aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ici în Chişinău (Sf. Treime, Sf. Gheorghe), în unele
târguri şi sate.
Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a trecut la
cele veşnice la 30 martie 1821, la vârsta de 75 de ani,
după o păstorire efectivă de 9 ani a Eparhiei Chişinăului
şi Hotinului. A fost aşezat spre veşnica odihnă la
mănăstirea Căpriana, unde i se vede şi azi mormântul 56 .
În prima etapă după anexare, din interes strategicopolitic,
Basarabiei i-a fost acordată o anumită autonomie,
care, treptat, printr-un şir de restricţii succesive,
a fost anulată 57 . La fel s-a întâmplat şi cu Biserica
din Basarabia. După moartea mitropolitului Gavriil
Bănulescu-Bodoni, Eparhia Chişinăului şi Hotinului
a fost condusă numai de ierarhi ruşi, numiţi de obicei
după un anumit stagiu în alte catedre episcopale
ruseşti. În 1837, i s-a redus jurisdicţia, fiindu-i luate
cele 77 de biserici din stânga Nistrului şi date Eparhiei
Chersonului şi Tauridei (cu sediul la Odesa). Ierarhii
ruşi au respins obiceiurile, tradiţiile şi limba românilor
basarabeni şi au promovat spiritul rusesc. Treptat,
întreaga organizare administrativ-bisericească a fost
unificată cu cea din Rusia, încât Biserica Ortodoxă
din Basarabia s-a pomenit a fi, până la urmă, o eparhie
ordinară a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Succesorul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost
Dimitrie Sulima (1821-1844). El fusese vicarul mitropolitului
Gavriil în timp ce acesta păstorea la Iaşi (1811),
ajungând, în scurt timp, în toate privinţele, „mâna lui
dreaptă”. La 18 iunie 1821 a fost avansat la treapta de
arhiepiscop şi numit titular al scaunului episcopal din
Chişinău. Deşi ucrainean, învăţase la perfecţie limba
română, încât vorbea şi chiar traducea din slavonă şi
rusă. A continuat pe toate planurile opera începută
de Gavriil Bănulescu-Bodoni. A murit la Chişinău,
la vârsta de 62 de ani şi a fost înmormântat în incinta
Catedralei episcopale, construită în timpul lui.
Irinarh Popov (1844-1858). A fost mutat la
Chişinău din Eparhia Vologda. Era un om sever şi
pretenţios, reprezentant tipic al regimului de centralism
şi de birocratism din viaţa bisericească din Rusia,
instaurat de ober-procurorul N.A. Protasov (1836-
1855) 58 . A fost un gospodar priceput, a restaurat reşedinţa
chiriarhală şi paraclisul aferent, a construit un
cămin pentru seminariştii săraci, a extins fabrica de
lumânări, care asigura cea mai mare parte a venitu-
56
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., pp. 61-62.
57
Vezi: Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1992,
pp. 317-332.
58
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., p. 68.
rilor Eparhiei. A scris şi câteva cărţi de predici. De la
Chişinău a fost transferat la Kameneţ-Podolsk, iar de
acolo la Reazan, unde a murit în 1877 59 .
Antonie Şokotov (1858-1871). A fost transferat
la Chişinău din scaunul episcopal de Orenburg şi
Ufa. La 23 aprilie 1861 a fost avansat la treapta de
arhiepiscop. De numele lui este legată apariţia, în
1867, a buletinului oficial al Eparhiei: „Kišinevskie
eparhial‘nye vedomosti”, ediţie bilingvă în rusă
şi română 60 . Apariţia bilingvă a fost, însă, de scurtă
durată. Succesorul său, Pavel Lebedev, a permis să
apară doar versiunea în rusă. Arhiepiscopului Antonie
i se datorează, de asemenea, edificarea frumoasei
capele a Seminarului Teologic, precum şi înfiinţarea
unui aşezământ cu caracter caritativ, dar şi misionar,
care a dăinuit şi după 1918 – Frăţimea „Sf. Alexandru
Nevski”. A murit subit, în al 72-lea an al vieţii şi a fost
înmormântat în cripta din Catedrala episcopală 61 .
Pavel Lebedev (1871-1882). Până a ajunge la
Chişinău, a fost episcop-vicar de St. Petersburg. Este
considerat cel mai de seamă ierarh rus din Basarabia,
reprezentant tipic al naţionalismului rusesc. Şi-a
dobândit o tristă celebritate prin persecutarea a tot ce
era românesc. A urmărit în permanenţă birocratismul
şi transformarea preoţilor în slujitori devotaţi ai Imperiului.
În 1871, limba română a fost eliminată oficial
din cele câteva şcoli în care se mai menţinea 62 . A dat
dispoziţii să se strângă din mănăstiri şi biserici toate
cărţile româneşti, care au fost apoi arse. Mulţi preoţi
români au fost trimişi în diferite eparhii din Rusia, iar
în locul lor au fost numiţi preoţi ruşi sau ucraineni,
care slujeau în limba slavonă, fapt ce-i făcea pe oamenii
simpli, care nu cunoşteau rusa, să se îndepărteze de
Biserică. La 1 aprilie 1879 a fost avansat la treapta de
arhiepiscop 63 . În 1882 a fost avansat şi numit exarh al
Gruziei (Georgiei), apoi, în 1887, transferat la Kazan,
unde a murit în 1892, la vârsta de 65 de ani.
Serghie Leapidevski (1882-1891). Până a fi numit
la Chişinău, a fost arhiepiscop de Kazan. A rămas în
amintirea contemporanilor ca un riguros executor al
regulilor bisericeşti şi un bun predicator. Obliga preoţii,
în special pe cei de curând hirotoniţi, să se implice în
59
Vezi: I. Parhomovič, Dejatel‘nost‘ arhiepiskopa Irinarha v
period upravlenija im Kišin‘evskoj eparhii (1844-1858)... .
60
L. Malahov, Revista „Kišin‘evskie eparhial‘nye vedomosti”
(1867-1917) în colecţia MNIM..., p. 119.
61
Vezi: A. Parhomovič, Vysokopreosvjaščenyj Antonij arhiepiskop
Kišin‘evskij i Hotinskij (1858-1871).
62
M. Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a
neamului românesc..., pp. 73-74.
63
Vezi: I. Parhomovič, Arhiepiscop Pavel i dejatel‘nost‘ ego v
Kišin‘evskoj eparhii (1871-1882)... .
– 221 –