aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Cert se prezintă că, în timp ce sultanul Mahmud
II, la începutul anului 1810, continua să-l considere pe
„fostul voievod al Moldovei, Alexandru Moruzi, pildă
printre emirii neamului Mesiei” 45 – guvernul rus a
întreprins acţiuni ca să-și asigure serviciile fratelui său
Dimitrie. O dovedesc și mărturiile oficialilor ruși. P.V.
Ciceagov scria că „prințul Moruzi ne e devotat atât de
mult, fără să-și piardă capul” 46 . Diplomatul rus, baronul
Gr.A. Stroganov, a fost și el convins de devotamentul
lui Dimitrie, consemnând mult mai târziu că: „...
dintre toți grecii (D. Moruzi – n.n.), e cel mai demn de
protecția Majestății Sale și cel mai devotat Rusiei” 47 .
Mai cităm și o informație din nr. 3 al periodicului grec
Ελληνικός Τηλέγραφος, din 10 ianuarie 1812 (p. 11),
conform căreia Dimitrie Moruzi și fratele său Panaiotis
l-au vizitat pe generalul Kutuzov în ajunul Crăciunului
din anul 1811 48 .
În sfârșit, contele Langeron scria într-un raport că,
Kutuzov îl considera „deplin devotat intereselor noastre
și s-a înșelat” 49 . Generalul rus de origine franceză
Alexandre de Langeron nota în memoriile sale: „Era
un om cultivat, politicos şi extrem de fin. Kutuzov îl
credea în întregime devotat intereselor noastre şi se
înşela. Nu era devotat decât sieşi, ca toţi grecii din Fanar.
Dar am reuşit să-l atragem, oferindu-i perspectiva
tronului Ţării Româneşti, pe care credea că-l va obţine
cu ajutorul nostru şi al lui chihaia (kehaya) bei, ceea ce
totuşi nu i-a reuşit” 50 .
Motivele care l-au determinat pe D. Moruzi să acţioneze
în favoarea Rusiei derivă nu atât din existenţa
vreunui ataşament faţă de aceasta, ci din dorinţa de a
obţine sprijin politico-militar pentru fratele său care
domnea la Iaşi (încă de când Al. Moruzi era domnitor,
Dimitrie informa ambasada rusă de la Constantinopol
despre luările de poziţie din Divan şi guvern, despre
relaţiile Porţii Otomane cu puterile străine) 51 şi din
oportunitatea de a concura cu celelalte familii fanari-
45
Mehmet M.A. Documente turceşti privind istoria României.
Vol. III (1791-1812). Bucureşti, 1986, p. 260.
46
Vezi: N. Iorga, Alte lămuriri despre veacul al XVIII-lea după
izvoare apusene. Luarea Basarabiei și Moruzeștii. Extras din
Analele Academiei Române. Seria II. Tom. XXXIII. Memoriile
Secțiunii istorice, București, 1910, p. 174.
47
Vezi: Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese. Cluj-Napoca,
1980, p. 206.
48
În aceeași ordine de idei, dușmanii celor doi frați i-au acuzat
că au ascuns sultanului o scrisoare a împăratului Napoleon,
care anunța începerea campaniei militare împotriva Rusiei.
Vezi: Leon Kasso, Rusia și bazinul dunărean, Iași, 1940, pp.
198-199.
49
Ηurmuzaki, Documente..., Supliment 1, vol. III, p. 378.
50
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Serie nouă. Vol. I (1801-1821), p. 354.
51
A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi Moruzeştii..., p. 370.
ote, care se repliau în spatele altor ambasade (mai ales
ale Franţei şi Marii Britanii). În acest sens, trebuie de
menţionat că „pentru a obţine domnia sau a o păstra,
Moruzeştii au dus o luptă permanentă, ca să-şi anihileze
adversarii, fanarioţi ca şi ei” 52 .
Pentru a elucida menirea pe care o avea şi locul pe
care-l ocupa D. Moruzi pe arena politico-diplomatică
a vremii, trebuie să atragem atenţia şi asupra dilemei cu
care s-a confruntat: pe de o parte, expansiunea teritorială
a Rusiei intra în contradicţie cu interesele familiei
sale (şi cu ale celorlalţi fanarioţi), întrucât obţinerea
scaunului domnesc de la Bucureşti sau Iaşi era un ideal,
pentru atingerea căruia grecii fanarioţi nu precupeţeau
nici bani, nici intrigi sau alte mijloace 53 . Teoretic,
aceasta îl determina să se opună unei anexări integrale
a Principatelor Române („La perte de la Moldavie et
de la Valachie est certainement ce qui touche au vif le
prince Morouzi, sa famille ayant été plusieures fois pourvue,
de père en fils, d’une des deux principautés, et ayant
l’espoir fondé encore, après la paix”.) 54 , deşi, practic,
comunitatea religioasă cu Rusia ortodoxă şi speranţa
înfrângerii militare a otomanilor, cel puţin la Dunăre,
l-au motivat să mizeze pe sprijinul autocraţiei ruse. Un
motiv important l-au constituit, desigur, banii, moşiile
şi decoraţiile promise la cel mai înalt nivel din partea
Rusiei ţariste la începutul anului 1811. 55
Moruzeştii îşi coordonau deseori tainicele acţiuni
cu familia Ypsilanti. Erau organizate întrevederi conspirative
la Constantinopol, la care participau bătrânul
Alexandru-voievod, tatăl lui C. Ypsilanti, D. Moruzi şi
unii membri din familia diplomaţilor ruşi Fonton, la
care se discuta, printre altele, şi despre iminenta invazie
a ruşilor în Principate 56 .
D. Moruzi, activând în conformitate cu interesele
Rusiei, oferise funcţionarilor turci daruri în giuvaiere,
a căror valoare depăşea 150 000 lei. El se bucura
de favorurile şi încrederea sultanului, întrucât fusese
numit director şi inspector al spitalelor, având privilegii
şi deţinând prerogative inedite în istoria Imperiului
Otoman. Nemaivorbind de faptul că fusese elogiat în
toate bisericile, ceea ce echivala cu solemnitatea rugăciunii
pentru sultan, denumită khousbé 57 . Totodată, la
2 februarie 1806, D. Moruzi înmânase Sublimei Porţi
52
Fl. Marinescu, Moruzi, o familie fanariotă. Evoluţie istorică,
în Arhiva Genealogică II (VII), Iaşi, 1995, nr. 3-4, p. 49.
53
A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi Moruzeştii..., p. 377.
54
ВПР. Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. VI (1811-1812). М., 1962, с. 50.
55
Ibidem, p.61.
56
Hurmuzaki, Supliment I, vol. II, p. 309, 311 (10 mai, 21
iunie 1805).
57
Ibidem, p. 311.
– 59 –