aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

primul rând, populaţia Basarabiei a crescut într-un
ritm mult mai ridicat, în comparaţie cu celelalte
regiuni ale Imperiului Rus, ajungând să numere în
1856 peste 990 000 de locuitori. Printre ţinuturile cu
cea mai mare densitate a locuitorilor figurează Hotin
şi Chişinău, urmate de Orhei şi Soroca. Această creştere
s-a datorat nu sporului natural, ci masivelor colonizări
efectuate de administraţia rusă. Pentru intervalul
1837-1857, statisticile oficiale arată că, anual,
au fost strămutaţi cu traiul aproximativ 21 000 de
colonişti străini pe teritoriul dintre Nistru şi Prut.
Coloniştii aşezaţi în Basarabia au adus contribuţia lor
la valorificarea ţinutului, la dezvoltarea economiei,
au convieţuit cu populaţia băştinaşă. În ciuda acestui
fapt, nu se poate nega preponderenţa românilor, care
reprezentau în continuare majoritatea incontestabilă
a populaţiei.
Această situaţie este confirmată şi de mărturiile călătorilor
străini care vizitează Basarabia în perioada ţaristă.
Istoricul polonez J. Kraszewski consemna, la 1843, că
„populaţia şi limba dominantă (în Basarabia) sunt româneşti” 11 .
Câţiva ani mai târziu (1845), inginerul francez de mine
X. Hommaire de Hell, vizitând Basarabia, scria: „La
luarea în posesiune de către Rusia a Basarabiei, nogaii… renunţă
complet la vechile lor posesiuni pentru a se retrage dincolo de Dunăre;
nu a mai rămas în Basarabia decât populaţia moldovenească, populaţie
creştină aparţinând, ca şi ruşii, religiei greceşti” 12 .
Venind în Basarabia în anul 1862, călătorul rus
Afanasiev-Ciujbinski nota că „în afară de departamentul
Hotinului, Basarabia era locuită numai de
moldoveni, care ignorau total limba rusă. Limba lor
era foarte apropiată de italiană şi deriva din latină.
Moldoveanul avea o frumuseţe tipică, fiind un om cu
spirit larg şi inima sensibilă, dar trăia în condiţii grele,
din cauza asupririi la care era supus”. Afanasiev-Ciujbinski
se revolta împotriva „autointitulaţilor patrioţi ai
poliţiei, care în regiunile (Rusiei) unde trăiesc populaţii minoritare
propagă limba rusă ca mijloc al cnutului şi al pumnului” 13 .
Preponderenţa demografică a românilor în Basarabia
este confirmată şi de către ruşi. Astfel, istoricul
şi omul politic P. Batiuşkov, un fervent susţinător
al rusificării, recunoştea că „Basarabia este departe de a fi
rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această
provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut” 14 .
11
Şt. Ciobanu, La Bessarabie. Sa population. Son passé. Sa
culture, Bucarest, 1941, p. 15.
12
I. Pelivan, Les droits des Roumains sur la Bessarabie,
Paris, 1920, p. 8.
13
M. Muşat, I. Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul
român unitar, Bucureşti, 1983, p. 405.
14
I. Alexandrescu, „Basarabia”, în Revista de istorie militară,
Bucureşti, nr. 3/1991, p. 53.
Caracterul românesc al Basarabiei este expus şi de
către academicianul rus L. Berg: „Moldovenii sunt românii
care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk
şi Herson învecinate cu ea; în număr mic, ei locuiesc şi în gubernia
Ekaterinoslav. Ei îşi spun moldovan (la plural moldoveni), iar
României îi spun Moldova. Faţă de românii din Valahia, sau
valahi, se deosebesc prin neînsemnate particularităţi dialectale” 15 .
Relevante pentru confirmarea caracterului românesc
al Basarabiei în perioada ţaristă sunt mărturiile
etnografului rus T. de Pauly (1862): „Valahii, vlahii
(moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un
popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci,
romani şi slavi. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari…
La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriuzişi,
la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est
cu Marea Neagră”. În continuare, T. de Pauly susţine:
„Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare,
Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get»,
totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai…
Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui
Traian este locuită în principal de valahi sau români şi, de fapt, n-a
fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte
ţări valahe… Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt
aceiaşi români, ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă
şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti”. T. de
Pauly conchide: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală
au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor” 16 .
Căpitanul de stat-major A. Zaşciuk a efectuat
în 1862 un recensământ al populaţiei Basarabiei.
Cu această ocazie, el prezintă mărturii ample despre
populaţia teritoriului dintre Prut şi Nistru: „Moldovenii
formează majoritatea populaţiei, aproape ¾ din cifra totală.
Moldovenii locuiesc de foarte mult (timp) în regiunile centrale
şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot fi consideraţi ca aborigenii
acestor regiuni. Moldovenii vorbesc o limbă latină stricată,
amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi
păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a
romanilor decât italiana” 17 .
Datele istoricilor ruşi sunt completate de afirmaţia
geografului francez Emmanuel de Martonne, care,
vizitând Basarabia, susţinea în 1919: „Totul indică o ţară
locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am
intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti
şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă. Aceşti
oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis şi
sincer al ţăranului din dealurile subcarpatice. Cu toţii se numesc,
15
L.S. Berg, Populaţia Basarabiei, componenţa etnografică
şi numărul, Petrograd, 1923, apud A. Boldur, Istoria
Basarabiei, Bucureşti, 1992, p. 492.
16
A. Crihan, „Drepturile românilor asupra Basarabiei după
unele surse ruseşti”, în Basarabia, Chişinău, nr. 11/1991,
pp. 121-123.
17
Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 400. Pentru
detalii, a se vedea А. Защук, Материалы для географии
и статистики России. Бессарабская область. Санкт-
Петербург, 1892.
– 179 –