aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

conaționalilor eleni să-i atragă din partea multora cuvinte
de laudă, fiind considerat un „sprijinitor luminat
al educației în Constantinopol”, „unul dintre cei mai
de seamă fanarioți ai timpului său” sau un „Apollo al
noilor muze” 34 .
Profitând de bunăvoinţa de care se bucura din partea
lui Selim al III-lea, l-a convins pe acesta ca să se
organizeze un corp de greci, cu permise speciale în
Grecia, apărați de legile turcești și scutiți de impozite.
Această măsură a avut rezultate foarte pozitive, mai
ales printre negustori și marinari, în general în domeniile
unde activau aceștia 35 . Grație acestei măsuri, insulele
Hidra, Spetses și Psara au căpătat dreptul de a
construi vase de lungimea de până la 50 de picioare.
În domeniul politic D. Moruzi s-a dovedit a fi un
om de încredere pentru turci, fiind consilier al lui Izet-
Pașa, care era reis efendi 36 , încă înainte de 27 aprilie
1807, când dușmanii acestuia l-au convins pe sultan
să-l exileze în Kesaria 37 .
Un an și jumătate mai târziu, la 27 septembrie
1808, a fost numit mare dragoman, cu titlul „Divanhumayum
ve mukamleme terciiman” 38 . În noua sa
funcţie, timp de patru ani a fost la curent sau antrenat
din oficiu în marile evenimente politice și militare
care au tulburat Europa în acea epocă. L-a însoțit, de
exemplu, pe marele vizir la tratativele de pace dintre
Turcia și Rusia desfășurate la Iași, de la începutul anului
1809 şi până în aprilie 39 . Înlocuitor la Constantinopol
l-a lăsat, inițial, pe Scarlat Rosetti-Bibică, iar apoi
34
Putem adăuga și elogiul (pe 16 pagini) adus lui Dimitrios
Alexandridis, traducătorul în greacă al operei lui Oliver
Goldsmith, Ιστορία της Ελλάδος, unde-l caracteriza ca pe
un „geometru de seamă și specialist în domeniul științelor
exacte”, „ziarele din Europa sunt pline de elogii la adresa ta și
se ocupă de calitățile tale”.
35
Vezi: Iakovos Rizos Neroulos, Νεώτερη ιστορία της Ελλάδος
μετά την πτώση της Οθωμανικής Αυτοκρατορίας, Geneva, 1828,
pp. 178-179.
36
Reis efendi – titlu de dregător în Imperiul Otoman, echivalent
cu cel de ministru al afacerilor externe.
37
Prima știre legată de rolul său politic e datată cu 18/30 august
1806. Trimisul Rusiei la Constantinopol, A.I. Italinski, se
referă într-o scrisoare în limba franceză adresată ministrului
său de externe, A.I. Budberg, la Dimitrie, înștiințindu-l că luni
13/25 august 1806 prințul Dimitrie Moruzi, trimis al fratelui
său Alexandru, care era domn în Moldova, a fost chemat la
Poartă și timp de șase ore l-au amenințat până l-au convins
să demisioneze din acest post. E prima știre – cronologic –
referitoare la rolul său politic, vezi: Vneșneia politika Rossii...,
(ВПР). Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
T. III (1806-1807). M., 1963, c. 264, 266-267.
38
Secretarul său, mai ales în cursul tratativelor sus-numite, a
fost Apostolakis Stamo(u). Vezi: Călători străini despre țările
române. Secolul al XIX-lea. Serie nouă. Vol. I, p. 354.
39
Hurmuzaki, Documente..., Vol. II, Supl. I. Bucureşti, 1885,
p. 531-543.
pe fratele său Panaiotis. Negocierele nu s-au încununat
de succes, deoarece turcii au venit la acel congres
„cu hotărârea fermă să nu cedeze o palmă de loc de pe
malul drept al Nistrului”, pe când ruşii doreau să aibă
„Dunărea sau cel puţin Siretul” drept hotar. 40 Langeron
era de părerea că, D. Moruzi, din cauza „atracţiei
unuia din cele două Principate” nu putea „...să favorizeze
pretenţiile ruseşti. Ca toţi cei din Fanar, acesta
era un om fin, şiret, versat în politica Divanului şi în
plus plin de spirit, bine informat şi extrem de amabil în
societatea ale cărei rafinamente şi ţinută le intuise” 41 .
Dimitrie și restul delegației otomane au părăsit capitala
Imperiului în iunie 1809. El s-a oprit la Rusciuk,
unde l-a informat pe Panaiotis despre mersul acțiunilor
militare, despre eșecul trupelor ruse la Şumla etc. În august
1811, puțin înainte de reînceperea tratativelor, Dimitrie
Moruzi a trimis prietenilor săi o scrisoare plină
de laude la adresa noului mare vizir (Ahmed-Pașa), fost
șef al garnizoanei Brăilei. Este cel care, în iunie 1811,
încercase – fără succes – să recucerească Rusciukul. În
paralel, își exprima admirația pentru ostașii turci, care
declarau că „mai bine mor decât să se retragă” și făcea
bilanțul „urechilor tăiate ale rușilor”.
Νimic nu lăsa în acel moment să se întrevadă un
viitor trădător al intereselor otomane 42 . Este greu de
susținut în ce măsură Dimitrie a fost vinovat de anexarea
Basarabiei, dat fiind că hotarul pe râul Prut fusese
acceptat de către marele vizir cu câteva luni înainte 43 .
Nu un diplomat oarecare, fie un Moruzi sau un Fonton,
au luat decizia nefastă de a croi noile hotare. Precum
scria Langeron: „n-a fost greşeala lui Fonton că
împrejurările în care se afla Rusia în 1812 ne-au silit să
pretindem doar Prutul şi atunci am fost chiar fericiţi
să obţinem această frontieră” 44 .
40
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Serie nouă. Vol. I (1801-1821), p. 330.
41
Ibidem.
42
Conform unui memoriu în limba franceză ce se păstrează
în arhivele franceze, unul dintre scopurile sale era de a
guverna singur în Dacia, ca prinț independent. Era în legătură
cu coaliția împotriva Franței, căreia-i promisese că va
strânge 20 000 de oameni. Dimitrie, conform cu cele scrise
în memoriu, încercase să atragă și Poarta în această coaliție.
Vezi amănunte: Florin Marinescu, Étude généalogique sur la
famille Mourouzi. Atena, 1987, mai ales p. 67.
43
După înfrângerile otomane din octombrie 1811 pe frontul
de la Dunăre, marele vizir ceruse armistițiu. Generalul M.
Kutuzov înaintase drept una din condiții stabilirea noilor
frontiere pe Prut, și nu pe Nistru, cum ar fi dorit marele vizir,
condiție pe care ultimul a acceptat-o. Au urmat întâlnirile
celor două părți beligerante la Giurgiu, la care a participat și
Dimitrie Moruzi ca dragoman otoman.
44
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Serie nouă. Vol. I (1801-1821), p. 331.
– 58 –