aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

două memorii în care expunea atitudinea pe care Poarta
trebuia să o aibă în raport cu Franţa: să se alieze cu
Rusia şi cu Anglia, dar să menţină relaţii de prietenie
cu imperiul napoleonian, fără a face vreo concesiune 58 .
Iniţial, D. Moruzi îşi respecta obligaţiunile faţă de
Sublima Poartă, încercând să afle prin intermediul lui
Manuk-bei cum ar putea marele vizir să-l contacteze
direct pe P. Bagration, comandantul armatei ruse din
Moldova în acea perioadă, ca să se convină asupra începerii
tratativelor de pace (fără implicarea Franţei) 59 .
Dar împăratul Alexandru I, fiind gata oricând să răsplătească
serviciile spionilor şi agenţilor săi de influenţă,
nu era şi persoana care s-ar fi încrezut în orice
demers diplomatic – fără ca acesta să fie susţinut din
plin de victoriile repurtate pe câmpul de luptă 60 .
Reieşind din raporturile diplomatice ruso-franceze,
constatăm că, la începutul secolului al XIX-lea,
fraţii Moruzi s-au bucurat de respectul sultanului
şi au exercitat o mare influenţă în politica Porţii (au
furnizat informaţii secrete şi s-au implicat: în acţiunile
militare împotriva lui Pazvantoglu, în tulburările din
Serbia, detronarea lui Selim al III-lea, neutralizarea lui
Mustafa Bairaktar în acţiunile sale contra Rusiei, semnarea
tratatului turco-englez din 1809, încercarea de a
alinia Turcia alianţei împotriva Franţei ş.a.) 61 .
Înşişi diplomaţii ruşi recunoşteau că jocul duplicitar
al Moruzeştilor era foarte periculos, căci „fiind
descoperit, ar putea să-l ducă la pierire (pe D. Moruzi
– n.n.) şi de aceea... el nu ar fi pornit pe acest drum
periculos, fără să ştie că se expune oricând primejdiilor
din partea Porţii” 62 . De altfel, D. Moruzi, conştientizând
pericolul ce plana deasupra sa, a fost impus de
circumstanţe să adopte anume o astfel de conduită,
mai ales că tentativa familiei sale de a obţine sprijinul
politic al Franţei a eşuat încă în ajunul războiului rusoturc.
„Marja sa de acţiune era una limitată. El trebuia
să joace totul pe o singură carte – cartea rusească” 63 .
58
Ibidem, p. 324.
59
ВПР. Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. V (1809-1811). – М., 1967, с. 334-335. „Comandantul
armatei din Moldova P.I. Bagration către Alexandru I”, 24
decembrie 1809 (5 ianuarie 1810).
60
ВПР. Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. VI (1811-1812). – М., 1962, с. 242-243.
61
Vezi: De l’influence des Moruzi dans les événements politiques
qui ont ébranlé l’Empire ottoman. În: Empire ottoman. Inventaire
des mémoires et documents aux Archives du Ministère des
Affaires Etrangères de France, tome 30, f. 442; Fl. Marinescu,
Moruzi, o familie fanariotă. Evoluţie istorică..., pp. 49-50;
A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi Moruzeştii..., pp. 370-383;
Arhiva ВПРИ, fond „Посольство в Константинополе”,
inv. 517/1, dos. 30, f. 344.
62
A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi Moruzeştii..., p. 371.
63
Ibidem, p. 383.
Francezii recunoşteau în timpul războiului că cei
doi dragomani, fraţii Moruzi, dintre care unul ocupa
funcţia de mare dragoman, influenţau într-o măsură
considerabilă vectorul politicii externe al Porţii Otomane
(„...sont les personnages qui dirigent les affaires
étrangères”) 64 .
Ruşii încercau, fără a compromite Curtea Imperială,
să-l convingă pe D. Moruzi că, indiferent de interesele
marilor puteri şi de soarta ulterioară a celor „două
provincii” româneşti, nu poate fi nicio îndoială că ele
sunt irecuperabil pierdute pentru Poartă, care ar trebui
să se bucure dacă mai devreme sau mai târziu nu
vor urma alte cedări, „cu mult mai sensibile” pentru
turci. Reieşind din relaţiile amicale dintre D. Moruzi
şi consilierul P.A. Fonton, comandantul-şef al armatei
ruse ceru, în ianuarie 1811, ca acesta din urmă să-l asigure
de bunăvoinţa lui Alexandru I pentru zelul lor şi
să-l convingă în ceea ce priveşte apreciere înaltă a serviciilor
acordate de către familia Moruzi Rusiei, care nu
pune la îndoială perseverenţa acestor eforturi. Cerând,
totodată, să se evite a promite ceva concret şi să nu-şi
asume nicio promisiune formală. Astfel, se tatona terenul
ambiţiilor fraţilor Moruzi cu scopul de a se afla
doleanţele acestora faţă de partea rusă 65 .
Pentru a fi mai convingător, Alexandru I făcuse o
promisiune tentantă Moruzeştilor, fapt despre care
relatează N.P. Rumeanţev într-o depeşă adresată comandantului
suprem N.M. Kamenski: „Referitor la
(...) principele Moruzi, Majestatea Sa vă împuterniceşte
pe deplin să-i promiteţi înalte ranguri, decoraţii
şi moşii, doar dacă acţiunile sale vor grăbi încheierea
păcii. În afară de toate aceste înlesniri personale, o recompensă
pe care însuşi împăratul e dispus s-o ofere
cu toată generozitatea sa, precum şi întregii sale familii
să-i ofere tot felul de distincţii şi să-i adăpostească în
imperiul său, doar că toate acestea să urmeze drept o
răsplată pentru serviciile prestate tronului rusesc” (...
„кроме всех наилестнейших за то наград ему лично
государь император не менее расположен излить
свои щедроты и на все его семейство доставлением
им всяких отличий и устроением жребия их посреди
своей империи, лишь бы всё то было возмездием услуг
его российскому престолу.”) 66 .
64
Hurmuzaki. Documente privitoare la istoria românilor. Vol.
III. Supl. 1 (1709-1812). – Bucureşti, 1889, pp. 55-56.
65
ВПР. Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. VI (1811-1812). – М., 1962, с. 50, 52; (original – în l. fr.).
„Instrucţiunile comandantului armatei ruseşti din Moldova N.M.
Kamenski către P.A. Fonton”, 28 ianuarie (9 februarie) 1811.
66
Ibidem, p. 61. „Ministrul afacerilor externe N. Rumeanţev
către comandantului armatei din Moldova N. Kamenski”, 4
(16) februarie 1811.
– 60 –