aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

poporului armean era soarta conaţionalilor lui „oprimaţi
în Imperiul Osman”. Oare nu această grijă l-a
determinat pe tânărul întreprinzător să devină un
Stierlitz 115* al armenilor 116
Materialul analizat ne permite să facem un şir de
concluzii referitoare la aspectele istoriografice controversate
care vizează nemijlocit activitatea diplomatică
a lui Manuc Bei:
1) Manuc Bei a fost o personalitate istorică controversată,
fapt care se reflectă nemijlocit asupra abordărilor
istoriografice şi a aprecierilor date acestui personaj:
„mare capitalist”, „om politic şi diplomat”, „zaraf”,
„bancher”, „şef al spionajului rus în Balcani”, „mare
întreprinzător, devotat Rusiei”, „spion al ruşilor”,
„bogătaş armean”, „primul adevărat boier armean din
Muntenia”, „hangiu”, „Prinţul armenilor”, „faimosul
dragoman fugar”, „vestit aventurier”, „bei sau principe
al Moldovei”, „fastuos potentat”, „personalitate
aproape legendară”, „trădător”, „negustor”, „comerciant”,
„agent dublu”, „vânzător de popoare”, „moşier
basarabean de origine armeană”, „Stierlitz al armenilor”.
2) O atenţie sporită faţă de activitatea diplomatică
a lui Manuc Bei este prezentă în istoriografia română,
în special, în studiile elaborate de către cercetătorii
George Potra, Bogdan Căuş, Ştefan Ionescu, Leon
Casso, Aurel Sava, Gheorghe Bezviconi, Constantin
C. Giurescu, Leonid Boicu, Anton Cristea, Ion Varta.
Reputatul istoric român de origine armeană H. Dj.
Siruni a însumat principalele aspecte ale activităţii lui
Manuc Bei, fiind semnificative în acest sens titlurile
studiilor elaborate: „Manuc Bey ca iniţiator al şcolii
armene din Bucureşti”; „Legăturile lui Manuc Bey cu
Rusia (legăturile comerciale, politice, rolul lui Manuc
Bey de spion al ruşilor)”; „Manuc Bey şi războiul rusoturc”;
„Manuc Bey şi pacea de la Bucureşti”; „Manuc
Bey în Rusia”.
115 * Max Otto von Stierlitz (cunoscut sub numele Maxim
Maximovici Isaev, dar numele său nativ este Vsevolod
Vladimirovici Vladimirov) este un personaj literar, erou
al mai multor lucrări ieşite de sub pana istoricului rus
din perioada sovietică Iulian Semionov. După legenda
creată, Stierlitzera un cercetaş sovietic, infiltrat în structurile
militare ale Germaniei naziste, acordându-i-se
şi gradul de standartenführer SS, echivalent cu cel de
colonel. Personajul lui Stierlitz a devenit foarte popular
după realizarea serialului televizat „Şaptesprezece clipe
ale unei primăveri“. Rolul lui Stierlitz a fost jucat de
către actorul Veaceslav Tihonov. Filmul a fost regizat de
Tatiana Lioznova, primind şi Premiul de Stat al Federaţiei
Ruse (RSFSR) în anul 1976. Max Otto von Stierlitz a
devenit imaginea de cercetaş consacrat în perioada sovietică,
comparabil, în ţările occidentale, cu personajul lui
James Bond.
116
Ibidem, p. 170.
3) Hipercriticismul este dominant în publicaţiile
cercetătorului basarabean Anton Moraru, care
susţine că Manuc Bei „a jucat un rol negativ în istoria
Moldovei”, „a dus tratative şi a încuviinţat împărţirea
Moldovei şi anexarea la Rusia ţaristă a Basarabiei”.
Totodată, unele învinuiri lansate de către Anton
Moraru la adresa lui Manuc Bei ca diplomat sunt
lipsite de o argumentare relevantă. Autorul afirmă în
acest sens, fără a prezenta careva dovezi documentare,
că Manuc Bei şi agentura sa au fost implicaţi în asasinarea
lui paşa Tersenicli-Oglî, a sultanului Selim III şi
a lui Bairactar-Paşa.
4) În istoriografia sovietică problema activităţii
diplomatice a lui Manuc Bei era abordată prin prisma
serviciilor aduse Imperiului Rus şi a susţinerii mişcărilor
de eliberare naţională a popoarelor aflate în
componenţa Imperiului Otoman. Pentru autorii din
perioada sovietică – Dj. S. Fanian, A. F. Miller, A.
H. Toramanean, N. A. Mohov, E. M. Russev, V. I.
Ţaranov – diplomatul Manuc Bei era, în primul rând,
exponentul armenilor din Turcia, care tindeau spre o
emancipare naţională, mizând pe sprijinul acordat de
Imperiul Rus. Aspectul legat de soarta conaţionalilor
armeni„oprimaţi în Imperiul Osman” este prezent
şi în lucrarea autorilor ruşi contemporani Vladimir
Tarnakin şi Tatiana Soloviova, care consideră că
anume preocuparea pentru emanciparea naţională a
poporului său l-a determinat pe tânărul întreprinzător
Manuc Bei să devină un „Stierlitz al armenilor”.
5) În plan istoriografic, reiese că activitatea diplomatică
a lui Manuc Bei a fost importantă, dar nu a fost
nici pe departe una determinantă în cadrul jocului
marilor puteri. În acelaşi timp, este cert şi faptul că,
îmbinând afacerile cu politica, Manuc Bei a reuşit să
influenţeze anumite decizii în favoarea sa, fapt care a
determinat ca numele său să fie înscris în istorie, dar şi
mai mult în culisele istoriei.
– 80 –