aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

antiteză cu acțiunea politică a țărilor române, care, în
istoria lor, au luptat alături de puterile creștine pentru
apărarea creștinătății 9 . Autorul face referire și la faptul
că Principatele Române au reprezentat un „măr al
discordiei” pentru marile puteri cu interese în zonă.
Un alt exemplu îl reprezintă A. D. Xenopol, care,
în manualele redactate de el, analizează implicațiile
interne și internaționale ale războiului ruso-turc.
Conform aprecierilor lui Xenopol, Basarabia a fost
pierdută și din cauza politicii schimbătoare a lui
Napoleon față de turci, care, după Erfurt, își pierduseră
încrederea într-o colaborare cu Franța 10 . Xenopol
nu amintește însă nici în manualul publicat în 1901 și
nici în edițiile sale următoare despre implicarea fraților
Moruzi 11 . Cu toate acestea, în alte manuale redactate
de profesorul ieșean, cu ceva timp înainte, episodul
trădării fraților Moruzi este integrat în textul lecției 12 .
Astfel, el conchidea că „tot banii și corupția adusese
aceste două calamități pe capul Moldovei, perderea
Bucovinei și a Basarabiei, prin care se rășlui mai bine
de jumătate din corpul ei și rămase trunchiată de două
din părțile cele mai frumoase” 13 .
Referindu-se la caracterul ocupației rusești din
Moldova și Țara Românească, Xenopol folosea
cuvinte mai tranșante decât Tocilescu. El afirma că:
„În tot timpul răsboiului, țările române fusese ocupate
de ruși și tratate în chipul cel mai barbar” 14 . Însă,
conform lui Xenopol, momentul apoteotic al calvarului
trăit de români l-a constituit răpirea unei părți
din țară – adică a Basarabiei.
Xenopol prezintă și faptul că la finalul războiului
Rusia s-a declarat protectoarea țărilor române și a
ales să primească despăgubiri nu de la turci, cu care
purtaseră războiul, ci de la români. Astfel, profesorul
universitar ieșean afirma că Rusia „pune pe români să
plătească cheltuielile, pe români în favoarea cărora ea
se prefăcuse a se bate cu asupritorii lor” 15 . Atunci când
se referă la teritoriul cedat Rusiei în 1812, Xenopol
9
Ibidem.
10
A. D. Xenopol, Curs de Istoria Românilor pentru școalele
secundare, Ediția V, Iași, Editura și Tipografia H. Goldner,
1901, p. 178.
11
Vezi Ibidem, p. 179; Idem, Istoria românilor pentru școalele
secundare, Ediția XI, Iași, Tipografia H. Goldner, 1914, pp.
181-187 (este vorba despre lecția 38, intitulată Pierderea
Basarabiei).
12
Vezi, de exemplu, Idem, Istoria romînilor pentru gimnasii și licee,
Iași, Editura Tipo-Litografiei H. Goldner, 1886, p. 164-165.
13
Ibidem, p. 165.
14
Idem, Curs de Istoria Românilor pentru școalele secundare,
1901, p. 177.
15
Ibidem, p. 177. Efectele dezastruoase ale ocupației rusești
asupra Principatelor Române sunt probate documentar, vezi
George F. Jewsbury, Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774-
1828, Iași, Polirom, 2003, pp. 61-63.
precizează că este vorba despre „jumătatea răsăriteană
a Moldovei, așa numita Basarabie” 16 . Această
nuanțare a delimitării teritoriale a Basarabiei nu este
prezentă în primele ediții ale manualelor redactate
de Xenopol, în care se vorbește despre „jumătate din
Moldova după rășluirea Bucovinei, anume partea ce
s-a numit Basarabia” 17 . Manualele lui Xenopol sunt,
în general, mai echilibrat alcătuite, au un stil accesibil
pentru școlari, demonstrând astfel calitățile profesorului
ieșean – de istoric și pedagog. În comparație cu
el, Tocilescu folosește un limbaj greoi, este adeptul
frazelor tranșante, al „manualelor fluviu”, care
conțineau o sumedenie de informații, nu de fiecare
dată bine alese și corect expuse 18 .
În perioada interbelică, după ce Basarabia fusese
integrată între hotarele României, fără însă ca acest
fapt să fie recunoscut de către Rusia bolșevică, în
manualele școlare au fost menținute lecții despre
războiul ruso-turc (1806-1812) și pierderea Basarabiei.
Chiar dacă autorii manualelor nu au acordat un
spațiu la fel de mare analizării acestor evenimente,
precum au făcut-o Tocilescu și Xenopol înainte de
Primul Război Mondial, momentul „răpirii Basarabiei”
este bine reprezentat în cărțile școlare.
Programele școlare din anii interbelici și din perioada
celui de-al Doilea Război Mondial au impus
o modificare a titlului lecției. După război a fost
introdus termenul de „răpire” în locul celui de „pierdere”,
pentru a sublinia mai bine caracterul abuziv al
deciziei din mai 1812.
Ioan Lupaș – autorul unuia dintre manualele de
istoria românilor cu circulație bună în mediul școlar
românesc –, în prima ediție a lucrării sale, publicată în
1921, după ce procedează la o descriere a implicațiilor
contextului internațional din perioada 1806-1812,
arată că sub impactul amenințării franceze: „Țarul
a dat ordin generalului Kutuzoff să încheie pacea
cu turcii. Rușii pierdeau Moldova până la Siret” 19 .
El induce astfel ideea că pretențiile rușilor erau mai
mari, vizând întreaga Moldovă. Astfel, rușii „după
mai multe târgueli s-au mulțumit cu partea dintre
16
A. D. Xenopol, Istoria românilor pentru școalele secundare,
1914, p. 185.
17
Idem, Istoria românilor pentru școalele primare de ambele sexe,
Iași, Editura Librăriei „Școalelor” Frații Șaraga, 1891, p. 134.
18
Nicolae Iorga a scris o recenzie de 122 de pagini asupra
manualului alcătuit de Tocilescu. Iorga aprecia că, în general,
manualul lui Tocilescu conținea numeroase greșeli în ortografierea
numelor proprii, aprecieri necritice asupra unor
evenimente și confuzii în menționarea unor momente din
istoria universală (vezi Gheorghe Iutiș, op. cit., pp. 190-192)
19
Dr. Ioan Lupaș, Istoria românilor, Cluj, Institutul de Arte
Grafice „Ardealul”, 1921, p. 179.
– 332 –