aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

pe care le întâmpina la exportul lânii cumpărate din
Chişinău la Moscova. Poliţia orăşenească şi procurorii
de ţinut nu permiteau exportul lânii, cerând ca
locuitorii de la care furnizorul a cumpărat lâna să fie
supuşi jurământului prin care ar fi confirmat că lâna
era de producţie autohtonă. Această măsură nu putea
fi aplicată în practică, deoarece, de regulă, intermediarii
achiziţionau lâna de la locuitorii mai multor sate
şi cătune. Întârzierile cauzate astfel i-ar fi provocat
mari pierderi, deoarece lâna nu putea fi transportată
la timp către fabricile din Moscova 79 . La 23 iulie 1824,
guvernul regional a primit o nouă cerere similară, de
data aceasta din partea negustorului grec Gheorghi
Popandopolo, care, la fel, se plângea de greutăţile
pe care le întâmpina în exportul lânii la fabricile de
postav din Moscova 80 .
Ca urmare a multiplelor plângeri pe care le recepţionau
organele administraţiei provinciale, la 3
decembrie 1824, procurorul regional al Basarabiei i-a
prezentat contelui M.S. Voronţov, guvernator general
al Novorosiei şi rezident plenipotenţiar în Basarabia
din 19 mai 1823, un raport în care scria că locuitorii
provinciei întâmpinau multiple greutăţi în exportul
produselor proprii peste Nistru, deoarece, în afară de
certificatul eliberat de poliţie, negustorii urmau să mai
obţină încă un certificat – eliberat de guvernul regional.
Fiind nevoiţi să ajungă la Chişinău, pierdeau
mult timp, suportau cheltuieli ce se ridicau şi până la
jumătate din preţul mărfii. Aceste proceduri urmau a fi
respectate şi de negustorii din alte gubernii ale Rusiei,
care încercau să achiziţioneze din Basarabia mărfuri
pentru a le exporta peste Nistru 81 . M.S. Voronţov s-a
arătat de acord că după introducerea tarifului vamal
din 1822 nu mai era necesar de a impune regulile
comercial-vamale care existau în Basarabia cât timp a
existat taxa denumită vamă (de 3% ad valorem) 82 . Cu
toate acestea, soluţionarea problemei în cauză nu a
survenit
Adoptarea la 17 februarie 1825 a unui nou Regulamentul
privind comerţul Basarabiei nu a dus la
soluţionarea în întregime a problemei izolării comercial-vamale
a Basarabiei. În primul rând, locuitorii
provinciei nu au primit dreptul de a exporta mărfuri
în Rusia, deoarece de dreptul comerţului pe întreg
teritoriul Imperiului beneficiau, conform reformei
din 1824 a ghildelor, doar negustorii de ghilda întâi
şi cei de ghilda a doua, pe când în Basarabia sistemul
79
ANRM. F. 3, inv. 1, d. 444, f. 19-19 verso.
80
ANRM. F. 3, inv. 1, d. 444, f. 20.
81
ANRM. F. 3, inv. 1, d. 444, f. 27-27 verso.
82
ANRM. F. 3, inv. 1, d. 444, f. 27 verso.
de ghildă încă nu fusese introdus. Regulamentul a
lovit destul de puternic în exportul din Basarabia în
Rusia a vinului şi sării 83 , mărfuri destul de solicitate
pe piaţa inter nă rusă. Spre exemplu, exportul sării
prin punctele va male ale districtului Odesa (Maiaki,
Parcani, Ovidiopol, Nikolaev şi Herson) s-a redus de
la 1 670 345 pu duri în 1824 la 1 011 432 puduri în
1828 84 . Nemulţumirile şi protestul negustorilor au
determinat autorităţile imperiale să facă unele cedări.
Astfel, în Regulament s-a prevăzut ca cerealele din
Basarabia să fie importate în Imperiul Rus nu doar
fără plata taxelor vamale, ci şi fără prezentarea certificatelor
comerciale 85 .
Greutăţile create de statutul comercial-vamal
special al Basarabiei au întârziat integrarea provinciei
în sistemul comerţului intern şi extern al Imperiului
Rus, dar nici nu au permis provinciei să-şi dezvolte un
sistem comercial propriu. Lichidarea totală a acelei
izolări comercial-vamale în care s-a pomenit Basarabiei
după anexarea sa la Imperiul Rus a fost posibilă
doar odată cu adoptarea, la 26 septembrie 1830,
a Regulamentului privind transferarea cordonului
vamal de la Nistru 86 spre hotarul de vest al Basarabiei 87 .
Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru,
centrele comerciale ale Basarabiei s-au apropiat de
portul Odesa pentru a-şi deservi necesităţile de desfacere
a mărfurilor 88 , chiar dacă provincia avea propriile
porturi comerciale, care puteau pe deplin să servească
acestui scop. Această situaţie, cu siguranţă a reprezentat
o consecinţă a acelei izolări comercial-vamale,
create atât sistemic, cât şi conjunctural, care a dus la
ruperea provinciei de pieţele ei externe tradiţionale, la
pauperizarea negustorilor autohtoni şi la substituirea
lor cu negustori parveniţi din guberniile interne ruse.
Acest lucru convenea de minune organelor imperiale,
deoarece le oferea sprijinul social atât de necesar
într-un teritoriu anexat recent.
83
Vezi: A. Emilciuc, Comerţul cu sare în Basarabia în contextul
includerii provinciei în sistemul economic al Imperiului Rus
(1812-1850). In: Tyragetia, serie nouă, vol. V [XX], nr. 2,
Istorie. Muzeologie, Chişinău, 2011, p. 55-70.
84
ANRM. F. 134, inv. 3, d. 10, f. 3.
85
V. Tomuleţ, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia
(1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei,
Ucrainei şi Republicii Moldova. Chişinău, 2002, p. 126.
86
Cordonul sanitar de pe Nistru a fost transferat pe Prut şi
Dunăre abia la sfârşitul anului 1832, iar suprimarea lui a fost
realizată abia în anul 1846.
87
V. Tomuleţ, Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei
în perioada 1812-1830. În: Tyragetia. Muzeul Naţional de
Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. Chişinău, 1998, p. 212.
88
V. Tomuleţ, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia
şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale.
Chişinău: CEP USM, 2002, p. 222.
– 105 –