aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

şi „Bessarabeţ”, editate de Pavel Cruşevan, ziarist cu
opinii politice de dreapta.
La 27 iunie 1862, moşierul basarabean C. Cristi
cere guvernatorului Basarabiei, Fanton de Verrayon,
autorizaţie pentru deschiderea unei tipografii cu litografie
sub firma „Tipografia Moldovenească” 23 . Fără a
primi autorizaţia, Cristi cumpără această tipografie,
însă aceasta a fost sechestrată provizoriu, iar mai
târziu definitiv. Motivul aparent a fost că, la 1861,
în Chişinău, existau trei tipografii particulare şi două
oficiale, că acestea nu prea aveau comenzi şi nu era
nevoie de o altă tipografie.
În realitate, refuzul categoric s-a bazat pe raportul
guvernatorului Basarabiei în care se spunea: „Tipografia,
după cât se pare, are menirea să tipărească abecedare şi
broşuri ieftine în limba moldovenească pentru popor.
Aceasta nu ar fi încă prea important, deşi ar duce la înlocuirea
cunoaşterii limbii ruse, atât de necesare poporului
în raporturile lui cu instituţii, cu cea a limbii moldoveneşti.
Dar dacă se va lua în seamă că d. Cristi face parte
din numărul acelor «moldovanofili» care visează o
Românie unită şi contopită, nu se poate garanta că din
tipografia lui, pe lângă cărţi de folos, nu vor ieşi şi acelea
care nu corespund cu vederile guvernului nostru cu
privire la populaţia moldovenească a Basarabiei” 24 .
În Basarabia, din cele mai vechi timpuri, instruirea
şi educaţia nobililor erau un lucru mai mult casnic.
Instituţiile de învăţământ pentru copiii de nobili au
fost deschise în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.
În 1833, a fost deschis la Chişinău gimnaziul regional,
iar în 1835 – un pension pentru nobili, subvenţionat
cu 30 de burse pentru copiii de nobili şi de funcţionari.
În fondul 88 al Arhivei Naţionale a Republicii
Moldova, dosarul 203, se păstrează un document
în care este indicată suma de bani alocată pentru
construcţia edificiilor pensionului, al unei staţii electrice
şi al unei staţii de încălzire cu aburi: s-au cheltuit
în total 314 117 ruble, din această sumă nobilimea a
oferit 14 117 ruble 25 .
În această perioadă, în Basarabia funcţionau şi
pensioane particulare, printre care Pensionul pentru
Domnişoare Nobile şi Pensionul Maie. În aceste instituţii
au primit educaţie aleasă fiicele nobililor din
Basarabia: de exemplu, în 1833, la Pensionul Maie
23
Arhiva guvernatorului general din Odesa, f. 88, inv. 3, d. 83
(din 1862, cu privire la plângerea moşierului Cristi împotriva
interzicerii de a deschide o tipografie moldovenească).
24
Arhiva guvernatorului general din Odesa, f. 88, inv. 3, d. 83
(din 1862, cu privire la plângerea moşierului Cristi împotriva
interzicerii de a deschide o tipografie moldovenească).
25
CIOBANU, 1992, 3.
învăţau Ecaterina Alexandri, Maria Buzni, Elena şi
Pluheria Donici ş.a. 26 .
Un timp îndelungat, nobilii din Basarabia, mai cu
seamă cei mai bogaţi, îşi trimiteau copiii să înveţe carte
peste hotare, la Viena şi în Elveţia. Chiar şi generaţia
mai tânără urmase această tradiţie: Al. Casso învăţase
la Bonn, iar P. Dicescu la Heidelberg.
În 1841, nobilimea cerea introducerea în şcolile
normale din ţinuturile Bălţi şi Hotin a limbii moldoveneşti.
Cererea a fost satisfăcută cu condiţia ca cheltuielile
să fie luate din cele 10% de impozit de stat din toată
Basarabia. Nobilimea se interesa mult de şcoala ţinutală
din Hotin şi, în 1847, încearcă s-o transforme într-o
instituţie de învăţământ pentru nobili. Această tentativă
a suferit eşec, deoarece nobilimea din judeţul Hotin a
ajuns la concluzia că este incapabilă să suporte cheltuielile
de întreţinere a acestei şcoli ţinutale din sursele proprii,
după cum a propus Ministerul Afacerilor Interne.
În anii ’60 ai sec. XIX, învăţământului i se acordă
o mai mare atenţie. În anul 1860, Adunarea Nobiliară
propune să fie deschis un gimnaziu de zemstvă.
Acest proiect a fost înfăptuit ceva mai târziu (de către
Zemstvă). Din 1860 s-a înfiinţat un fond de încasări a
câte o rublă şi 14 copeici de pe desetină pentru întreţinerea
Secţiei camerale în Liceul „Richelieu”. Aceste
încasări (din cauza contingentului mic de elevi care
studiau în acest liceu) au fost alocate pentru pensionul
deschis pe lângă gimnaziul din Chişinău, iar restul
banilor din aceste încasări se foloseau pentru ajutorarea
studenţilor săraci originari din Basarabia care
studiau în universităţile ruseşti.
În 1884 sunt alocate mareşalului nobilimii guberniale
câte trei mii de ruble anual pentru ajutoare
pentru elevii săraci, inclusiv nobili.
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, nobilimea
cheltuia anual câte opt mii de ruble pentru burse
şi ajutoare copiilor din familiile de nobili săraci, care
îşi făceau studiile medii şi superioare.
Din cele expuse mai sus putem concluziona că în
Basarabia ţaristă nu existau instituţii de învăţământ
medii şi superioare. Copiii nobililor erau nevoiţi să-şi
facă studiile peste hotare, mai ales în Rusia. Cerinţele
de introducere în şcoli a studierii limbii materne
atestă că procesul de rusificare se înfăptuia în regiune
cu paşi grăbiţi şi că nobilimea (bineînţeles, nu toată) a
fost impulsul de trezire a poporului prin intermediul
limbii si culturii naţionale.
O bună parte din nobilimea basarabeană niciodată
n-a uitat de unde îi este obârşia şi ce s-a întâmplat la
26
CIOBANU, 1992, 7.
– 259 –