aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

probleme din partea tinerilor istorici, cum ar fi Diana
Eţco, care se ocupă de studierea învăţământului ecleziastic
în Basarabia, Nicolae Creţu, cu studiul său
dedicat învăţământului din Basarabia între anii 1870
şi 1918, Marina Chicaros, care investighează învăţământul
primar şi secundar de la sfărşitul secolului al
XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Ivan Duminică
cercetează învăţământul în coloniile bulgare din
Basarabia, inclusiv sub administraţia românească.
Astfel, notăm interesul cercetătorilor din Republica
Moldova faţă de problema învăţământului din Basarabia
anilor 1812-1918.
Istoriografia română s-a preocupat permanent de
studierea problemei Basarabiei de Sud, inclusiv a învăţământului
său, care, în 1857-1878, a fost parte a învăţământului
românesc. Unul dintre cei mai importanţi
istorici care a scris despre învăţământul sud-basarabean
în 1857-1878 a fost istoricul Nichita Adăniloaie;
în lucrările sale, el se bazează pe multe documente de
arhivă. Armand Goşu este preocupat de problema învăţământului
din Basarabia în lucrarea colectivă „Istoria
Basarabiei de la începuturi pînă în 2003“, sub redacţia
lui Ioan Scurtu. Şi alţi istorici români abordează, mai
mult sau mai puţin, problema învăţământului în judeţele
sud-basarabene în perioada administraţiei române
în studiile dedicate învăţământului din România.
Este o eroare premeditată că în ţinutul dintre Prut
şi Nistru, n-ar fi existat o reţea de şcoli până la „eliberarea
rusească de sub jugul otoman”. Este cunoscut
faptul, demonstrat cu probe concludente de mai mulţi
istorici români, inclusiv de N. Iorga, că la 1812, în
Basarabia, funcţionau instituţii de învăţământ primare
şi secundare, care erau preponderent de tip ecleziastic,
pe lângă mănăstiri şi parohii. Ion Nistor menţionează
că la 1776, în acest teritoriu existau 5 şcoli domneşti,
cu excepţia raialelor turceşti. O cauză a dispariţiei acestora
a fost războiul ruso-turc din anii 1806-1812 1 . O
altă dovadă a funcţionării unor şcoli înainte de anexare
o constitue cererile colective ale târgoveţilor din
Chişinău, care solicitau administraţiei ruse înfiinţarea
unei şcoli primare, motivându-şi demersul prin existenţa
acesteia în perioada precedentă.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în învăţământul
primar şi secundar laic din Basarabia s-au
produs anumite evoluţii. Merită să ne referim, în mod
succint, la instituirea unei reţele de şcoli primare, de tip
parohial. Seminarul Teologic din Chişinău, înfiinţat
în anul 1813, şi Pensionul Nobilimii – prima şcoală
1
I. Nistor, Istoria Basarabiei, Ed. Cartea Moldovenească,
Chişinău, 1991, pp. 248-249.
secundară laică din ţinut, inaugurat în anul 1816 pe
lângă acelaşi seminar, nu satisfăceau nici pe departe
toate necesităţile în domeniul instruirii copiilor. Au
fost înaintate mai multe petiţii colective autorităţilor
ruse, în care se solicita deschiderea de şcoli în care să fie
instruite odraslele negustorilor şi ţăranilor. Lipsa unor
reacţii adecvate din partea autorităţilor imperiale ruse
a avut ca efect deschiderea unor numeroase şcoli de tip
particular, cu instruire la domiciliul învăţătorilor, dar
şi a numeroase şcoli bisericeşti parohiale. Trebuie să
amintim că asemenea tipuri de şcoli au existat în ţinut
până la răşluirea acestuia, în anul 1812.
Reprezentanţii nobilimii locale au instituit în
această perioadă o reţea întreagă de pensioane particulare,
adeseori fără permisiunea autorităţilor. Coloniştii
germani deschid şcoli parohiale săteşti cu predare în
limba germană pentru copiii lor. De un atare privilegiu
se bucurau şi comunităţile de colonişti bulgari, care
aveau învăţământ primar propriu în limbile bulgară
şi rusă. Comunităţile de evrei îşi dezvoltă sistemul
educaţional prin şcoli sau clase particulare înfiinţate
de profesori doar pentru elevi etnici evrei, iar în 1839,
la Chişinău se înfiinţează o şcoală evreiască publică de
băieţi 2 . Aceste şcoli erau încurajate de stat, însă administraţia
ţaristă nu s-a grăbit să înfiinţeze şcoli primare
şi pentru etnicii moldoveni, care erau defavorizaţi.
În această perioadă continuă să funcţioneze şcolile
mănăstireşti existente până la dezmembrarea Principatului
Moldovei. De asemenea, se cunoaşte un mare
număr de şcoli private – o cerinţă a timpului, care se
vor dezvolta până în anii ’50, când administraţia rusă
va impune un control mai riguros şi numărul lor se va
reduce la doar câteva în întreaga regiune.
Abia în anul 1824, în Basarabia a fost instituită
reţeaua de şcoli primare, cu instruire reciprocă, de
tip lancasterian. În acel an, şcoli de acest fel au fost
deschise la Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar trei ani mai
târziu, în anul 1827 – la Tighina şi Hotin. Acestea au
fost primele şcoli primare de stat din Basarabia, însă
ele nu erau subordonate Ministerului Învăţământului,
ci autorităţilor bisericeşti 3 . În anii ’30-’40 au mai
fost înfiinţate încă şapte şcoli de acest tip. Importanţa
acestei categorii de şcoli constă în faptul că în cadrul
lor a fost admisă predarea şi în limba română. Cu
toate acestea, impactul şcolilor lancasteriene asupra
procesului de instruire din Basarabia n-a fost unul
2
Şt. Purici, Introducere în istoria Basarabiei, Ed. Universităţii
„Ştefan cel Mare”, Suceava, 2006, p. 61; I. Scurtu
(coord.), Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în
2003, ediţia a III-a, Editura Institutului Român, Bucureşti,
2003, p. 60.
3
T. Cibotaru (coord.), Istoria învăţămîntului şi gîndirii pedagogice
în Moldova, Ed. Lumina, Chişinău, 1991, p. 189.
– 274 –