradale, nu ca noi.
De fapt, ambiŃia de a câştiga i-ar face poate şi renegaŃi, dar ei procedează
inteligent.
Pentru că riscul nimicirii Neamului Românesc în biografia sa este ca Mircea
Cărtărescu să se pomenească într-un statut ambiguu ca al lui Panait Istrati, de a nu fi
subiect de bac nici în FranŃa lui Edgar Reichmann nici în România lui Paul Cornea.
417