aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

IZOLAREA COMERCIAL-VAMALĂ A BASARABIEI
DUPĂ ANEXAREA SA LA IMPERIUL RUS (1812-1830)
Andrei EMILCIUC
În istoriografia sovietică, anexarea părţii de est
a Principatului Moldovei la Imperiul Rus era apreciată
drept un factor determinant pentru dezvoltarea
comerţului şi relaţiilor sociale şi de producţie în teritoriul
dintre Prut şi Nistru. O reevaluare nepărtinitoare
a izvoarelor de arhivă ce reflectă acţiunile guvernului
rus în regiunea nou-anexată ridică anumite semne de
întrebare privitor la scopurile adevărate urmărite de
acesta, pe lângă cele declarative de a contribui la prosperarea
provinciei şi populaţiei autohtone. În articolul
de faţă ne propunem să analizăm mai minuţios
acele măsuri de ordin comercial-vamal întreprinse de
guvernul rus în Basarabia după anexarea sa la Imperiul
Rus, pentru a stabili prin ce metode s-a realizat
includerea provinciei în sistemul comerţului intern şi
extern rus şi a da o justă apreciere scopurilor urmărite
de factorii imperiali de decizie.
Pe durata războiului ruso-turc din 1806-1812,
în pofida prestaţiilor extraordinare impuse locuitorilor
din Principatul Moldovei pentru deservirea
armatei ruse, activitatea comercială a negustorilor nu
a contenit, inclusiv în domeniul exportului 1 . Potrivit
calculelor istoricului Valentin Tomuleţ, din cele 94
de paşapoarte şi certificate comerciale eliberate în anul
1808 de administraţia de ocupaţie, 64 au fost pentru
exportul mărfurilor din Principatul Moldovei în
guberniile ucrainene ale Imperiului Rus; în 1809, din
144 – 110 (73,4%); în 1810, din 196 – 140 (71,4%);
în 1811, din 283 – 172 (60,8%) şi în 1812, din 256
– 150 (58,6%) 2 . O astfel de poziţie a oficialilor ruşi,
care neglijau lipsurile pe care le putea suferi populaţia
locală, avea drept scop declarat de a-i feri pe negustorii
ruşi de pierderile pe care le puteau suferi, mai ales în
condiţiile închiderii strâmtorilor Bosfor şi Dardanele
de către partea otomană. Această atitudine avea
să se schimbe radical după încetarea acţiunilor militare,
dându-se dovadă de chiar prea mult zel şi „grijă”
1
A. Agachi, Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia
militară rusă (1806-1812). Ediţia a II-a. Chişinău:
Pontos, 2008, p. 118; Ф. Захариевич, Хлебная торговля
в черноморских и азовских портах Южной России. În:
Журнал Министерства внутренних дел. СПб., 1854, отд.
3, ч. 4, кн. 1, с. 66-71.
2
V. Tomuleţ, Unele probleme de discuţie privind includerea
Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse (anii 1812-1868).
În: Tyragetia. Anuar IV-V. Chişinău, 1997, p. 29-36.
pentru siguranţa alimentară a populaţiei autohtone.
După încheierea războiului ruso-turc din 1806-
1812, armatele ruse au rămas dislocate, pentru o
perioadă de timp, în Principatele Române. De aceea
reglementarea raporturilor comerciale dintre Rusia,
regiunea recent anexată dintre Prut şi Nistru şi statele
vecine a rămas în prerogativele comandamentului
militar, şi anume a amiralului P.V. Ciceagov, care
viza personal fiecare caz de export al produselor din
Basarabia peste hotarele imperiului. Fiind direct
responsabil de aprovizionarea cu hrană a militarilor
dislocaţi în provincie, acesta va fi extrem de precaut
în aprobarea cererilor ce parveneau de la negustori şi
chiar va emite diferite interdicţii la realizarea exportului
3 . Astfel, la 26 mai 1812 amiralul P.V. Ciceagov a
interzis exportul proviziilor în Principatul Moldovei.
La 1 iunie 1812, ministrul militar M.B. Barclay de
Tolly, într-un raport adresat ministrului de finanţe,
D.A. Guriev, sublinia că într-adevăr exportul proviziilor
din guberniile de hotar vestic a fost interzis, dar
nicidecum în Principatul Moldovei, unde era dislocată
Armata Dunăreană, deci nu putea fi vizat de această
interdicţie 4 . La 10 iunie 1812, ministrul de finanţe,
prin intermediul Departamentului comerţului extern,
a dispus ca în privinţa Basarabiei dispoziţiile imperiale
să fie adaptate la condiţiile şi necesităţile concrete
existente în teritoriu 5 . La insistenţa negustorilor din
Basarabia şi Principatele Române, la 2 august 1812
a fost permis formal exportul în guberniile ruse şi
peste hotare al cerealelor, săului, pieilor neprelucrate,
sării, lânii şi altor produse, cu perceperea taxei vamale
normale 6 , adică în baza tarifului vamal rus din 1797 7 .
Exportul peste hotare a mărfurilor era permis doar în
baza certificatelor comerciale şi doar prin porturile
Ismail, Chilia şi Akkerman – cu acordul comandanţilor
acestor cetăţi, iar prin Reni – cu acordul comandantului
portului Ismail 8 .
Din noiembrie 1812 preşedintele Comitetului de
3
Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare,
ANRM). F. 2, inv. 1, d. 15, f. 4.
4
ANRM. F. 2, inv. 1, d. 101, f. 2-2 verso.
5
ANRM. F. 2, inv. 1, d. 101, f. 2 verso.
6
ANRM. F. 2, inv. 1, d. 15, f. 4.
7
ANRM. F. 2, inv. 1, d. 15, f. 108 verso.
8
ANRM. F. 2, inv. 1, d. 15, f. 180 verso.
– 97 –