aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

căreia: „Ministrul de război a luat dispoziţia ca pentru
serbările Cuza-Vodă să fie aduse în Iaşi trupe din alte
garnizoane, deoarece cele din Iaşi se află în concentrare
la Şipote” 51 . Întâmplător sau nu, numărul jubiliar al
gazetei Bessarabskaia zhizn din Chişinău simţea nevoia
să atragă atenţia ca agitaţiile din România nu puteau
să sperie un guvern precum era cel ţarist. Siguranţa
ziarului de orientare filorusă nu era nici pe departe un
bluff, ci exprima sentimentul de forţă pe care-l transmitea
un guvern aflat într-o serioasă ofensivă încă de
la începutul secolului al XX-lea 52 . Cu toate acestea,
nici informaţii precum cele oferite la 12 mai 1912 de
Alexandru Averescu, care expedia mai multor generali
ai armatei române (Crăiniceanu şi Simionescu Staur)
o copie a unui articol de N. Durnovo în gazeta Peterburgskie
vedomosti, în care se pleda pentru o alianţă
cu Romania împotriva Austriei 53 , nu puteau fi trecute
cu vederea.
Reacţia statului român faţă de ceea ce urma să se
întâmple la Chişinău pe 16 mai şi, în general, preocuparea
de a menaja susceptibilităţile vecinilor aveau
câteva explicaţii. Pentru un rege cu experienţă politică şi
diplomatică cum era cea a lui Carol I era greu de crezut
că acesta nu ştia de înţelegerea încheiată în martie 1912
între Bulgaria şi Serbia, prin care cele două state se
obligau să-şi acorde ajutor în cazul unui atac suportat
de una dintre ele din partea României sau Austro-
Ungariei 54 . Fără a fi existat tensiuni diplomatice până
atunci între România şi Serbia, disponibilitatea acesteia
din urmă, asumată de altfel prin convenţia militară
semnată la 29 aprilie 1912 cu Bulgaria, prin care se
angaja să acorde ajutor în cazul unui atac din partea
României, surprindea cu siguranţă. În egală măsură,
posibila schimbare de forţe din Balcani, devenită foarte
probabilă după declanşarea conflictului militar italoturc,
contribuia serios la concentrarea atenţiei a tot
mai multe state asupra zonei balcanice. Marea vedetă
a acestei perioade în Balcani părea Bulgaria 55 , stat care
permitea, prin atitudinea sa, pregătirea unei ofensive
ruseşti în Balcani 56 şi care reuşea să aibă relaţii tot mai
bune cu Viena.
Dincolo de jocurile pe care Bulgaria le făcea în
51
Opinia, 20 mai 1912, p. 3.
52
Evenimentul, 23 mai 1912, p. 1.
53
Alexandru Marghiloman, Note politice, Editura Scripta,
Bucureşti, 1993, p. 80.
54
Vasile Cristian, România în relaţiile internaţionale, Editura
Junimea, Iaşi, 1980, p. 365; Gh. Nicolae Căzan, Şerban
Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, 1878-1914,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 301.
55
Adevărul, 3 aprilie 1912, p. 1.
56
Idem, 7 aprilie 1912, p. 3.
această perioadă, neliniştea cea mare era provocată
României de politica şi intenţiile ţariste. În aceste
condiţii, articole precum „România ameninţată de o
invazie rusă” 57 sugerau atmosfera care exista în spaţiul
românesc cu nu mai puţin de o lună înainte de serbările
jubiliare de la Chişinău. Unele din aceste temeri erau
mai degrabă speculaţii, aflate într-o legătură mai mare
sau mai mică cu acţiunile ce urmau a se desfăşura în
fosta capitală a Moldovei, dar care pot să explice de ce
suveranul român a încercat în tot acest timp să evite
cât a putut de mult implicarea lui în demersul Ligii
pentru Unitatea Culturală. Măsurile de prevedere care
înconjuraseră întreaga desfăşurare de forţe de la Iaşi
şi nu numai se datorau mai degrabă nu unui pericol
real, ci mai mult unei dorinţe de a evita dispute diplomatice
într-o perioadă extrem de volatilă la nivelul
concertului european.
Ceea ce se întâmpla la 1912 a reprezentat şi
expresia conştientizării de către clasa politică de la
Bucureşti a statutului său real dincolo de discursuri şi
intervenţii publice. Depăşind momente precum cele
din mai 1912, conservatorii aveau să mai guverneze
o bună perioadă de timp, printre altele şi datorită
mişcării inspirate din octombrie 1912, când aveau să
formeze un nou guvern care reunea ambele grupări,
cea condusă de Take Ionescu şi cea a vechilor conservatori
reprezentată de Titu Maiorescu 58 .
Maturitatea unor lideri precum Titu Maiorescu,
prudenţa unui suveran precum Carol I şi înţelepciunea
unor intelectuali precum A. D. Xenopol, toate
acestea la un loc făcuseră ca, dincolo de frustrarea
generată de sărbătorile organizate de guvernul rus la
Chişinău pentru a marca anexarea Basarabiei 59 , societatea
românească să demonstreze o prudenţă maximă
într-un context intern şi internaţional deosebit de
complicat.
57
ndi Mihalache, op. cit., p. 187.
58
Ion Bulei, Mamina Ion, op. cit., p. 140.
59
Dezvelirea monumentului ţarului Alexandru I a avut loc la
Chişinău la 3 mai 1914, piatra de temelie a fost pusă în mod
solemn la 17 mai 1912. Înălțat în fața Mitropoliei, monumentul
îl înfățișa pe împărat stând în picioare, figura lui de
bronz fiind așezată pe un postament din granit de culoare
roz, spre care duceau 7 scări din același granit. Postamentul
avea în față un altorelief ce reprezenta două femei, una din ele
simbolizând Rusia, care o îmbrățișa pe cealaltă, al cărei chip
simboliza Basarabia (a se vedea Dinu Poştarencu, op. cit., p.
154).
– 154 –