aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

produceau, cea mai mare parte a preoţimii basarabene
a rămas dezorientată şi a preferat expectativa 121 .
Cu toate acestea, încă până la evenimentele din
1917, în sânul clerului din Basarabia se conturase
un curent naţional 122 . Graţie străduinţelor preoţimii
cu sentimente naţionale, în 1906, la Chişinău a fost
redeschisă Tipografia Eparhială, în care se imprimau
cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Din
ianuarie 1908, tot la insistenţa clerului, a început să
apară lunar prima revistă bisericească în limba română
– „Luminătorul”. Tot mai frecvente au devenit vocile
care se pronunţau pentru introducerea limbii române
în învăţământul teologic şi în cult 123 .
În 1917, doar un grup nu prea mare de preoţi a
înţeles importanţa evenimentelor şi şansa dată de
Dumnezeu şi a aderat fără preget la mişcarea de emancipare
naţională. Dintre aceştia îi putem numi pe arhimandritul
Gurie Grosu (viitorul mitropolit al Basarabiei),
ieromonahul Dionisie Erhan, stareţul mănăstirii
Suruceni (viitorul episcop al Cetăţii Albe-Ismail),
preoţii Vasile Gobjilă din Chişinău, Andrei Murafa
din Cotiujenii Mari (Soroca), Alexandru Baltaga
din Călăraşi, Alexie Mateevici, profesor la Seminarul
Teologic din Chişinău, Constantin Popovici, profesor
la Seminar şi redactor-şef al revistei „Luminătorul”, şi
alţi reprezentanţi de vază ai clerului basarabean care
luptau pentru dezrobirea naţională a enoriaşilor.
Prin acest grup de seamă, care nu s-a temut să-şi
expună deschis convingerile, preoţimea basarabeană
s-a încadrat treptat în mişcarea naţională şi a participat
activ la marile evenimente ce au urmat în viaţa
Basarabiei.
Astfel, Adunarea extraordinară a clerului şi mirenilor
din Eparhia Chişinăului, care şi-a ţinut lucrările
la 19-25 aprilie 1917, a cerut autonomia politică
a Basarabiei şi autonomia Bisericii; constituirea unei
Mitropolii în frunte cu un ierarh dintre basarabeni,
care să fie ales de o adunare eparhială extraordinară,
formată din reprezentanţi ai clerului şi mirenilor;
introducerea limbii române în cult etc. 124 . În zilele
imediat următoare acestui Congres al preoţimii a mai
avut loc o întrunire, în palatul vechi al Seminarului
Teologic, a unui grup de preoţi „adevăraţi moldoveni”.
Aici a fost invitat profesorul ardelean Onisifor
Ghibu, care, printr-o frumoasă cuvântare despre
istoria neamului românesc, a reuşit să-i convingă pe
121
Vezi: B. Buzilă, Clerul din Basarabia şi Unirea, în rev. „Luminătorul”,
Chişinău, 1998, nr. 2, pp. 28-35.
122
Vezi: V. Bolduma, op. cit., p. 6.
123
D. Eţco, Introducerea limbii române în Şcoala spirituală de
băieţi din Chişinău în anul 1917..., pp. 32-34.
124
B. Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-
1918; 1918-1944)..., pp. 81-85.
cei prezenţi de necesitatea unor acţiuni mai energice 125 .
După această întrunire a avut loc unirea forţelor
politice din cadrul Partidului Naţional Moldovenesc
cu cele ale clerului basarabean, promotoare ale ideii
naţionale. Un moment semnificativ în acest sens l-a
reprezintat constituirea Sfatului Ţării, la 21 noiembrie
1917, în ziua sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului. Ceremonia a început cu oficierea Sf. Liturghii
în Catedrală. Corul catedralei a cântat „Deşteaptăte,
române” şi „Pe al nostru steag e scris unire”. Preotul
Ioan Andronic şi arhimandritul Gurie (Grosu) au
ţinut cuvântări adresate deputaţilor Sfatului Ţării.
În lunile ce au urmat constituirii Sfatului Ţării
şi Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldoveneşti,
la 24 decembrie 1917, Biserica basarabenă,
dominată din ce în ce mai mult de militanţii pentru
emancipare naţională, a urmat îndeaproape politica
tânărului şi efemerului stat 126 . Independenţa statului
a adus la ordinea de zi ideea autocefaliei Bisericii din
Basarabia, care, însă, a fost abandonată, după ce la
27 martie 1918 Sfatul Ţării a adoptat „Hotărârea de
unire a Republicii Moldoveneşti cu România”. Biserica
Ortodoxă din Basarabia a fost reprezentată în
Sfatul Ţării de protoiereul Alexandru Baltaga, figură a
preoţimii basarabene de înalt şi recunoscut prestigiu,
care s-a numărat printre cei ce au votat Unirea 127 .
Concluzie. În perioada 1812-1918, clerul şi credincioşii
basarabeni s-au aflat în componenţa unui alt stat
– Imperiul Rus. Acest stat era la fel creştin ortodox,
de aceea anexarea Basarabiei în 1812 nu a însemnat
pentru Biserica Ortodoxă din stânga Prutului o
catastrofă (aşa cum a fost ulterior reanexarea din
1940/1944). Studiind situaţia Bisericii Ortodoxe din
Basarabia sub stăpânirea rusească în perioada 1812-
1918, putem spune că au existat aspecte atât negative,
cât şi pozitive. Ar fi incorect să le scoatem în evidenţă
doar pe unele sau pe altele. Se cere un discurs istoric
obiectiv, echilibrat şi nuanţat. Sperăm că, în studiul de
faţă, am reuşit să nu ne abatem de la acest principiu,
considerat de noi important.
125
I. Negrei, op. cit., p. 22.
126
B. Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-
1918; 1918-1944)..., p. 90.
127
Vezi: Vasile Pavlic, Alexandru Baltaga – preot, deputat, om,
în „Cugetul. Revistă de istorie şi cultură”, Chişinău, 1999, nr.
1-2, pp. 69-72.
– 229 –