aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

şi prezenţa armatelor pe aceste teritorii au avut ca efect
închiderea multor şcoli sud-basarabene.
După restituirea celor trei districte Cahul, Bolgrad
şi Ismail Principatului Moldovei, administraţia
moldovenească demarează o amplă politică de culturalizare.
P. Costandache, delegat de Departamentul
Instrucţiunii Publice într-o inspecţie în cele trei
judeţe, constată că aici exista doar şcoala ţinutală din
Bolgrad, cu două clase şi şcolile primare ale coloniştilor
bulgari cu predare în limba „rosiană”, întreţinute
de obştile săteşti. Însă, menţionează el, au existat şcoli
ţinutale şi şcoli elementare şi în alte oraşe din sudul
Basarabiei, care, deja către 1857, nu mai funcţionau.
De asemenea, se constată un interes viu al populaţiei
autohtone pentru educaţie, care era de acord
să subvenţioneze şcolile primare din localităţi prin
intermediul administraţiilor locale. El insistă pe lângă
autorităţile de la Iaşi să repartizeze în această regiune
profesori calificaţi şi cele necesare pentru redeschiderea
şcolilor vechi şi înfiinţarea de altele noi 8 .
Un rol important în crearea bazei învăţământului
primar românesc în cele trei judeţe basarabene l-a avut
Ion Ionescu de la Brad, responsabil pentru coloniile
basarabene. El a cerut, în repetate rânduri, 25 de învăţători
instruiţi la şcoala preparatorială pentru a înfiinţa
cu ajutorul lor şcoli primare la sate. Ion Ionescu
de la Brad personal a mers la Iaşi, unde a ales şi a
convins 15 absolvenţi ai acestei şcoli să vină în această
regiune pentru a crea şcoli primare, care urmau să
răspândească românismul, curmat de regimul imperial
rus de ocupaţie.
Astfel, în septembrie 1857 s-au deschis în satele
din sudul Basarabiei 15 şcoli primare, şi anume în:
Babele, Colibaşi, Anadol, Slobozia, Frecăţei, Cişmichioi,
Cartal, Vulcăneşti, Hagi Abdula, Şichirlichitai,
Taşbunar, Caragaci, Satul Nou, Erdecburno, Hagi
Curda. În 1858 se vor înfiinţa şcoli şi în alte sate din
această regiune, precum şi şcoli primare urbane de
băieţi la Ismail, Bolgrad, Cahul, Chilia, Reni 9 . De
asemenea, s-au înfiinţat şcoli primare urbane de fete la
Bolgrad, Cahul şi Ismail şi s-a preconizat crearea unor
şcoli de fete la Reni şi Chilia şi a unor şcoli de băieţi la
Leova şi Toceni, care se vor deschide după unirea celor
două principate române 10 . Profesorii erau de origine
română, absolvenţi ai şcolii preparatoriale, de o pregătire
şi calificare înaltă sau, în rare cazuri, învăţătorii au
8
N. Adăniloaie, Istoria învăţămîntului primar..., p. 25.
9
Ibidem, p. 26.
10
N. Adăniloaie, „Învăţămîntul în sudul Basarabiei între
anii 1857-1878”, Revista istorică, T. IV, nr. 9-10, 1993,
p. 896.
fost recrutaţi din rândul preoţilor.
Deci, chiar din primii ani ai administrării sudului
Basarabiei, conducerea moldovenească acordă o
atenţie deosebită învăţământului, ceea ce denotă interesul
vital de a integra căt mai rapid aceată regiune în
spaţiul educaţional moldovenesc autohton cu predare
în limba română. Aceasta determină populaţia autohtonă
majoritară de a-şi da odraslele la şcoală, deoarece
educaţia se făcea în limba lor maternă.
În restul judeţelor din Moldova, înfiinţarea
primelor şcoli primare de către preparanzii absolvenţi
va avea loc abia în toamna anului 1858, în număr
de 22. De remarcat că în judeţele sud-basarabene, în
toamna anului 1858 existau deja 25 de şcoli primare
săteşti şi 8 şcoli primare urbane – în Bolgrad, Cahul,
Ismail, Chilia şi Reni 11 .
Reforma sistemului educaţional, mai ales după
unirea definitivă a celor două principate, devine esenţială
şi necesară noilor condiţii.
Mai multe elemente ale Aşezământului din 1851,
după unirea celor două principate, care nu mai
răspund noilor obiective dictează elaborarea unei noi
politici şi unor noi programe şcolare pentru ambele
principate, cu conotaţie unitară şi complexă. Cu toate
acestea, unele prevederi ale Aşezământului din 1851,
cu elemente ce corespund tendinţelor de modernizare
a ţării, sunt utilizate în continuare. Astfel, în
septembrie 1862, Ministerul Culturii aprobă un
program unitar de studii, care a fost elaborat de către
organul consultativ de pe lângă el, Consiliul superior
de instrucţiune. El prevedea împărţirea obiectelor
de studii în patru cicluri, clase ale şcolilor primare,
începând cu cele mai uşoare şi terminând cu cele mai
complexe. În clasa I-a, se studiau cunoaşterea literelor,
silabisirea, citirea după tabel, cele patru operaţii aritmetice
cu numere întregi, citirea şi scrierea caligrafică
după model şi dictanto, studierea elementelor
de catehism şi însuşirea rugăciunilor. În clasa a II-a se
studia despre plante, animale şi minerale şi împărţirea
pământului în continente şi oceane, pe hartă. Citirea
pe cărţi bisericeşti, istoria sacră pe scurt, cele patru
lucrări aritmetice cu numere complexe şi geografia
Principatelor Române cu indicare pe hartă se efectua
în clasa a III-a. În clasa a IV-a se studiau biografiile
domnitorilor mai importanţi, părţile cuvântului şi
gramatica, împărţirea politică a Europei pe hartă,
unităţile de măsură, conducerea vaselor, o geografie
economică a Principatelor etc. 12 .
11
N. Adăniloaie, Istoria învăţămîntului primar..., p. 29.
12
Ibidem, pp. 42-43.
– 277 –