Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

S-au dat florile îndărăt şi i-au făcut loc, scuturând mărgăritarele de rouă, în
drumul lui fără potecă. Parcă tămâia miresmelor grădinii acum îmbălsămeşte mai
mult, şi parcă desfacerea ei de pe garoafe a început să se vadă înăuntrul aerului
adânc. Şi s-a despicat şi salcia în stoguri de plete, şi cozile ei s-au întors.
Aşternutul de umbră al pământului printre boance s-a mişcat, ca şi cum ar fi
trecut pe deasupra florilor, împletite cu igliŃă groasă, o stropitoare de lumină. Un stol
de porumbiei a ieşit din loboda roşie. Iezii s-au sculat din genunchi şi s-au uitat: au
văzut ceva?
* Ori de câte ori pui botul şi îŃi iese poanta cu Mântuirea, te gândeşti şi la cum
concepe Fluturele amiral al postromânismului Bucuria, în calitatea sa de propietar şi
principal beneficiar al demolării Poetului NaŃional şi al ratării Recuperării Basarabiei.
Răspuns: ca un drogat! El nu pune, ca Faust, Bucuria la capătul faptei bune, ci
aderă la egoismul societăŃilor atomizate, cum că lumea Ńine cât e pielea ta, circumcis
sau nu, din care motiv se şi bazează pe Shahasrara, furnizându-şi-o chiar şi când a
făcut numai fapte rele, de rău român.
În orice caz, Mişcarea New Age are şi curente care n-au treabă cu morala fie ea
chiar minimalistă, ele neagă principial posibilitatea vreunei etici, eventual bazându-se
foarte solid pe contestarea realităŃii obiective, prin care de obicei ne validăm,
„corectitudinea“ ideilor. În societăŃile postmoderne, indivizii îşi generează fiecare
propria realitate şi propria morală minimalistă, eventual cu mâna pe joystick.
Şi să adăugăm că vitalitatea asociată cu „Era Nouă“ stă în venerabilitatea ei: ca
ocultism şi vrăjitorie, ea este mult, mult mai veche şi mai privatizată decât marile
religii ale lumii!
* Fără îndoială că şi Mircea Cărtărescu a simŃit aidoma încă necunoscutului alt
Mircea, imboldul de a vedea în loc de o uzină un crâng, în loc de o securistă o narcisă
ca o icoană pe pervaz, dar a luat decizii artistice guvernat pervaziv de logica
succesului, reprimându-şi ce era Eminescian în sufletul lui, cum este naturală în
fiecare dintre noi dragostea curată ale cărei lacrimi nu pot seca, încălcându-se legile
de conservare ale materiei, cel mai abject fiind să ajungi, dacă Ńi-ai reprimat lirismul
din motive de marketing, să te ruinocerizezi de să-l iei la mişto pe cel ce iubeşte şi
crede pur, în aplauzele tineretului descreştinat, cum bolşevicii schingiuiau copiii
creştinilor ca să le dovedească inexistenŃa lui Dumnezeu Scăpătorul.
* Maidanul fără dragoste. Oricum, performanŃa de a vinde excelent o trilogie
Orbitor care are viaŃă sexuală, de la statui până la insecte, dar nu şi dragoste, după
asasinarea Mitului Eminescian, e notabilă. Bucureştiul iubit apare în trilobata
metaficŃiune cărtăresciană ca un uriaş maidan fără dragoste. Cu toate că „doar cu două
aripi fluturele îşi putea lua zborul perpendicular pe univers“, Autoelita a îndepărtat pe
Eu de Tu şi a generat o spiritualitate inferioară la tainele inimii celei a mahalalelor
noastre Regale.
* Castrarea Nihilistului de la Humanitas – „Nimic, nimic nu există.“ – de
dimensiunea sufletească ortodoxă a pocăinŃei şi smereniei, mătrăşirea tuturor
categoriilor de îngeri, inclusiv a îngerului bodyguard – vine de la o copilărie spurcată,
unde tăticul activist în bloc de securişti interzicea primitul preotului cu botezul şi chiar
ciocnitul ouălor de Paşti, ceea ce desfigura după chipul şi asemănarea lui Morozov
sufletul de copil:
142