aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

alţii” 41 . Războiul ruso-turc din 1806-1812 s-a terminat
„în mare parte graţie” lui Manuc Bei „prin pacea de la
Bucureşti (1812)” 42 .
În monografia dedicată istoriei relaţiilor românoruse
Gheorghe Bezviconi afirma că Manuc Bei nu
era sigur de statornicia situaţiei din Balcani, fapt care
l-a determinat să devină supus rus în luna mai 1806,
fiind ajutat în această privinţă de „Ipsilanti şi Ipolit
Bolkunov, consulul Rusiei la Iaşi” 43 . În octombrie
1807, Manuc a fost numit mare dragoman al Porţii,
iar în septembrie 1808 a obţinut „demnitatea de
bei sau principe al Moldovei” 44 . La Constantinopol
Manuc era considerat drept boier muntean, iar titlul
de domn al Moldovei i-a ridicat prestigiul în cadrul
negocierilor cu ruşii. „Lui Manuc Bei i s-a încredinţat
domnia Moldovei, care – în eventualitatea
unor negocieri conciliatorii din ambele părţi – putea
să fie salvată poate de dânsul, pentru Turcia, datorită
simpatiilor de care se bucura la ruşi” 45 . În ianuarie
1811, turcii i-au poruncit marelui dragoman Manuc
Bei să negocieze pacea cu ruşii. Tratativele încep la
Giurgiu în luna octombrie a aceluiaşi an. Ulterior Gh.
Bezviconi nu vorbeşte nimic despre rolul lui Manuc
Bei în negocierea şi încheierea păcii de la Bucureşti,
care „a constituit o lovitură neaşteptată pentru diplomaţia
occidentală” 46 .
Cercetătorul Gh. Bezviconi recunoaşte că
Manuc Bei a fost un „agent al ruşilor în războiul
din 1806-1812” 47 ,totodată îi constată şi calitatea de
„sfetnic al Marelui Vizir Mustafa Bairactar, faimos
Dragoman şi Bei al Turciei, unul din făuritorii păcii
de la Bucureşti (1812), fruntaş de mare însemnătate
pentru viaţa Balcanilor, consilier de stat efectiv din
Rusia” 48 .
Aurel George Stino a prezentat pe paginile revistei
„ANI” materialul publicat de către Gheorghe Bezviconi
în revista „Din trecutul nostru”. Studiul este
dedicat „ciudatei şi romanticei figuri a prodigiosului
41
Ibidem, p. 164.
42
Ibidem.
43
Gheorghe G. Bezviconi, Contribuţii la istoria relaţiilor
româno-ruse (din cele mai vechi timpuri pînă la mijlocul
secolului al XIX-lea), 1962, Bucureşti: Întreprinderea
Poligrafică nr. 2, p. 187.
44
Ibidem, p. 191.
45
Ibidem.
46
Ibidem, p. 200.
47
Idem, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru: Actele
Comisiei pentru cercetarea documentelor nobilimii din
Basarabia, la 1821. Vol. 2, Bucureşti: Fundaţia Regele
Carol I, 1943, p. 13.
48
Ibidem, pp. 51-52.
Manuc Bei” 49 , care a jucat un rol apreciabil în diplomaţie,
iar după stabilirea sa în Imperiul Rus trebuia
să joace „rolul unui agent confidenţial pentru întregii
Balcani” 50 .
George Potra, într-un studiu dedicat hanurilor
bucureştene, afirma că la începutul secolului XIX,
Manuc Mirzaian era „un personaj cu foarte multă
trecere atât în Ţara Românească, graţie Ruşilor şi boierilor
români, cât şi în sudul Dunării prin legăturile de
prietenie şi de afaceri pe care le avea cu comandantul
turc Mustafa-Bairactar Paşa din Ruşciuc” 51 . „Manuc
Bei a fost un om minunat, un adevărat diplomat, care
a scos din încurcătură pe foarte mulţi oameni şi a fost
folositor, în acelaşi timp, Turcilor, Ruşilor, Domnitorului,
boierilor din Ţara Românească şi tuturor acelora
care şi-au îndreptat rugămintea către el. Pentru acest
motiv i s-a dat din partea tuturor acte de mulţumire
şi recunoştinţă” 52 . George Potra numeşte mai mulţi
oficiali ruşi care i-au mulţumit lui Manuc Bei, printre
aceştia figurează mareşalul rus Prozorovski, generalul
Bagration, consulul rus Chirico, generalul Miloradovici.
Cea mai mare apreciere i-a făcut însuşi ţarul rus
Alexandru I, decorându-l, la 20 mai 1810, cu Ordinul
Sf. Vladimir, gradul III 53 .
George Potra aminteşte mulţumirile aduse lui
Manuc Bei din partea Sfatului muntean în frunte
cu mitropolitul, care menţionau că „a arătat în mai
multe prilejuri, pe vremuri furtunoase, fără cel mai
mic interes, şi chiar cu primejdia vieţii sale, sentimentele
sale binevoitoare, făcând mult bine ţării noastre şi
neamului nostru”. A împrumutat vistieriei 60.000 de
lei, apoi a mai oferit un împrumut de „100.000 de lei,
refuzând dobânda lor de şase mii de lei. E un adevărat
patriot” 54 . Împrumutul acordat „ţării”, adică vistieriei,
este menţionat şi de către Constantin C. Giurescu,
dar într-o altă succesiune: mai întâi „cu 100.000 de
taleri şi, a doua oară, cu 60.000” 55 .
În iulie 1809 mitropolitul Dosoftei i-a mulţumit
lui Manuc Bei, „prieten al creştinătăţii”, „pentru
toate faptele de bine ce le-a făcut ţării” prin aducerea
ajutoarelor militare de la Ruşciuc de la Mustafa-Paşa şi
49
Aurel George Stino, Gheorghe Bezviconi: Manuc Bei. În:
„ANI: revistă de cultură armeană”, 2, vol. 4, Bucureşti,
aprilie-iunie 1938, p. 86.
50
Ibidem, p. 87.
51
George Potra, op. cit., p. 30.
52
Ibidem, p. 30.
53
Ibidem, pp. 30-31.
54
Ibidem, p. 31.
55
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor: Din cele
mai vechi timpuri până în zilele noastre, Bucureşti,
Editura pentru Literatură, 1966, p. 270.
– 74 –