aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

DOUĂ SUTE DE ANI DE OCUPAŢIE RUSEASCĂ ÎN BASARABIA
(REPUBLICA MOLDOVA). 1812-2012
Dorin CIMPOEŞU
În istoria poporului român sunt unele date foarte
importante, adevărate repere istorice, care nu ar trebui
uitate de niciun român, oriunde s-ar afla şi indiferent
de grijile de fiecare zi ale acestuia.
Anul 1812 este un astfel de reper istoric, ca şi anii
1600, 1859, 1877, 1918, 1940, 1947 şi 1989, care
a marcat istoria unei părţi a teritoriului locuit de
români, cunoscută sub numele de Basarabia, ce a avut
consecinţe majore pentru evoluţia acestuia pentru
următorii două sute de ani. Prin aşezarea lor geostrategică,
voievodatele româneşti, Transilvania, Moldova
şi Ţara Românească, au făcut obiectul poftelor expansioniste
ale unor imperii hrăpăreţe, precum au fost cel
habsburgic, cel ţarist şi cel otoman.
Moldova a fost jinduită dintotdeauna de ţarii ruşi,
încă de la Petru cel Mare, intrând în toate planurile
imperialiste, de cuceriri spre Apus, ale acestora. Incursiunile
trupelor ţariste pe teritoriul Moldovei au fost
intensificate către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul celui următor, culminând cu războil rusoturc
din 1806-1812, încheiat cu Pacea de la Bucureşti,
semnată la 28 mai acelaşi an. Deşi a avut un
rezultat indecis, războiul a avut o consecinţă tragică
pentru o parte a populaţiei româneşti din Moldova,
în urma sfârtecării trupului acesteia în două prin înţelegerea
dintre cele două imperii. Astfel, partea de est a
Moldovei, cuprinsă între Prut şi Nistru, care a primit,
ulterior, numele de oblastia Basarabia, a intrat, în mod
forţat şi brutal, în componenţa Imperiului ţarist.
De facto, trupele ruseşti ocupaseră întreaga
Moldovă încă din 11 noiembrie 1806 1 , pe baza unui
ordin primit de generalul I. Michelson de la ţarul
Alexandru I, drept represalii ale Rusiei împotriva
Imperiului Otoman pentru de încălcarea 2 principiului
dublului protectorat asupra celor două principate
româneşti.
1
Leon Casso, Rusia şi bazinul dunărean, Bucureşti: Editura
„Saeculum Vizual”, 2003, pp. 14-99; Jean Nouzille, Moldova,
istoria tragică a unei regiuni europene, Chişinău: Editura Prut
Internaţional, 2005, p. 95.
2
Sultanul Selim al III-lea i-a înlocuit, la 12 august 1806, pe
voievozii Ţării Româneşti şi Moldovei, încălcând prevederile
hatişerif-ului din septembrie 1802, care stabilea că
dom nitorii celor două principate erau numiţi pe o perioadă
de şapte ani şi nu puteau fi destituiţi fără consimţământul
Rusiei.
Intrarea prin forţa armată în Moldova şi, apoi,
obţinerea Basarabiei de la Imperiul Otoman printr-un
tratat fraudulos, deoarece, neavând drept de suzeranitate
asupra Ţărilor Române, „Turcia nu putea ceda
ceea ce nu-i aparţinea” 3 , au reprezentat acţiuni care
făceau parte dintr-un plan mult mai amplu de expansiune
a Rusiei spre sud-estul Europei şi în direcţia
strâmtorilor turceşti. Acest plan politic a fost cunoscut
fie ca „proiectul grecesc” al Ecaterinei a II-a 4 , fie ca
„problema orientală”, în sens mult mai larg.
Aşezate într-o zonă strategică complexă, la confluenţa
a trei mari imperii – Otoman, Rus şi Habsburgic,
Principatele Române nu puteau rămâne în afara
sferelor de interese ale acestora. Totuşi, şansa lor de
a-şi menţine un anumit grad de autonomie şi de a nu
fi ocupate a fost că, în lupta pentru succesiunea Imperiului
Otoman, intrat în decădere militară ireversibilă,
a apărut necesitatea realizării unui echilibru european,
în a cărui edificare au fost angrenate marile puteri ale
vremii, printre care Austria, Franţa, Rusia şi Anglia 5 .
Astfel, deşi Rusia şi-a asumat un rol principal în
problema orientală, politica ei expansionistă spre
Balcani a fost stopată de interesele celorlalte mari
puteri în zonă, îndeosebi de cele ale Austriei, Franţei
şi Angliei. Aceasta a făcut ca, în ceea ce priveşte Ţările
Române, Rusia să se mulţumească doar cu Basarabia,
„cedată” de Imperiul Otoman în 1812, în condiţiile
cunoscute.
După anexarea de către Rusia, Basarabia a fost
supusă, timp de peste o sută de ani, unui proces de
schimbare a caracterului românesc şi a compoziţiei
demografice, prin impunerea limbii ruse „cu pumnul
şi cnutul” în administraţie, şcoală şi biserică, rusificarea
numelor şi prenumelor, asimilarea persoanelor
pretabile şi colonizarea intensivă cu alogeni ucraineni,
ruşi, găgăuzi şi nemţi, aduşi din alte părţi ale imperiului
6 .
3
Karl Marx, Însemnări despre Români: manuscrise inedite,
publicate de A. Oţetea şi S. Schwann, Bucureşti, 1964, p.
106.
4
Elaborat împreună cu împăratul Iosif al II-lea al Austriei în
1781-1782 şi proiectând o împărţire a posesiunilor europene
ale Imperiului Otoman.
5
Istoria românilor, vol. VI, Bucureşti: Editura Enciclopedică,
2002, pp. 600-602.
6
Jean Nouzille, op. cit., pp. 97-101.
– 339 –