aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

anumitor imagini ale trecutului colectiv 37 , cei care
deţin puterea determinând care aspecte ale experienţei
colective să fie admise comemorării şi care să fie
date uitării. În parametrii acestei reguli generale de
controlare a trecutului şi a interpretării acestuia s-a
înscris şi evenimentul istoric– anul 1812 cu anexarea
Basarabiei laImperiul Rus. Faptul că starea de încorporare
a Basarabiei şi, ulterior,a Republicii Sovietice
Socialiste Moldoveneştiîn imperiul ţarist şi, respectiv,
sovietic a durat mai bine de un secol şi jumătate a
permis centrului imperial –St. Petersburg şi, apoi,
Moscova – să dirijeze politica memoriei. Iar memoria
este un mediator între trecut şi prezent 38 , care vizează
în sens larg modul de interpretare de către societate
a propriului trecut într-o încercare continuă de a-şi
forma viitorul 39 .
Justificând întocmai afirmaţia „cine stăpâneşte
prezentul stăpâneşte trecutul” (George Orwell), autorităţile
ruse au calificat, interesat, anul 1812 drept an
al eliberării de sub jugul turc şi al alipirii Basarabiei
la Rusia, şi de la 1812 încoace, în fiecare an, în epoca
ţaristă şi sovietică, au sărbătorit cu fast „alipirea” Basarabiei
ca eveniment glorios. Iar la împlinirea unui
centenar de stăpânire ţaristă în Basarabia, în 1912, au
pregătit diverse manifestări şi au încercat – prin propagandă
şi denaturare a realităţilor – să creeze o atmosferă
de „sărbătoare” pentru a imortaliza şi apoteoza
dominaţia lor asupra regiunii, ignorând nelegiuirile şi
discriminarea în şi faţă de Basarabia, dar inventândşi
trâmbiţând despre o „dezvoltare” şi „civilizare” a Basarabiei
„graţie” prezenţei acesteia în componenţa imperiului
ţarului.
Consemnarea unui veac de „convieţuire” a Rusiei
şi Basarabiei a fost materializată în diverse acţiuni. În
zilele de 16 şi 17 mai 1912, la Chişinău au fost organizate
solemnităţi oficiale. Oraşul a fost îmbrăcat în
straie de „sărbătoare”, împodobit cu flori, steaguri şi
scuturi cu monogramele „A. I” şi „N. II” ‒ iniţialele
ţarilor ruşi Alexandru I şi Nicolae al II-lea, primul fiind
cel de a anexat Moldova de Est, iar al doilea era ţar în
37
O. Bartov,„Trauma andAbsence”.In: H.Peitsch,Ch.
Burdett,C.Gorrara (Eds.), European Memories of the
Second World War.New York: BerghahnBooks, 1999
(pp. 258-271), p. 259.
38
Richard NedLebow, „The Memory of Politics in thePostwar
Europe”. In: The Politics of Memory in thePostwar
Europe.Durhamand London: Duke University Press, p. 8.
39
Alexandra Barahona de Brito, Carmen González-
Enriquez, Paloma Aguilar, „Introduction”.In: Alexandra
Barahona de Brito, Carmen González-Enriquez, Paloma
Aguilar (Ed.), The Politics of Memory. Transitional-
Justice in DemocratizingSocieties. New York: Oxford
University Press, 2001, p. 37.
acea perioadă 40 . Printre manifestările care au marcat
ziua se numără oficierea serviciului divin de dimineaţă
în catedrala arhiepiscopală, apoi a unui tedeum pe
platoul Râşcanova, urmat de saluturi trase de lovituri
de tun, de o paradă militară şi diverse formalităţi cu
caracter cultural 41 . Iar la 17 mai a avut loc sfinţirea
locului şi plasarea primei pietre la temelia viitorului
monument al lui Alexandru I. Iniţiativa privind înălţarea
monumentului a aparţinut lui A.N.Krupenski,
lansată fiind încă în mai 1911 şi dezvoltată apoi de o
comisie special creată 42 , monumentul propriu-zis –
proiect al arhitectului italian EttoreXimenes – fiind
dezvelit şi sfinţit peste doi ani, la 3 iunie 1914 43 (a
existat până la 1918).
Cu ocazia centenarului anexării Basarabiei ţarul
a emis un act adresat populaţiei acesteia, prin care
accentua încă o dată că ţinutul a fost „alipit” statului
rus 44 . Prin localităţile Basarabiei a fost răspândită o
proclamaţie intitulată „Ziua cea de prăznuire pentru
Basarabia (16 mai 1812-16 mai 1912)”, în care se
glorifica prezenţa rusească în Basarabia în secolul
de când aceasta a fost „slobozită de sub sarcina
turcească şi alăturată către stăpânirea Rusiei, cea drept
credincioasă” 45 . Reprezentanţi ai diverselor instituţii
de la Chişinău mulţumeau autorităţilor centrale
pentru „grija” purtată Basarabiei. În scrisorile adresate
ţarului, preşedintelui Consiliului de Miniştri, ministrului
de interne etc. şi semnate de autorităţile locale,
printre care episcopul Chişinăului Serafim (ridicat
în acest rang chiar la 16 mai 1812), mareşalul nobilimii
basarabene P. Leonard, preşedintele upraveizemstveiguberniale
A. Aleinicov, şeful capitalei Yu.
Levinski, aceştia îşi exprimau profunda recunoştinţă
faţă de iubitul „ţar” pentru „grija” pe care o duc populaţiei
Basarabiei, anunţau că se roagă pentru sufletul
lui Alexandru I, care a „eliberat” Basarabia de sub
40
Constantin I. Stan, Centenarul răpirii Basarabiei (16
mai 1812-16 mai 1912). In: Destin românesc, 1997, Nr.
2, p. 55.
41
Constantin I. Stan, Centenarul răpirii Basarabiei (16 mai
1812-16 mai 1912). In: Destin românesc, 1997, Nr. 2, p. 55.
42
История постановки памятника Императору Александру
Благословенному в Кишиневе. Кишинев:
Издание Книгоиздательства Д.И. Платонова, 1914, р. 5.
43
Празднованиестолетнегоюбилея присоединения
Бессарабии к России: 1812-1912. Кишинёв, 1914.
Accesibil pe: http://oldchisinau.com/buildings/
alexander1.html
44
К столетнему юбилею присоединения Бессарабии к
России. 1812-1912. Кишинев: Епархиальная Типография,
1912, 1-2.
45
Constantin I. Stan, Centenarul răpirii Basarabiei (16
mai 1812-16 mai 1912). In: Destin românesc, 1997, Nr.
2, p. 52.
– 315 –