aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ANUL 1812 ÎN MANUALELE ȘCOLARE DIN ROMÂNIA, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989
Adrian VIŢALARU, Iulian GHERCĂ
Din diversitatea manualelor școlare, cele de istorie
au un caracter special, fiind „un vehicul de transport al
unei ideologii, al unui sistem de valori, al unei memorii,
al unei/unor identități” 1 . Manualul de istorie, în mod
deosebit, răspunde unor comandamente sociale.
El transmite versiunea uniformă, acceptată, chiar
oficială despre ceea ce elevii ar trebui să știe despre
istoria neamului căruia îi aparțin 2 . Așadar, manualele
de istorie au reprezentat și încă mai reprezintă repere
indispensabile pentru a înțelege modul în care este
perceput și prezentat trecutul, cu toate că în ultimele
decenii manualele școlare sunt în competiție cu massmedia,
care tind să „câștige mintea elevului” 3 .
În general, în manualele de istorie se insistă pe
câteva teme majore: originile și simbolurile arhetipale,
continuitatea în același spațiu, legăturile interromânești
și unitatea. Acestei ultime teme îi aparține
și abordarea „momentului 1812”, care a reprezentat în
România și mai reprezintă încă în Republica Moldova
o temă de interes politic și național. Am putea spune
chiar că pierderea Basarabiei în 1812, tratatul de la
București ori Hanul lui Manuc (locul unde a fost
semnat tratatul în mai 1812) reprezintă un fel de
„locuri ale memoriei” ale trecutului național. În textul
de față vom încerca să analizăm modul în care au fost
reflectate în manualele de istorie evenimentele ce
au dus la ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus.
Deoarece numărul manualelor școlare este destul de
mare, am ales câteva „eșantioane”, concentrândune
atenția asupra cărților școlare semnate de istorici
cunoscuți ori asupra acelora care au avut o circulație
bună în rândul elevilor.
1
Mirela-Luminița Murgescu, Istoria din ghiozdan. Memorie
și manuale școlare în România anilor 1990, București,
DominoR, 2004, p. 11.
2
Gheorghe Iutiș, Din istoria literaturii didactice românești:
manualele de istorie națională (secolul al XIX-lea – prima
jumătate a secolului al XX-lea), Iași, Editura „Palatul
Culturii”, 2011, p. 136.
3
Wolfgang Höpken afirma că în momentul de față manualele
școlare sunt în competiție cu „alte mijloace mass-media și că de
cele mai multe ori au puține șanse de a câștiga mintea elevului.
Chiar și cel mai sofisticat manual din punct de vedere didactic,
scris cu intenția de a promova pacea și înțelegerea, greu concurează
cu jocurile de computer ce îl pregătesc pe copil pentru
un virtual joc de război” (Wolfgang Höpken, „Textbooks
and Reconciliation in Southeastern Europe”, în Culture and
Reconciliation in Southeastern Europe, Thessaloniki, 1997, p.
68, apud Mirela-Luminița Murgescu, op. cit., pp. 8-9).
Înainte de Primul Război Mondial programele
școlare acordau o atenție specială evenimentelor
petrecute în anul 1812. În manualele de istorie erau
integrate lecții referitoare la războiul ruso-turc din
anii 1806-1812, precum și la „pierderea Basarabiei”.
Astfel, Gr. G. Tocilescu prezenta în aproape patru
pagini ale voluminosului său manual intitulat Manual
de Istoria Românilor pentru școlele secundare de ambesexe
conflictul dintre Imperiul Rus și cel Otoman,
consecințele ocupației rusești, precum și tratatul de
la București, ce consfințea ocuparea Basarabiei de
către ruși. „Astfel prin tractatul de pace de la Bucuresci
(28 maiu 1812), Rusia luă în stăpânire jumătate
[din] Moldova, cu cetățile ei cele mai mari: Hotin,
Bender, Cetatea-Albă, Kilia și Ismail. Prin aceasta ea
căpăta un loc însemnat la Dunărea de Jos și mergea
drept la ținta ce-și alesese: domnia în Orient și mai
ales în Balcani” 4 . Tocilescu acorda atenție și negocierilor
desfășurate la București, prezentând, în conformitate
cu stadiul cercetărilor referitoare la contextul
încheierii tratatului de la București, rolul avut de cei
doi frați Moruzi, care, după spusele lui Tocilescu, „ca
toți grecii fanarioți, erau vânduți rușilor” 5 . Evident
că aceste caracterizări nu erau conforme cu realitatea
istorică reieșită din studiile de specialitate publicate
pănă la finele secolului al XIX-lea.
Tocilescu pune accent pe importanța pierderii
Basarabiei pentru Moldova, subliniind bogățiile
acestui teritoriu răpit. „Astfel Moldova perdu din teritoriul
seu încă 656 mile pătrate, partea cea mai roditore
în grâne, cu un litoral forte frumos și cu mai mult
de un milion lăcuitori” 6 . Autorul manualului insista și
asupra faptului că Turcia nu avea drept să înstrăineze
„nici măcar un petec de pământ din țerile române”, ea
fiind legată prin tratate să apere „integritatea teritoriului
românesc” 7 . Totuși, Tocilescu preciza că Rusia
și Austria (în cazul Bucovinei), prin caracterul lor
de „puteri creștine”, aveau „încă mai puțin drept” să
„sfâșie în folosul lor o țeră creștină” 8 . Portretizarea atât
a Rusiei, cât și a Austriei era una negativă, fiind pusă în
4
Gr. G. Tocilescu, Manual de Istoria Românilor pentru școlele
secundare de ambe-sexe, Ediția II, Bucuresci, Tipografia „Corpului
Didactic” C. Ispasescu & G. Bratanescu, 1900, p. 416.
5
Ibidem, p. 419.
6
Ibidem, p. 420.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
– 331 –