aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

La 30 ianuarie (11 februarie) 1811 P.Fonton a sosit
în lagărul marelui vizir de la Şumla pentru a negocia
începerea tratativelor propriu-zise. În discuţia lui Fonton
cu Moruzi, ultimul a observat că situaţia Porţii
„e deplorabilă, dar nu şi disperată”. Poarta va prefera
această situaţie, numai să nu fie de acord cu cedarea
malului stâng al Dunării, „în speranţa că alte împrejurări
o vor favoriza”. Poarta va accepta pacea, dacă Rusia
îşi va schimba revendicările în legătură cu cedările teritoriale
din Asia, în privinţa sârbilor şi dacă va consimţi
să întoarcă teritoriile din stânga Dunării în schimbul
unei indemnizaţii băneşti sau să întoarcă măcar „Valahia”,
pentru ca în ceea ce o priveşte Moldova să se
meargă la o soluţie de compromis, recunoscând-o drept
un „stat-tampon”. Moruzi asigura că „Anglia era gata
să propună Curţii ruseşti ca, pentru refuzul de a incorpora
Moldova şi Ţara Românească, Rusia să primească
o despăgubire (teritorială – n.n.) în America”. După
spusele lui Moruzi, Austria şi Franţa, de asemenea, nu
doreau alipirea Valahiei şi Moldovei la Imperiul Rus,
ferindu-se de mărirea influenţei ruseşti în Balcani, şi
prin intermediul reprezentanţilor săi din Constantinopol
încercau să înduplece Poarta să nu accepte revendicările
ruşilor 67 .
Peste jumătate de an de la această întrevedere cu P.
Fonton, D. Moruzi, graţie atât flexibilităţii şi abilităţii
diplomatice, cât şi unei bune orientări geopolitice,
relansează propunerea de a modifica statutul juridic
al Ţării Moldovei, transformând-o într-un „stat-tampon”
(„stat de barieră” – în l. rusă) 68 .
Deoarece primele contacte oficiale dintre ruşi şi
turci nu au avut efectul scontat, noul comandant şef
al „Armatei Moldoveneşti” – generalul M. Kutuzov,
la scurt timp de la sosirea la Bucureşti, l-a trimis din
nou într-o misiune specială la Şumla pe P. Fonton.
La 8 (20) mai 1811, Fonton se porneşte spre lagărul
marelui vizir din Şumla şi poartă tratative cu marele
vizir Ahmed paşa, reis-efendi, şi, totodată, are discuţii
în particular cu dragomanul Porţii, D. Moruzi. După
lungi tocmeli turcii au acceptat ca să-l desemneze pe
Abdulhamid efendi (scribul ienicerilor Înaltei Porţi)
în calitate de plenipoteţiar al negocierilor de pace.
Ca urmare a acestei sugestii a lui D. Moruzi, incompatibilă
la acea dată cu doleanţele Curţii Imperiale
ruseşti, A. Italinski, desemnat plenipotenţiar al negocierilor
de pace din partea Rusiei, formulează indicaţii
noi lui Fonton (la 3/15 mai 1811), în care face referi-
67
Ibidem. Nota 97, p. 692-693.
68
Ibidem. Nota 132, p. 698 (Raportul secret al lui P. Fonton
adresat lui M. Kutuzov la 29 mai (10 iunie) 1811).
re la informaţiile pe care D. Moruzi le-a oferit ruşilor,
precizând că dragomanul Porţii trebuie şi în continuare
să fie stimulat cu promisiuni: „Ştirile pe care D. Moruzi
le-a oferit ne permit să sperăm că ne va comunica
şi alte informaţii. Pentru a-l stimula în această privinţă,
consilierul de stat Fonton îi va reitera asigurările, deja
oferite lui în timpul primei călătorii, referitoare la faptul
că Majestăţii Sale îi sunt cunoscute serviciile pe care
le-a prestat în trecut, şi că va putea să preţuiască şi acele
servicii pe care acesta le va oferi nouă în acest caz şi nu
va uita să-şi exprime satisfacţia şi să dea curs înaltei sale
bunăvoinţe atât lui, cât şi familiei sale” 69 . Ulterior, din
răspunsul ceva mai concret al lui P. Fonton către A.
Italinski (11 iunie 1811), aflăm că lui D. Moruzi i s-a
promis că va fi decorat în secret cu un ordin rusesc şi
i s-a sugerat despre posibilitatea de a emigra în Rusia
împreună cu întreaga familie 70 .
Inspirându-se din ideea lui Dimitrie Moruzi de
formare a unui „stat-tampon”, generalul Kutuzov, bun
cunoscător al mentalităţii orientale, a încercat să explice
Curţii Imperiale că Moldova, ocupând o poziţie
periferică, se preţuia mai puţin la Constantinopol, iar
Nistrul era o graniţă greu de apărat de turci, fapt care
ar favoriza cedarea unei jumătăţi din Principatul Moldovei
– pe linia Prutului, ca să mai rămână şi o altă
jumătate sub vasalitatea Porţii – fief pentru fanarioţi.
Abilul general rus prevăzuse, încă la începutul anului
1811, limitele concesiunilor otomanilor. În această
privinţă, el a adresat şi o scrisoare lui Rumeanţev, propunându-i
următoarea soluţie de compromis: teritoriul
cuprins între Nistru, Marea Neagră, Dunăre şi Prut să
fie anexat Rusiei 71 : „Considerând, în circumstanţele actuale,
puţin probabil să obţinem în condiţii bune întrun
an sau doi Valahia, cred însă că nu este prea greu să
ajungem până la cedarea Moldovei (de către Imperiul
Otoman – n.n.), pentru că, în primul rând, intenţiile
lacome ale persoanelor particulare din Constantinopol
în privinţa celor două Valahii (aşa-zisele „Mica” şi
„Marea Valahie” – n.n.) vor continua mult timp să fie
alimentate de aviditatea lor; în al doilea rând, dragomanul
Moruzi, în discuţiile confidenţiale, s-a referit deja
la Moldova, vorbind despre ea ca despre un teritoriubarieră,
în baza unei oarecare constituţii... În susţinerea
speranţelor mele o persoană demult cunoscută – consulul
general austriac Josef von Raab (consulul Austriei
69
Ibidem, p. 112, 114; (original – în l. fr.).
70
Arhiva ВПРИ, Fondul „Посольство в Константинополе”,
inv. 517/1, dos. 55, f. 61; A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi
Moruzeştii..., p. 379.
71
Leo Casso, Rusia şi bazinul dunărean. Pref. A. Stan; trad. Şt.
Berechet. Bucureşti, 2003, pp. 101-102.
– 61 –