aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

că „nimeni dintre ei nu poseda limba rusă şi n-a manifestat
interes de a vedea Moscova sau Petersburgul; din
vorbele lor se putea constata că ei considerau nordul
nostru drept o ţară sălbatică. În schimb, mulţi dintre
ei călătoreau la Viena, care e mult mai aproape şi unde,
într-adevăr, e mai cald şi mai vesel” 60 .
Despre oamenii simpli a ţinut să sublinieze: „Moldovenii
de rând mai că ar reprezenta cel mai neprihănit
popor din lume; înrobiţi, ei şi-au păstrat puritatea
neobişnuită a firii; neluând în seamă pildele rele, ei nu
se dedau furturilor, nu cunosc patima paharului, sunt
blânzi, dar îndărătnici ca boii păscuţi de dânşii” 61 .
Între timp, prin decretul imperial din 16 octombrie
1823 a fost eliberat din funcţie, la cererea sa, viceguvernatorul
Matei Krupenski şi numit în locul lui
viceguvernatorul guberniei Herson, V.V. Petrulin 62 ,
remaniere adusă la cunoştinţă Consiliului Suprem al
Basarabiei la 4 decembrie 1823 63 . Pe cât se pare, Matei
Krupenski a fost demis din cauza abuzurilor la care se
deda, despre acest viciu al lui menţionând şi F. Vighel
în memoriul înaintat contelui M. Voronţov.
Concomitent cu remanierile pe care le efectua,
Voronţov promova şi o politică şovină, manifestând
tendinţa de a elimina din sistemul administrativ al
provinciei elementele locale, specifice acestui sistem.
Astfel, în cadrul şedinţei din 26 aprilie 1824,
Comitetul de Miniştri al Rusiei a luat cunoştinţă
de memoriul datat cu 17 martie 1824 şi prezentat
de ministrul Afacerilor Interne cu privire la hotărârea
Consiliului Suprem al Basarabiei de a suprima
funcţia de semiraş. Din textul memoriului miniştrii
au aflat că până la adoptarea acestei hotărâri, în Basarabia
a existat obiceiul moldovenesc de a dispune de
semiraşi (curieri). Cheltuielile de întreţinere a semiraşilor
le lua asupra sa un sat bogat, care, în schimb,
era scutit de orice prestaţie. Noul rezident plenipotenţiar
a constatat, însă, că semiraşii nu aduc niciun
folos Guvernului, care, conform ordinei stabilite
în imperiu, sublinia rezidentul, are la îndemână alte
mijloace pentru corespondenţă: prin intermediul
poştei sau, în cazuri excepţionale, prin curieri speciali.
Din cauza acestui mod de întreţinere a semiraşilor,
îşi exprima părerea Voronţov, statul suportă daune
şi, prin urmare, el a „propus” Consiliului Suprem al
Basarabiei, al cărui preşedinte era, să anuleze obiceiul
local de a folosi semiraşii în calitate de curieri, iar satele
60
Ibidem, p. 98.
61
Ф.Ф. Вигель, Замечания на нынешнее состояние Бессарабии,
p. 21.
62
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 416, f. 1.
63
Ibidem, f. 3.
obligate să-şi asume cheltuielile de întreţinere a semiraşilor
să fie incluse în rândul localităţilor care plătesc
impozite şi îndeplinesc prestaţii. Fiind acceptată de
către Consiliul Suprem, propunerea respectivă a fost
aprobată în cadrul acestei şedinţe din 26 aprilie 1824
a Comitetului de Miniştri, care, totodată, a informat
împăratul despre această decizie a sa 64 .
Atribuind isprăvniciilor, după cum afirmă F.
Vighel, cea mai mare parte a dezordinilor existente în
provincie, Voronţov, „chiar de la început, şi-a pus în
gând să înlocuiască ispravnicii din fiece ţinut şi patru
comisari, care erau aleşi de nobilime, cu funcţionari
ruşi din partea coroanei” 65 .
Drept urmare, pe ordinea de zi a aceleaşi şedinţe
din 26 aprilie 1824 a Comitetului de Miniştri a
figurat încă un memoriu referitor la Basarabia, alcătuit,
la 10 martie 1824, tot de Ministerul Afacerilor
Interne. Prin memoriul înaintat, ministerul, mai întâi,
a atras atenţia asistenţei asupra neadoptării definitive
de către împărat a Regulamentului din 1818: promulgându-l
la 29 aprilie 1818, Alexandru I i-a atribuit
un caracter provizoriu, cu condiţia să fie evidenţiate,
timp de un an, prevederile acceptabile şi imperfecţiunile
lui şi, astfel, să fie înlăturate cele din urmă. Dar
în anul următor, Ioan Capodistria i-a comunicat lui
Bahmetev în privinţa acestei condiţii: „Având în
vedere că acest Regulament, care s-a învrednicit de
aprobare, însă nu în mod decisiv, şi care continuă să
fie supus verificării, nu poate fi considerat drept o
hotărâre irevocabilă şi fermă, împăratul a dispus ca
administrarea regiunii Basarabia să ia un curs obişnuit
nu înainte decât după acel moment când organizarea
ei se va încheia cu desăvârşire” 66 . Verificarea, însă,
continua, din care cauză Regulamentul nu era aprobat
în variantă finală nici în 1824.
În virtutea Regulamentului din 1818, se menţionează
mai departe în memoriu, „nobililor basarabeni
le-a fost dăruit dreptul, de care se bucurau nobilii din
Rusia, de a-i alege pe unii dintre ei pentru a ocupa
funcţii administrative, inclusiv cea de ispravnic. Prin
dispoziţia imperială din 1 aprilie 1819, adusă la cunoştinţă
lui Bahmetev de către secretarul de stat, contele
Nesselrode 67 , acest drept a fost extins şi asupra desem-
64
Полное собрание законов Российской империи с 1649 года,
С.-Петербург, 1830, том XXXIX, nr. 29878, р. 262.
65
Ф.Ф. Вигель, Воспоминания, часть 6, p. 134.
66
Полное собрание законов Российской империи с 1649 года,
С.-Петербург, 1830, том XXXIX, nr. 29869, р. 256.
67
Prin adresa din 18 aprilie 1819, secretarul de stat Karl Nesselrode
l-a informat pe Bahmetev despre următorul ordin imperial:
„Până la aprobarea definitivă a Regulamentului privind
organizarea regiunii Basarabia, toate instituţiile şi persoanele
– 89 –