aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

fost aranjate cu hărţi, stampe, documente, cărţi bisericeşti,
lucrări franceze despre Basarabia. Erau parte
a colecţiilor şi bibliotecilor personale deţinute de G.
Sion, N. Iorga, Zamfir C. Arbure, Sergiu Cujbă 121 .
Şi „L’Indépendance roumaine” reconfigura
contextul, prezentând o ştire despre centenarul lui
1812 la nivelul relaţiilor dintre guvernul rus şi cel
francez. Mai precis, cititorii români erau înştiinţaţi că
autorităţile ruse ceruseră permisiunea celor franceze
de a cerceta în arhiva Ministerului Afacerilor Străine,
în cea a Muzeului Militar „tous les dessins, estampes,
aquarelles, gravures et miniatures relatifs à la campagne
de Russie de 1812” 122 . Se dorea crearea unui „musée
du Centenaire qui sera créé à Saint-Petersburg ou à
Moscou” 123 . Informaţia publicată de „L’Indépendance
roumaine” ne ajută să trecem dincolo de sensibilităţile
româneşti. Prin deschiderea acelui muzeu, ca şi
prin serbările ţinute în marile oraşe ruseşti, guvernul
dorea renaşterea sentimentelor şi idealurilor marelui
popor. Ideea imperială îşi găsea în astfel de manifestări
argumentele legitimităţii. Redacţia mai publica
două succinte înştiinţări referitor la subiect, subliniind
rolul Ligii Culturale şi al lui Nicolae Iorga în
organizarea acţiunilor din ţară 124 . Era informaţia tip,
regăsibilă în majoritatea cotidienelor 125 . Faţă de alte
serbări, autorităţile nu au alocat fonduri şi nici nu au
sprijinit deschis manifestările. Semnalele din presă
indicau „Liga Culturală” 126 , prin filialele din ţară,
drept principalul organizator. Astfel s-a reuşit ţinerea
unor solemnităţi la Galaţi, Tulcea, Craiova, Caracal,
Focşani, Corabia, Alexandria şi Râmnicu-Vâlcea 127 .
Exceptând articolaşele patriotarde 128 , măsura echilibrului
lipsea. A.D. Xenopol a fost printre puţinii
intelectuali care au pus la lucru argumente istorice,
luciditate şi cumpătare. Sub un titlu ce tindea spre
banalitate, inserat şi în alte gazete 129 , Centenarul
121
***, Expoziţia de la Liga culturală, In „Dimineaţa”, nr.
2945, 18 mai 1912, p. 3.
122
***, Extérieur, în „L’Indépendance roumaine”, nr.
11.127, 8 (21mai), 1912, p. 1.
123
Ibidem.
124
***, Le centenaire de la perte de Bessarabie, nr. 11.134,
17 (30 mai), 1912, p. 2; nr. 11.135, 18 (31) mai, 1912, p.
2.
125
Vezi şi Centenarul răpirii Basarabiei. Consfătuirea de la
Liga culturală, în „Dimineaţa”, nr. 2941, 14 mai 1912, p. 7.
126
***, 16 mai la Iaşi, în „Universul”, nr. 123, 7 mai 1912,
p. 5.
127
***, Protestarea contra comemorării răpirii Basarabiei,
In „Universul”, nr. 134, 18 mai 1912, p. 5.
128
Vezi, Mestugean, Răpirea Basarabiei, In „Universul”,
nr. 127, 11 mai 1912, p. 5.
129
***, Centenarul răpirii Basarabiei, In „Universul”, nr.
126, 10 mai 1912, p. 1.
răpirii Basarabiei, istoricul publica în ziarul „Opinia”
din Iaşi, pe parcursul mai multor numere, un succint
expozeu pe marginea contextului internaţional din
anii 1806-1812. E spiritul sintetic din Istoria românilor.
Profesorul universitar revenea la începutul lunii
mai cu o retrospectivă a evenimentelor petrecute în
ultimul secol, construindu-şi textul prin contrapunerea
a două modele: românul naiv, care crezuse în
bunele intenţii ale Rusiei în războiul din 1806-1812
şi care, în 1877, salvase armata ţarului de la înfrângere
şi calculul politic imoral şi inechitabil 130 al cabinetului
de la St. Petersburg. Ca şi în articolul publicat
în „Arhiva”, A.D. Xenopol blama vechile familii boiereşti
care susţinuseră rusificarea în schimbul păstrării
unor drepturi şi privilegii. Gheorghe Ghibănescu,
deşi admitea că „este ceva care zguduie orice suflet
de român când aude de Basarabia – sora noastră cea
mezină – mai ales în acest an al centenarului unei
tâlhării politice” 131 , considera că pana nu i s-a articulat
pentru un studiu. Ceea ce s-a scris şi vorbit pe parcursul
anului 1912 privea, covârşitor, doar prezentul, şi mult
prea puţin trecutul. Emoţia şi pasiunea luaseră primplanul
raţiunii şi argumentării.
Faptul că „Opinia” deschidea ediţiile din 16-17
mai într-un chenar negru putea, cel mult, să stimuleze,
vizual, o emoţie. La fel proceda şi redacţia
„Universului” în 17 mai, e drept puţin cam târziu.
Trecute acele zile, Basarabia se scufunda, iarăşi, în
uitare. Presa revenea la luptele şi atacurile politice. Şi
cei de la „Flacăra” adoptau această formă de protest,
poate singura la îndemână, pentru a răspunde la ceea
ce credeau ei a fi actul de „necuviinţă al imperiului
rusesc” 132 . O confruntare inegală între idealismul
câtorva intelectuali şi pragmatismul politic. Numărul
dedicat Basarabiei se deschidea cu un tablou în alb şi
negru, chenarul fiind ilustrat sub forma unui lanţ gros.
Simbolic, Basarabia era întruchipată într-o fecioară
încătuşată, îmbrăcată în straie populare, ferindu-se de
loviturile de bici ale stăpânului rus. Dincolo de orice
text, impactul afectiv îl tulbura pe cititor. Redacţia
revistei de cultură îşi asigura cititorii că aniversarea
odioasă 133 organizată de răpitorii ipocriţi va fi doar o
clipă nefericită din istoria românilor. O reprezentare
asemănătoare aflăm şi pe prima pagină a „Dimineţii”
130
A.D. Xenopol, Basarabia, In „Opinia”, nr. 1580, 1 mai
1912, p. 1.
131
Gheorghe Ghibănescu, O excursie în Bucovina, I, In
„Opinia”, nr. 1567, 14 aprilie 1912, p. 1.
132
***, Ecouri, In „Flacăra”, nr. 29, 5 mai 1912, p. 232.
133
***, Aniversare odioasă, In „Flacăra”, nr. 30, 12 mai
1912, p. 1.
– 167 –