aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

1814, care impunea restricţii deosebit de dure: cărţile
tipărite în Tipografia Duhovnicească a Basarabiei
urmau să fie reproduse, în exclusivitate, după ediţiile
apărute anterior în tipografiile sinodale ale Bisericii
Ortodoxe Ruse („În Tipografia Exarhală se vor tipări
cărţi bisericeşti şi în limba moldovenească, ce vor fi
traduse din slavoneşte după aceleaşi cărţi sinodale”,
Ucazul Sf. Sinod, 4 mai 1814) 19 .
Biserica locului, din această provincie românească,
avea o tradiţie seculară a practicii liturgice şi ea nu
putea fi întreruptă brusc printr-un ucaz sinodal al
unei Biserici străine. Cărţile liturgice române aveau
în trecut (ca şi acum) deosebirile lor în comparaţie
cu cele slavone (ediţii sinodale) 20 . Evident, mitropolitul
Gavriil Bănulescu-Bodoni era conştient de acele
schimbări radicale ce ar fi intervenit în viaţa duhovnicească
a Basarabiei, dacă aceste cerinţe ale Sinodului
rus ar fi fost respectate întocmai şi imediat. Pregătind
pentru tipar prima carte de cult apărută la „Tipografia
Exarhicească” 21 din Chişinău – ediţia Liturghierului
(1815) –, mitropolitul Gavriil Bănulecu-Bodoni, sesizând
perfect schimbările în structura cărţii, a „socotit
drept aceia de trebuinţă a arăta mai ales preoţilor carii
slujesc în limba rumânească că, aflând în această Liturghie
oare-şi care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu
precum se află în cele mai dinainte rumâneşti tipărite,
să nu se mire de aceasta, nici să socotească de greşală
[…]” 22 . Drept argument al schimbărilor făcute, exarhul
Gavriil Bănulescu-Bodoni exemplifică diferenţierile
din textele prinse în versiunile din limba slavonă şi
limba română, precum şi din greacă 23 . Astfel, în final,
Liturghierul (1815) este o ediţie parţial elaborată după
versiunile unor texte „mai înainte tipărite” (ediţii
româneşti), de până la anul 1812, la care s-au adăugat
„îndreptări şi adaosuri” după ediţiile sinodale (din
Moscova) şi din Kiev (sinaxarul sfinţilor pe 12 luni).
Mitropolitul va fi nevoit să caute de fiecare dată, la o
nouă apariţie editorială 24 , o variantă de compromis ce
19
ANRM (Arhiva Naţională a Republicii Moldova), F. 205,
inv. 1, f. 7-9.
20
Maria Danilov, Cenzura sinodală şi cartea religioasă în Basarabia.
1812-1918 (între tradiţie şi politica ţarista), Chişinău, 2007, pp.
49-54. Vezi, spre exemplu, Apostol, Evanghelie şi Trebnic.
21
ANRM, F. 205, inv. 1, d. 404, f. 4-9. Ucazul sinodal în
vederea înfiinţării tipografiei a fost aprobat la 4 mai 1814.
22
Liturghie, Chişinău: Tipogr. Exarhicească, 1815, pp. 1-2.
23
Liturghie…, 1-5; A. Стадницкий, Гавриил Банулеско-
Бодони…, c. 346-347.
24
Vezi, spre exemplu, şi alte titluri îngrijite de mitropolitul
Gavriil Bănulescu-Bodoni (apărute la Tipografia Exarhicească
din Chişinău): Ceasoslov, 1817; Psaltire, 1818;
Minei de obşte, 1819; Molitvenic,1820; Evanghelie, 1820;
Apostol,1820.
ar fi împăcat dominaţia politică şi ecleziastică a ruşilor
cu viaţa duhovnicească a basarabenilor. Activitatea
cărturărească a mitropolitului Gavriil Bănulescu-
Bodoni se înscrie perfect – în opinia noastră – între
tradiţie şi politica ţaristă.
Pe fundalul acestor fenomene de criză social-politică
şi ecleziastică manifestate în noua provincie încorporată
în Imperiul Rus, ia naştere, în 1817, Filiala
Basarabeană a Societăţii Biblice. Înainte însă de a intra
în unele amănunte referitoare la activitatea filialei,
considerăm necesară conturarea unei imagini a fenomenului
biblic existent în Imperiul Rus.
Apariţia societăţilor biblice în Europa continentală
s-a produs în perioada Restauraţiei britanice (1600-
1680). În Imperiul Rus, această mişcare religioasă a
apărut mult mai târziu, abia la începutul secolului al
XIX-lea, în epoca ţarului Alexandru I (1801-1825),
mai exact – în cea de a doua perioadă a domniei acestuia,
deosebită esenţial de cea dintâi. Este epoca triumfului
asupra lui Napoleon, dar şi a unei noi politici,
atât pe plan extern, cât şi intern, ca urmare a constituirii
Sfintei Alianţe şi a Congresului de la Viena.
Contextul imperial
Existenţa unei Societăţi Biblice în Rusia este
consfinţită prin Ucazul imperial din 6 decembrie
1812, emis în baza raportului prezentat ţarului de
către principele Al. Golitzyn. Însuşi ţarul Alexandru I
devine membru al acestei societăţi, ceea ce i-a asigurat
din start un interes general în viaţa politică a Rusiei.
Societatea creată, cum se declara în raport, „trebuia
să urmărească un scop unic – editarea cărţilor sfinte:
Vechiul şi Noul Testament în limbi străine” 25 . Vom
observa că, în linii mari, proiectul Societăţii, aprobat
de ţarul Alexandru I, era o copie exactă al celui britanic
– British and Foreign Bible Society (1804) 26 . În cele 14
puncte de „proiect”, alcătuitorii nici nu se încumetă
să vorbească direct despre o activitate biblică/misionară
în mijlocul populaţiei alogene a Imperiului Rus.
Deşi ar trebui să observăm şi altceva: aceasta iniţiativă
străină – crearea Societăţii Biblice în Rusia – a găsit un
teren destul de fertil în spaţiul întinsului Imperiu Rus.
Pe 11 ianuarie 1813, în casa principelui A. Golitzyn
a avut loc şedinţa de constituire a Societăţii Biblice din
St. Petersburg şi a fost ales comitetul de conducere.
Conform regulamentului statutar, în comitet erau
acceptate feţe bisericeşti şi laice de orice rang, gen,
25
Пыпин, А. Н., Религиозные движения при Александре I., изд-во
Огни, Тип. Гл. Упр. Уделов, Петроград, 1916, c. 21-22.
26
Societăţi biblice existau deja în Germania, Elveţia, Finlanda
şi în mai multe oraşe din America.
– 205 –