aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

cele mai îndrăzneţe proiecte economice” 11 . Prevalarea
afacerilor asupra altor activităţi îl determină pe autor
să constate că Manuc Bei „nu a fost un om de convingeri
politice sau adeptul unei ideologii. El nu avea idei
politice, el avea interese pe care şi le realiza cu ajutorul
politicii” 12 . Manuc Bei „a fost omul de încredere al
turcilor câtă vreme aceştia au fost tari; a devenit omul
de încredere al ruşilor când a ajuns la convingerea că
aceştia vor câştiga războiul” 13 . În concluzie, autorul
scrie că „prin influenţa pe care a exercitat-o din umbră
la Constantinopol, Bucureşti şi chiar Petersburg 14 ,
Manuc Bei a provocat evenimente, dintre care, unele,
au atras consecinţe istorice. Şi astfel, şi numele lui s-a
înscris pe scena istoriei, dar mai ales în culisele ei...” 15 .
Istoricul Leon Casso, în lucrarea sa „Rusia şi
bazinul dunărean”, i-a dedicat doar câteva rânduri
lui Manuc Bei, prezentat drept „un mare întreprinzător,
devotat Rusiei”, care, într-o lungă conversaţie
cu Galib Efendi la Bucureşti, îi explica „că dacă Rusia
reuşeşte să păstreze numai o mică parte din Moldova,
ambele jumătăţi ale Munteniei vor fi sortite să devină
pradă setei habsburgice” 16 . Conversaţia a fost „transmisă
în extenso în adresa lui Fonton către Kutuzov la
24.II.2012” 17 .
În anul 1941, consilierul şi conferenţiarul Aurel
Sava, fiind invitat de Fundaţia Culturală Armeană şi
de Comitetul Bibliotecii Centrale Armene, a prezentat
un discurs al cărui rezumat a fost publicat în revista
„ANI” 18 . Pe lângă aprecierile obişnuite de „bogătaş
armean”, posesor a peste douăzeci de proprietăţi în
împrejurimile Bucureştiului, creditor „prin sume
legendare” a domnilor şi a „mai-marilor de atunci”,
salvator al capitalei muntene de jafurile bandelor
„turceşti ale lui Manaf Ibrahim”, autorul a insistat
asupra „valorii politice şi diplomatice a lui Manukbey”,
care şi-a impus autoritatea faţă de turci şi ruşi,
11
Ibidem, p. 195.
12
Ibidem.
13
Ibidem, p. 196.
14
Este o eroare a autorului, deoarece denumirea de Petrograd
i-a fost dată oraşului Sankt-Petersburg între 18/31
august 1914 şi 26 ianuarie 1924.
15
Ştefan Ionescu, Manuc Bei: zăraf şi diplomat la începutul
secolului al XIX-lea, p. 197.
16
Leon Casso, Rusia şi bazinul dunărean,traducere din
ruseşte şi studiu introductiv de Şt. Gr. Berechet, Bucureşti:
Editura Saeculum Vizual, 2003, pp. 137-138.Leon
Victor Constantinus Casso şi-a publicat această lucrare în
rusă cu titlul Rossija na Dunae i obrazovanie Bessarabskoj
oblasti, Moskva, 1913.
17
Ibidem, p. 137.
18
Aurel Sava, Manuk ca om politic. În. „ANI: Anuarul
culturii armene”, Bucureşti: Tipografia „Carpaţi”
P. Bãrbulescu, 1941, pp. 467-469.
„autoritate care era să-l facă dacă nu autorul, cel puţin
factorul principal al păcii ruso-turce din Bucureşti” 19 .
În timpul refugiului său de la Braşov (1815), cele trei
mari puteri ale timpului – Rusia, Austria şi Turcia –
concurau pentru „a-l avea în serviciul lor”. Din corespondenţa
diplomatică franceză „reiese în mod clar
marea valoare diplomatică a lui Manuk-bey, a unui
om care, din păcate, este cunoscut în analele româneşti
ca un „hangiu” oarecare, prin simplul fapt că alături
de numeroasele sale proprietăţi, poseda şi un han la
Bucureşti” 20 . Conferenţiarul Aurel Sava era de părerea
că Manuc Bei nu trebuie legat nici de Ruşciuc (chiar
dacă se născuse acolo), nici de Basarabia (chiar dacă la
invitaţia ruşilor se stabilise la Hânceşti), „el era foarte
legat de această ţară”, de Bucureşti şi poate „fi considerat
ca unul dintre acei boieri ai Munteniei care s-au
dus să caute un refugiu în Basarabia”. Într-un final,
Manuc Bei „apare ca primul adevărat boier armean
din Muntenia şi care este un fel de simbol al legăturilor
spirituale dintre poporul armean şi poporul român” 21 .
H. Dj. Siruni 22 , într-un studiu dedicat armenilor
19
Ibidem,p. 469.
20
Ibidem, p. 467.
21
Ibidem. Într-o adeverinţă de protecţie „pentru serviciile
acordate Rusiei”, emisă de A. A. Prozorovski la 18
decembrie 1808, este menţionat „boierul valah Manucbei”
(Д. Фаньян, Новые документы о Манук-Бее
(1808-1829). In: „Вестник архивов Армении”, № 3,
Ереван, 1983, с. 78.)
22
Hagop Djololian Siruni – enciclopedist: istoric, jurnalist,
paleograf, arhivist, muzeograf, orientalist, poet şi traducător
român de origine armeană. S-a născut în Adapazar,
Turcia (19.04.1890), într-o familie modestă: tatăl Arakel
era zugrav, iar mama Mariam lucra în familia unor turci
înstăriţi din Constantinopol. În anul 1921 s-a stabilit în
România, unde a cercetat şi elaborat numeroase studii istorice,
fiind ajutat şi tutelat de către Nicolae Iorga (R. Rosetti,
N. Iorga ca prieten al armenilor. În: „ANI: Anuarul culturii
armene”, Bucureşti, Tipografia „Carpaţi” P. Bãrbulescu,
1941). La 22 decembrie 1944, din ordinul lui L. Beria a
fost arestat şi trimis în URSS, fiind învinuit de colaborare
în timpul războiului cu persoane ostile puterii sovietice. A
fost deţinut în patru închisori şi un lagăr siberian din cadrul
GULAG-ului. Deşi vina sa nu a fost demonstrată în faţa
instanţei de judecată, între anii 1946-1955 a fost obligat
să locuiască la Erevan, unde s-a bucurat de condiţii mult
mai bune, deşi i-a fost îngrădit accesul la informaţie. În
perioada aceasta a aflat şi despre motivul adevărat al arestării
şi detenţiei sale, şi anume că într-un articol din ziarul
săptămânal „Araz” şi-a permis să critice persoana lui L.
Beria. În anul 1955, lui Siruni i s-a permis să se întoarcă în
România. A cercetat minuţios documentele armeneşti şi
turceşti legate de istoria românilor. H. Dj. Siruni a fondat
şi condus Societatea de Orientalistică din România până
în anul trecerii sale în nefiinţă (7.04.1973). (Munca unui
savant armean în România: Hagoр Djololian Siruni. Cu
o prefaţă de Vartan Arachelian, Bucureşti, 2008, pp. 7-48;
Bogdan Căuş, Figuri de armeni din România. Dicţionar,
Bucureşti, Editura Ararat, 1997, p. 213).
– 72 –