aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

uzi, soartă care, de obicei, este şi cea care încheiase
viaţa domnitorilor fanarioţi lipsiţi de credinţă şi
intriganţi...” 89 .
Nouă ani mai târziu, în 1821, cunoscutul intelectual
Konstantinos Oikonomos a evocat personalitatea
lui Dimitrie într-un discurs ținut în biserica greacă din
Odesa 90 . Oikonomos era atașat de familia Moruzi încă
din Constantinopol. A ajutat pe membrii familiei lui
Dimitrie și a lui Constantin să se refugieze la Odesa.
Acolo, văduva lui Dimitrie i-a încredințat lui Oikonomos
educația fiilor ei.
Dimitrie Moruzi nu a servit Rusiei cu atâta tărie,
precum o făcuse domnul fanariot Constantin Ypsilanti,
preferând să rămână, în primul rând, devotat
intereselor propriei sale familii (iar pentru realizarea
acestora se impunea o conlucrare secretă până în ultima
clipă cu Petersburgul).
Este de netăgăduit că el a fost un important informator
secret al ruşilor (divulgându-le instrucţiunile pe
care le primeau plenipotenţiarii turci şi atitudinea sultanului
faţă de pretenţiile teritoriale ale Curţii ruse),
fiind stimulat cu promisiuni şi recompense materiale,
iar urmaşii familiei Moruzi au fost răsplătiţi de autorităţile
ruse pentru serviciile prestate de către dânsul, în
mod special 91 . Să nu uităm că D. Moruzi – unul dintre
cei mai activi plenipotenţiari ai păcii din 1812 – a activat
simultan şi în vederea convingerii ruşilor (contactând
în mod deosebit cu Italinski şi Kutuzov) în ceea
ce priveşte micşorarea pretenţiilor cerinţelor teritoriale
faţă de otomani (pe contul teritoriului naţional al
românilor), deoarece spera să obţină, la fel ca şi fratele
său Alexandru, scaunul domnesc al Principatelor Române
(planul unei Dacii Mari ori al „ambelor Dacii”)
sau, cel puţin, al Moldovei amputate. Fapt care l-a sti-
89
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Serie nouă. Vol. I (1801-1821). Bucureşti, 2004, p. 179.
90
Vezi: Oikonomos, Λόγοι..., vol. I, sub îngrijirea lui Th. K.
Sperantza, pp. 69-112.
91
Printre lucrurile personale ale lui D. Moruzi s-a găsit un
inel cu briliante în valoare de 15 000 piaştri (C.C. Giurescu,
Istoria românilor. Vol. III, p. 239). În hârtiile lui D. Moruzi
s-a găsit un ukaz al ţarului rus, prin care i se dăruia o moşie
în Basarabia. Sora lui D. Moruzi, Ralu (1779-1839), căsătorită
cu C. Kaliarhi, decedând la Iaşi, a lăsat o moşie de 6 000
desetine de pământ în Budjac, judeţul Ackerman (Arhiva
Naţională a Republicii Moldova. F. 2. Inv. 1. D. 3757).
Moruzeştii refugiaţi în Imperiul Rus au primit moşii considerabile
şi au avansat în cariera lor ca dvoreni ruşi. În centrul
Peterburgului s-a păstrat până în prezent „Casa Muruzi” –
un adevărat monument de arhitectură aparţinând faimoasei
familii, construit în stil mauritan de către Al.D. Moruzi la
1874-1877. În această vestită casă au locuit multe personalităţi
ilustre, printre care şi Iosif Brodski, laureat al Premiului
Nobel (1987), până la emigrarea sa forţată din 1972 (vezi: A.
Кобак, Л. Лурье, Дом Мурузи. СПб., 1990. 31 с.).
mulat, de asemenea, să-i grăbească pe turci la semnarea
păcii din 1812.
Astfel prezentate argumentele, reiese indubitabil că
D. Moruzi a trădat în cele din urmă Poarta Otomană,
dar nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre vinovăţia
sa în geneza problemei basarabene, despre răspunderea
personală pentru raptul arbitrar din 1812, pe care o
poartă în fond doar părţile beligerante: imperiile otoman
şi ţarist. Fie şi în postură de mare dragoman, D.
Moruzi nu apare drept un factor de decizie, întrucât el
nu era şeful delegaţiei otomane (la 1812, delegaţia era
condusă de Galib efendi). Iar abrogarea sau acceptarea
unui tratat internaţional nu era în competenţa negociatorilor
şi nici a marelui vizir, ci a medjlisului otoman
şi sultanului.
Spoliatorul tratat de pace de la Bucureşti, semnat
la 16/28 mai 1812, marchează un compromis (într-o
conjunctură internaţională extrem de frământată)
pe contul Moldovei, când, în cadrul crizei problemei
orientale, are loc geneza unei noi probleme – a celei
basarabene. Consemnăm că esenţa chestiunii date este
de natură politică, constând în integritatea naţionalteritorială
a românilor moldoveni şi rezultă din cucerirea
şi anexarea parţială a Moldovei, prin fixarea unui
hotar arbitrar (scindând-o pe linia Prutului, practic, în
jumătate) şi stabilirea Rusiei la gurile Dunării – semnificând,
astfel, geneza unei noi probleme etnopolitice
internaţionale. Dacă chestiunea română ca problemă
internaţională semnifica în secolul XIX imperativul
unităţii naţionale, atunci cea basarabeană rezidă în
scindarea naţional-teritorială a românilor moldoveni.
– 65 –