aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

vitejie ale valahilor împotriva polonilor şi a turcilor,
Commedone propune sanctităţii „ca să trimită şi
el [adică domnul – n.n.] săi la conciliul”
papalităţii, care se desfăşura în acea perioadă.
Asemenea aprecieri asupra importanţei românilor
în oprirea înaintării Imperiului Otoman spre inima
Europei se vor înmulţi în perioada următoare.
Totuşi, în primele secole, după constituirea
statelor medievale româneşti, istoria lor era prea puţin
cunoscută nu numai de către străini, dar chiar şi în
interiorul lor. Acestă lipsă a fost suplinită prin alcătuirea
unor cronici la iniţiativa domnilor români, îndeosebi
a celor din Moldova. Un exemplu edificator îl
constituie Cronica anonimă a Moldovei, care a stat la
baza elaborării unor cronici destinate informării străinătăţii,
între care pomenim Cronica moldo-germană,
moldo-polonă şi moldo-rusă 9 . Acestea nu erau suficiente
pentru că „letopiseţul nostru”, spune Grigore
Ureche, „pre scurt scrie, că nici de viaţa domnilor
carii au fost toată cârma, nu alege, necum lucrurile
den lăuntru să aleagă” 10 . Cronicarul, în letopiseţul
său, încearcă să facă unele corecturi asupra denumirii
date de străini teritoriului locuit de români şi asupra
originii lor. Grigore Ureche arată că Valahia, parte a
Sciţiei, cuprindea Moldova, Ardealul şi Ţara Românească
11 , ai căror locuitori „s-au tras de la izvod”, adică,
spune mai departe cronicarul, „de la Râm” 12 .
Mai târziu Miron Costin, unul dintre cărturarii
renumiţi ai Moldovei (apreciat atât de către turci,
cât şi de către poloni), a scris pentru poloni Cronica
Ţărilor Moldovei şi Munteniei, zisă şi Cronica polonă,
apoi o Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească, sau Poema polonă 13 . La începutul secolului
al XVIII-lea Dimitrie Cantemir avea să scrie, la
recomandarea Academiei din Berlin, în limba latină,
Descrierea Moldovei 14 , pentru a face cunoscut publicului
european istoria ţării sale.
Miron Costin a clarificat pentru prima dată, în
lucrarea sa intitulată De neamul moldovenilor, ideea
originii românilor şi a limbii lor pe baza mărturiilor
„vestiţilor istorici” 15 . Constatând că nu se cunoştea
9
Toate sunt publicate în Cronicile slavo-române din sec.
XV-XVI publicate de Ioan Bogdan. Ediţie revăzută şi completată
de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959.
10
Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 58.
11
Ibidem, pp. 59-60.
12
Ibidem, p. 61.
13
Miron Costin, Opere. Ediţie critică cu un studiu introductiv,
note şi comentarii, variante, indice şi glosar de P.P. Panaitescu,
1958, pp. 202-217 şi, respectiv, 218-240.
14
Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1973.
15
Miron Costin, op. cit., pp. 241-274.
mai nimic despre „începutul aceştii ţări”, adică a
Moldovei, se apucă să elaboreze o istorie în care
susţine fără nicio fărâmă de îndoială că „neamul
ţărilor acestora” 16 , adică locuitorii „Moldovei şi Ţărâi
Munteneşti şi românii din ţările ungureşti...
toţi un neam şi o dată discălecaţi sunt” 17 . Iar numele
locuitorilor „ţărâlor acestora”, vechi şi înrădăcinat,
este rumân, adică râmlean, de la Roma”, nume care stă
precum „cela din rădăcină nu să mută”, „ca un temei
neclătit” 18 . În contrast cu aceste constatări, Miron
Costin observă că „străinii şi ţările împrejur le-au pus
acestu nume vlah (...) de pre Italica, cărora zic vloh” 19 ,
adică de unde „au pornitu Traian împăratul Râmului
fără număr mulţime de norod şi i-au aşezatu în aceste
ţări a Dachiei cei vechi” 20 .
Miron Costin, prin Cronica polonă, adresată unui
reprezentant al coroanei polone, combate cele susţinute
în unele lucrări istoriografice din vremea sa,
aratând că, în pofida multor „basne”, „numele cel
mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin
Traian este rumân sau romanus, care nume acest
popor l-a păstrat întotdeauna între dânşii [...] până
astăzi, [...] nume este dat îndeobşte şi muntenilor
şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în ţara
Transilvaniei” 21 . Pentru ca lucrurile să fie clare şi bine
înţelese, cronicarul se simte obligat să explice şi cum
s-a ajuns la denumirea actuală a poporului român. În
baza consultării lucrărilor istoricilor vechi şi a comparaţiilor
făcute între limba vorbită de poporul din
care făcea parte şi limba latină, ajunge la concluzia că
numele de „Rumân este un nume schimbat în curgerea
anilor din roman; şi astăzi când întreb pe cineva dacă
ştie moldoveneşte, spun: ştii rumâneşte, aproape ca:
scis romanice. Un alt nume ei înşişi nu au primit între
dânşii niciodată” 22 .
Diferitele numiri pe care străinii le-au dat moldovenilor,
muntenilor sau ardelenilor arată că aceştia
„ştiau bine [...] că acest popor este din Italia, pentru că
îl numesc cu acelaşi nume ca şi pe italieni” 23 , dar după
Miron Costin, „cea mai strălucită dovadă a acestui
popor, de unde se trage, este limba lui care este adevărată
latină, stricată, ca şi italiana” 24 . În Poema polonă,
adresată regelui Ioan Sobieschi, cronicarul conchide
16
Ibidem, p. 241.
17
Ibidem.
18
Ibidem, p. 249.
19
Ibidem, p. 268.
20
Ibidem, p. 269.
21
Ibidem, p. 207.
22
Ibidem.
23
Ibidem, pp. 207-208.
24
Ibidem, p. 212.
– 196 –