aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

interesului nostru faţă de Basarabia, Halippa bănuind
că „românii se înflăcărează şi ne întind braţele numai
la zile mari” 150 . Un amănunt interesant: Halippa
împărţea perioada ocupaţiei ruse în două intervale.
Primul, până pe la mijlocul deceniului VIII, arătase
disponibilitatea autorităţilor de a se îngriji de bunul
mers al lucrurilor; ulterior, guvernanţii au înăsprit
regimul, această tendinţă accentuându-se de teama
naţionalismului românesc, după unirea Moldovei
cu Muntenia în 1859. De aici şi impresia că ne-am
confruntat cu o perioadă „închisă” 151 , despre care
avem informaţii doar din preajma marilor evenimente,
cum a fost războiul din 1877-1878 152 . Filele de
corespondenţă probează fiorul resimţit de societatea
românească la scurt timp de la terminarea ostilităţilor.
Vasile Alecsandri îi împărtăşea temerea bunului său
prieten Iacob Negruzzi privitor la luarea Basarabiei 153 .
Astfel de momente petrecute pe parcursul unui veac
conturau deja un resentimentalism, care va exploda
în preajma Primului Război Mondial, atunci când
societatea românească se rupea în două, nu neapărat
pro şi contra germanilor, cât mai ales din cauza urii
faţă de ruşi. Lumea trebuia să ştie cum „la 1812 şi
la 1878, creştinul a luat de la creştin, prietenul de la
prieten, cel îndatorit de la cel care-l îndatorise şi cel
bogat de la cel sărman” 154 . Atunci apăruse „o nouă şi
falsă Basarabie” 155 , dictată de interesele Rusiei. Toată
această zbatere, Iorga o termina într-o manieră epică:
„Am dovedit că nu e ogor, monument, aşezământ
local, neam vechi în Basarabia care să nu fie al nostru,
sânge românesc, faptă românească, gând românesc” 156 .
N-a fost să fie, Basarabia neputându-se lupta şi cu
ruşii, şi cu lehamitea noastră. Nuanţele discursului
public despre Basarabia, rar întâlnit în sfera publică
românească pe parcursul secolului XIX şi începutul
celui următor, pot fi atribuite mai degrabă contextului,
prejudecăţilor şi ignoranţei decât unor credinţe
şi idealuri, împărtăşirii unui destin comun. Elita inte-
150
Idem, „Viaţa românească”, 1912, I, p. 409.
151
Silvia Grossu, op. cit., p. 5.
152
Gh. I. Brătianu, Basarabia. Drepturi naţionale şi istorice.
Ediţie îngrijită şi note de Florin Rotaru. Traducere
de Ecaterina Holban, Bucureşti, Editura Semne, 1995, p.
28.
153
Vasile Alecsandri, Opere, X. Corespondenţă (1871-
1881). Ediţie îngrijită, traduceri, note şi indici de Marta
Anineanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1985; scrisoarea
către Iacob Negruzzi din 22 februarie 1878, p. 394.
154
N. Iorga, Jalea pentru Basarabia pierdută, p. 342.
155
N. Iorga, Din ţinuturile pierdute. Boieri şi răzeşi în Bucovina
şi Basarabia în cele dintâi decenii după anexare, p. 1.
156
Idem, Basarabia noastră. Scrisă după 100 de ani de la
răpirea ei de către ruşi, p. 169.
lectuală, cu mici excepţii, a stat deoparte de subiect, în
vreme ce liderii politici, clamând prudenţa au acţionat
după alte considerente, mascate deseori cu ipocrizie
sub sensul politicilor naţionale.
RÉSUMÉ
Réflexion sur le destin de la
Bessarabie dans la littérature
autobiographieque et la presse
roumaine en 1912
Nos réflexions essaient de distinguer les sentiments
authentiques du caractère exagéré des fêtes d’occasion,
la connaissance véritable de la phraséologie vidée de
sens, aspects manifestés dans la société roumaine à la
commémoration du centenaire de la perte de la Bessarabie.
Nous devrions opter entre l’affirmation catégorique
de Nicolae Iorga, conformément à laquelle „la
situation de la terre la plus récemment arrachée à la
Roumanie, la Bessarabie, qui, jusqu’en 1878, était
encore un petit bout de terre qui nous appartenait, est
complètement inconnue, pire que celle de la Chine,
du Japon ou de Sumatra” et les discours exaltants
prononcés rien que pendant le mois de mai 1912.
Il faut peser entre les mots de l’intellectuel éclairé,
qui acceptait désolé qu’au-delà de la rivière de Prout
c’était le pays des Russes qui ne nous rendront rien de
ce qui était le nôtre, et le rêve d’unité de quelques-uns.
Dans un scénario idéal, la conscience historique apparaîtrait
comme une source principale de la formation
d’une moralité sociale, de l’affirmation d’un idéal qui
réunisse les espoirs de la nation. C’était vraiment ça
la réalité pendant le XIXe siècle et le début du XXe
Nos attentes seraient-elles exagérées, entretenues par
un discours historique qui subissait les distorsions
provoquées en même temps par les ingérences idéologiques
et par l’ignorance de beaucoup de nos prédécesseurs
Que savait-on sur la Bessarabie, prétendue terre
roumaine, mais presque inconnue par les habitants
du Royaume Où le discours littéraire se séparait-il de
celui politique
Les nuances du discours public concernant la Bessarabie,
se manifestant rarement dans la sphère publique
roumaine durant le XIXe siècle, peuvent être attribuées
plutôt au contexte, aux préjugés et à l’ignorance
qu’aux croyances et aux idéaux de la société.
– 169 –