aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

De asemenea, se instituie funcţia de inspector
şcolar pentru judeţe, fiecare având câteva judeţe în
raza lui de acţiune. În general, fiecare inspector avea
în responsabilitatea sa până la 4 judeţe, revenindu-le
rolul de coordonare şi de control al activităţii instituţiilor
şcolare primare din aceste judeţe. Aceştia propuneau
spre numire învăţătorii, le coordonau activităţile,
îi verificau la capitolul îndeplinirii cerinţelor puse,
duceau evidenţa şi îndeplineau rapoarte cu privire la
situaţia existentă. Ei asigurau legătura dintre stat şi
şcoală, care simplifica procesul administrativ al sistemului
educativ primar. Instituţia inspectorului şcolar
se va păstra şi după reforma instrucţiunii publice din
1864, însă într-o altă formă.
Şcolile elementare române în sudul Basarabiei
erau sub jurisdicţia statului, care îşi asuma responsabilitatea
de a le asigura cu materiale didactice. Majoritatea
lor însă nu au fost înfiinţate de stat, deoarece
înfiinţarea de şcoli revenea mai mult comunităţilor
săteşti, marilor proprietari de pământ şi mănăstirilor,
care asigurau şcoala cu local, inventar, mobilier şi, de
multe ori, cu salariu pentru învăţători, care primeau
un salariu derizoriu de la stat. În şcolile sud-basarabene,
situaţia era ceva mai bună decât în celelalte
regiuni ale Moldovei, aici învăţătorii fiind susţinuţi de
către comunităţile săteşti, fenomen mai rar întălnit în
alte părţi, aceasta atrăgând profesori în regiunea dată.
La 25 noiembrie 1864, domnitorul Al. Ioan Cuza a
promulgat „legea instrucţiunei”, care va plasa România
printre primele ţări din Europa cu o lege bazată pe un
şir întreg de principii democratice ca: gratuitatea,
obligativitatea învăţământului primar, unitatea învăţământului
român, inclusiv a celui primar de la sat şi
oraş, prin uniformizarea programelor de studii. Legea
dispunea egalitatea reprezentanţilor ambelor sexe la
educaţie, separarea învăţământului superior de cel
mediu, obligativitatea unui anumit nivel de pregătire
şi calificare a cadrelor didactice şi angajarea prin
concurs, ceea ce avea ca scop îmbunătăţirea nivelului
de profesionalism al învăţătorilor etc. Aplicarea legii
va conduce la împărţirea învăţământului în trei cicluri
(primar, secundar şi superior), la instituirea învăţământului
primar de 4 ani obligatoriu şi gratuit. La fel,
au fost înfiinţate multe licee şi s-au consolidat universităţile
moderne de la Iaşi şi Bucureşti 13 .
Merită a fi menţionate aici şi obiectele de studiu
din învăţământul primar: citirea şi scrierea, catehismul,
noţiuni de gramatică, de geografie, de istorie
13
I.A. Pop, Istoria Românilor, colecţie iniţiată şi coordonată
de Anatol Vidraşcu, Ed. Litera, Chişinău, 2010, p. 140.
a ţării, de drept administrativ al ţării, de igienă, cele
patru operaţii aritmetice, sistema legală a unităţilor
de măsură. Părinţii achitau o amendă de 10 parale
pentru o zi de absenţă. Se prevedea instituirea în
fiecare comună a câte o şcoală, înfiinţându-se funcţiile
de revizor, care urmau să supravegheze şi să inspecteze
şcolile primare dintr-un judeţ sau două, şi o funcţie de
subrevizor, acesta fiind elementul intermediar dintre
revizor şi şcoala primară.
Deşi nu se va reuşi implementarea în totalitate a
tuturor prevederilor acestei legi moderne (înfiinţarea
de şcoli primare pentru ambele genuri în toate comunele,
gratuitatea studiilor şi finanţarea din partea
statului etc.), ea va constitui un pilon important
pentru dezvoltarea de mai departe a învăţământului
din România, inclusiv din cele trei judeţe sud-basarabene
până în toamna anului 1878.
Un eveniment controversat pare să fie hrisovul
acordat de caimacanul Vogoride, în iunie 1858, bulgarilor,
care le confirma privilegile şi drepturile. Astfel,
bulgarilor prin acest document li se oferă dreptul
de a folosi limba bulgară în educaţie şi cult, în egală
măsură cu cea română. De asemenea, se înfiinţează un
gimnaziu la Bolgrad, care urma să fie bilingv 14 .
Gimnaziul din Bolgrad, sau Şcoala Centrală din
Bolgrad, era format din 7 clase, ca un liceu, împărţit în
două cicluri. Această şcoală avea drept scop să pregătească
învăţători, profesori, scriitori de cancelarie, necesari
pentru administraţia românească. Ciclul întâi, care
cuprindea clasele 1-3, pregătea învăţători săteşti şi scriitori
pentru colonie, iar ciclul al doilea, cu clasele 4-7,
urma să pregătească profesori. Trebuie de amintit că
această şcoală avea cea mai bogată bibliotecă din sudul
Basarabiei, cu 541 de volume 15 . Conducerea acestei
instituţii era asigurată de trei epitropi aleşi din rândul
nobilimii bulgare mai înstărite. Aceştia, împreună cu
directorul şcolii, formau Comitetul de inspecţie ce
supraveghea şcolile din districtul Bolgradului 16 .
Astfel, notabilii bulgari primesc drept majoritar
în conducerea Comitetului de inspecţie din Bolgrad.
Aceasta a umbrit dezvoltarea învăţământului primar
românesc, prin faptul că ei încercau pe diferite căi să
restricţioneze activitatea profesorilor români sud-basarabeni,
înlocuindu-i cu conaţionalii lor. Acest Comitet
de inspecţie a adus din Rusia ca director al Şcolii Centrale
din Bolgrad pe D. Mutief, care a impus studierea tuturor
14
Hrisovul Şcolei Centrale din Bolgradu, Tipografia Şcolei
Centrale, Bolgrad, 1864, p. 80.
15
N. Adăniloaie, Învăţămîntul în sudul Basarabiei..., p.
899.
16
M. Tetiuhin, „Învăţămîntul din sudul Basarabiei între
anii 1857-1878”, Învăţătorul modern, nr. 3 (13), iunie,
2011, p. 33.
– 278 –