aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

de autonomie, Basarabia a fost supusă unui proces
amplu și agresiv de rusificare, limba băștinașilor a fost
scoasă din biserică și școală. Oratorul a făcut o trecere
în revistă a istoriei statelor feudale românești, cu o
atenţie specială pentru domniile lui Alexandru cel
Bun și Ștefan cel Mare.
În partea a doua a comunicării sale, N. Iorga s-a
ocupat pe larg de viața culturală a Basarabiei, încheind
cu cercetarea cântecelor și poveștilor basarabene
şi a obiceiurilor tradiționale. El a afirmat că „vița
răzească aproape neatinsă până azi, cu sărbătorile ei
tradiționale, cu obiceiurile ei străvechi trebuie să fie
păstrată mai bine decât orice alt strat popular românesc,
cântecul național”. Marele cărturar patriot a scos
în evidență activitatea neobosită desfășurată cu multă
pasiune și pricepere de învățătorul Vasiliu Tătăran,
culegător de folclor moldovenesc. El relevă faptul că
„poezia populară basarabeană n-a putut fi înrăurită
(…), astfel gândul, simțirea, ritmul, rima au rămas în
cântecul basarabean complet neschimbate și absolut
autentice”. În pofida multiplelor greutăți și obstacole
ivite la tot pasul, N. Iorga era plin de optimism.
El credea cu tărie în unitatea spirituală a românilor ca
o premisă solidă a celei politice, căci spunea în final:
„Un popor care se întărește prin cultură nu poate pieri
în veci și niciunul din locurile pe care le-a fructificat
munca și conștiința sa, le-a făcut vii” 17 .
Autoritățile de la București au dovedit destul de
multă prudență. Ele au decretat totuși pentru ziua de
16 mai 1912 doliu național. Drapelul național a fost
coborât în bernă. În tot Regatul au avut loc mitinguri,
comemorări, marșuri ale tăcerii în semn de solidaritate
cu frații din Basarabia, răpită cu un secol în urmă.
La București a avut loc o impunătoare comemorare
sub patronajul Ligii Culturale, la care au participat
mii de oameni, locuitori ai capitalei și din împrejurimi.
Cei prezenți s-au adunat mai întâi în fața sediului
Ligii, după care s-a oficiat un Te Deum de către
preotul paroh D.C. Butculescu de la Biserica „Sfântul
Gheorghe” din centrul Bucureștiului. După slujba religioasă
s-a vernisat o frumoasă expoziție de cărți despre
Basarabia, realizată la editura lui N. Iorga. Cu această
ocazie a fost oficiată o slujbă de preotul Gheorghe
Rădulescu de la Biserica Albă și Mihai Busuioc de la
Biserica „Precupeții Noi”, amândouă din București 18 .
17
Ibidem, pp. 68-70; Constantin I. Stan, „Nicolae Iorga şi
centenarul răpirii Basarabiei (1812-1912)”, în [Universitatea
„Dunărea de Jos”, Galaţi], La frontierele civilizațiilor. Basarabia
în context geografic, economic, cultural și religios, Galați,
2011, pp. 155-157.
18
„Centenarul răpirii Basarabiei”, In Dimineața, IX, nr. 2844,
17 mai 1912.
În după-amiaza aceleiași zile, Liga Culturală a organizat
o impunătoare adunare comemorativă, care a
fost deschisă de N. Iorga. El a reamintit celor prezenți:
„Acum o sută de ani, la 16 mai 1812, prin tratatul de la
București între Rusia și Turcia am pierdut pământul
pe care numai cu greu îl pot numi impotriva adevărului
istoric „Basarabia”, căci Basarabia era numai
partea din gurile Dunării”. Oratorul a subliniat că
autorităţile țariste nu au aprobat înființarea de școli
în limba română și nici editarea unor ziare și reviste
cu alfabet latin. Basarabia a fost supusă unui draconic
proces de rusificare, devenind o sumbră gubernie rusă.
N. Iorga s-a pronunțat pentru înfăptuirea unității
naționale, ridicându-se împotriva „semănătorilor de
vânt”. Celebrul istoric i-a îndemnat pe toți românii să
conlucreze la realizarea României Mari, trecând peste
animozitate și rivalitatea de clasă. „Neînțelegerile de
sus și neputiința inculturii, sărăciei de jos vor trebui
să înceteze. Nu vom cruța nici o silință pentru ca să
ajungem acolo. Și atunci când de la un capăt al teritorului
național până la celălalt, va fi în milioane
de oameni același simț, aceeași conștiință, aceeași
mîndrie, ne vom întreba pe ce drum a pierit străinul
care fusese cândva stăpân în moștenirea noastră” 19 .
Socialiștii români au organizat în Sala „Dacia” din
capitală o adunare comemorativă, la care au vorbit,
între alții, Cristian Racovski, Zamfir Arbore, Ilie
Moscovici, Toma Dragu. Ei au condamnat cu energie
politica de asuprire socială și națională a românilor
basarabeni, promovată cu asiduitate de autoritățile
ruse. Principalul orator a fost Cristian Racovski, care a
înfierat politica Rusiei țariste față de România, considerând-o
ca fiind reacționară şi imperialistă: „Astăzi,
tovarăși, arăta el, se vorbește mult de fapta hrăpăreață,
de actul mârșav al unui stat străin, [care] prin perfidie
a cucerit un teritoriu care nu era al lui […] populat cu
români, vorbesc de Basarabia”. Președintele Partidului
Social-Democrat amintea că răpirea Moldovei dintre
Prut și Nistru s-a făcut în mod brutal. El constata
„lipsa de protestare, această lipsă de izbucnire a sentimentului
național, lipsa care se constată cu ocazia
aniversării anexării Basarabiei” 20 .
Același ton relevant regăsim în Manifestul Partidului
Democrat din România, lansat cu acest prilej.
Partidul Democrat aprecia că „imperialismul moscovit
și-a anexat un teritoriu străin, locuit de populație
românească. Săvârșind această cucerire, țarismul
rusesc era consecvent cu trecutul său. Războiul și cucerirea
au fost totdeauna o manifestare normală a impe-
19
„Centenarul anexării Basarabiei”, In România muncitoare,
VIII, seria a II-a, nr. 36, 16 mai 1912.
20
Ibidem.
– 144 –