aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

de modernizare începute în societatea românească şi
în teritoriul sud-basarabean. La 1 mai 1857, la Ismail
se creează o şcoală pentru instruirea clerului, în care
procesul educaţional era în limbile română şi rusă.
Acest gimnaziu avea menirea să pregătească preoţii
locali pentru coloniile bulgare şi era format din
directorul Filaret Scriban şi clericii Simion Topalov
şi Iacov Ceaikovski, care erau învăţători 25 . Putem
deduce foarte uşor care era nivelul de predare a limbii
române în acest gimnaziu. S-au făcut diferite încercări
de a înfiinţa şcoli primare şi în satele din împrejurimile
Ismailului, însă conducerea oraşului se opunea
insistent acestor iniţiative, ceea ce a influenţat negativ
asupra răspândirii limbii române în acest judeţ.
La 14 noiembrie 1864 este deschis, la Ismail,
seminarul teologic, care avea la bază şcoala duhovnicească.
Seminarul avea patru clase, erau admişi doar
absolvenţii şcolilor laice. Absolvind această instituţie,
aceştia aveau dreptul să-şi continue studiile la seminarul
din Iaşi. Profesorii erau de origine bulgară şi
rusă. Mulţi dintre absolvenţi au activat în calitate de
profesori la acest seminar teologic 26 . Acest seminar
dispunea de o bibliotecă cu 264 de volume 27 , care avea
un rol important în instruirea elevilor din această
instituţie de învăţământ.
Un eveniment important a fost înfiinţarea, în
1873, la Ismail, a gimnaziului de băieţi, care avea
rolul de pregătire a viitorilor seminarişti şi a cadrelor
didactice pentru şcolile primare din regiune. O nouă
instituţie secundară la Ismail va fi înfiinţată în 1877 ‒
şcoala normală, care, după venirea autorităţilor ruse, va
fi transferată, împreună cu corpul didactic, la Galaţi 28 .
Aceste centre de instruire din Ismail au avut rolul
de a pregăti elite în sudul Basarabiei, care urmau să
se integreze în diferite sfere de activitate, nu numai
ecleziastică. Chiar dacă studiile se efectuau mai mult
în limba rusă şi bulgară, ele vor permite dezvoltarea
bulgarilor sub aspect cultural şi entitar, permiţându-le
păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi limbii naţionale.
Administraţia română a încercat românizarea bulgarilor
şi integrarea lor în societatea românească, însă
acest lucru nu a reuşit din lipsa dorinţei populaţiei
bulgare de a studia limba română, iar sentimentele
panslavistice au prevalat. Deşi nu acceptau să studieze
în limba română, bulgarii şi găgăuzii renunţau uşor la
limbile naţionale şi studiau în limba rusă, lucru nefast
25
I. Duminică, op. cit., p. 95.
26
Ibidem.
27
N. Adăniloaie, Învăţămîntul în sudul Basarabiei..., p.
899.
28
Ibidem, p. 898.
pentru dezvoltarea lor culturală. Această tradiţie se
păstrează şi în prezent, fapt care de-a lungul istoriei
a contribuit la creşterea numărului populaţiei vorbitoare
de limbă rusă.
Şcolile primare şi secundare din judeţele sud-basarabene
aveau o frecvenţă destul de bună, însă şcolile
primare rurale sufereau de o frecventare mai slabă în
perioada lucrărilor agricole, când părinţii îşi luau copiii
la aceste lucrări. În general, copiii frecventau şcolile
rurale. De exemplu, şcoala din Vulcăneşti întrunea 70
de elevi, iar cea din Cişmichioi – 50 de elevi 29 .
În cei aproximativ 20 de ani de administrare românească,
în sudul Basarabiei au existat, după opinia lui Ion
Nistor, 125 de şcoli primare cu o „populaţiune şcolară”
de 3.000 de băieţi şi 944 de fete 30 . Însă numărul era mai
mare. Constantin Aldea identifica 124 şcoli primare
rurale, 7 şcoli primare orăşeneşti, un liceu clasic complet
(şcoala centrală) din Bolgrad, un gimnaziu şi un seminar
teologic la Ismail, cu un număr de elevi ce depăşea 3.000
de băieţi şi 944 de fete 31 şi o şcoală normală în acelaşi
oraş 32 . Nichita Adăniloaie consideră că în sudul Basarabiei,
în cei aproximativ 20 de ani de administraţie românească,
s-au creat 125 de şcoli primare rurale cu 2.904
elevi şi 1.022 eleve şi 15 şcoli primare urbane cu 709 elevi
şi 332 eleve. În total, au fost înfiinţate şi au funcţionat
144 de instituţii de învăţământ (140 primare şi patru
secundare), care, în anul de studii 1877-1878, erau frecventate
de 5.291 de şcolari 33 .
În Basarabia Centrală şi de Nord, lucrurile se
complicau din cauza situaţiei tot mai precare din
Imperiul Rus. Criza profundă afectează toate domeniile
de activitate, inclusiv cel educaţional. Dacă la
1850, în întreaga Basarabie funcţionau 300 de şcoli
de toate nivelurile 34 , în anii 1858-1859 existau 2 licee
clasice cu internat, 7 şcoli urbane cu 3 clase, 9 şcoli
lancasteriene şi 2 şcoli rurale cu 2 clase, 4 şcoli evreieşti
de stat de gradul I şi una de gradul II, şi mai multe şcoli
particulare 35 , în total 162 de instituţii de învăţământ
(pentru mai multe informaţii vezi anexa 1 şi anexa 2).
Acestă stare a lucrurilor scoate în evidenţă marea criză
prin care trecea învăţământul din Basarabia rusească.
Dacă am aborda problema învăţământului evreiesc,
ar trebui de menţionat că la 1858-1859, sub auto-
29
N. Adăniloaie, „Istoria învăţămîntului primar...”, p. 41.
30
I. Nistor, op. cit., p. 193.
31
C. Aldea, O istorie zbuciumată, Basarabia pîna la 1920,
Editura Academiei de Înalte Studii, Bucureşti, 1993, p. 71.
32
N. Adăniloaie, Învăţămîntul în sudul Basarabiei..., p.
900.
33
Ibidem.
34
Şt. Purici, op. cit., p. 61.
35
Z. Arbore, Basarabia în secolul XIX-lea, text îngrijit de
Ion şi Tatiana Varta, Ed. Novitas, Chişinău, 2001, p. 472.
– 280 –