aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ANUL 1812 ŞI PIERDEREA BASARABIEI:
ÎNTRE DISCURS PUBLIC ŞI COMEMORARE
Ludmila COADĂ
Introducere: anul 1812 în retrospectivă istorică
La 16/28 mai 1812, acum două secole, reprezentanţii
imperiilor Rus şi Otoman semnau nefastul
tratat de pace de la Bucureşti. Acesta punea capăt
războiului ruso-turc din 1806-1812, negociatorii
ciopârţeau Moldova istorică şi aprobau anexarea la
Rusia a părţii ei estice, botezată ulterior de ruşi, în
mod artificial, Basarabia, pentru a nu lăsa impresia
dezmembrării Principatului Moldova 1 . Anexarea
Basarabiei a fost rezultatul proiectelor expansioniste
ale ţarului Alexandru I 2 , moştenite de la predecesorii
săi Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, pentru care avansarea
spre Constantinopol, cucerirea strâmtorilor 3 ,
transformarea Mării Negre într-un lac intern deveniseră
idealuri cronice. În drumul Rusiei spre Constantinopol
s-a aflat Basarabia, la hotarele căreia Rusia a
ajuns la trecerea dintre veacurile XVIII şi XIX.
Prezenţa Rusiei la Nistru după semnarea Tratatului
de la Iaşi din 1892 a facilitat planurile acesteia de
expansiune, Dunărea fiind următoarea ţintă. Găsind
uşor un pretext pentru a interveni în Principatele
Române – mazilirea de către Poartă, în august 1806, a
domnului Ţării Româneşti Constantin Ypsilanti şi a
domnului Moldovei Alexandru Moruzi fără aprobarea
sa (hatti-sherifele sultanului de la 1802 prevedeau că
domnitorii români, numiţi pe un termen de şapte ani,
nu puteau fi destituiţi de Poartă fără consimţământul
Rusiei, aceasta din urmă fiind şi garantul privilegiilor
acordate de Imperiul Otoman ambelor principate 4 ),
1
Andrei Popovici, The Political Status of Bessarabia.
Washington, D.C.: Ransdell Inc., p. 74.
2
Petre Cazacu, Câteva date din istoria Basarabiei. Bucureşti:
Carte Românească, 1927, pp. 13-14.
3
Antony Babel, La Bessarabie. Étudehistorique, ethnographique
et économique. Paris: LibrairieFélix Alcan,
1926, p.25; The question of Bessarabia. Paris, 1919, p. 4;
Wim P. van Meurs, The BessarabianQuestion in CommunistHistoriography.
NationalistandCommunist Politics
and History-Writing. New York: Columbia University
Press, East European Monographs, 1994, p. 46.
4
Mustafa A. Mehmet, Documente turceşti privind istoria
României,1791-1812.Vol. III, 1986, pp. 16-177, doc.
109 (hatti-sheriff-ul pentru Ţara Românească 7/19-16/28
septembrie 1802), pp. 177-188, doc. 110 (hatti-sherifful
pentru Moldova 17/29 septembrie-26septembrie/8
octombrie 1802), apud Paul Cernovodeanu, Basarabia.
Drama unei provincii istorice româneşti în contextul
politic internaţional, 1806-1920. Bucureşti: Editura
Albatros, 1993, p. 12; Alexandru Boldur, Istoria Basara-
Rusia a ocupat rapid Moldova şi Ţara Românească,
fără o declaraţie de război suzeranului acestora, Imperiul
Otoman, şi a stabilit hotar pe Dunăre 5 . Ca reacţie
la ocuparea de către Rusia a Principatelor Române,
Poarta i-a declarat război, dar evenimentele care au
urmat au demonstrat că niciuna dintre părţi nu avea
mari posibilităţi de luptă, prima fiind antrenată şi în
război cu Franţa, în care suferea înfrângere, cea de-a
doua fiind zdruncinată de bulversări interne, precum
revolta ienicerilor şi schimbarea puterii. De aceea,
încă din 1807, Turcia şi Rusia au început negocieri în
vederea semnării unui acord de pace, negocieri care au
continuat până în primăvara 1812, fiind întrerupte
periodic de operaţiuni militare declanşate de armata
rusă, a căror menire era să accelereze semnarea păcii în
condiţiile în care Turcia nu se grăbea să cedeze cerinţelor
ţarului. În august 1807 a fost încheiat armistiţiul
de la Slobozia, rămas neratificat. După noi ostilităţi
militare, încheiate de fiecare dată cu scor nul, la care se
adăuga îndârjirea Porţii în faţa pretenţiilor teritoriale
ruseşti, dar şi pericolul francez care ameninţa Rusia,
ţarul a fost nevoit să-şi reducă din ambiţiile teritoriale,
părţile convenind să reia tratativele într-o ultimă
rundă. Discuţiile în vederea semnării păcii s-au desfăşurat
la Giurgiu începând cu toamna 1811 şi au continuat
la Bucureşti până în primăvara 1812. Dominate
de neîncredere, tensiune şi pesimism, negocierile s-au
încheiat într-un final cu semnarea, la hanul lui Manuc,
a păcii. Articolul IV al tratatului de pace 6 prevedea
stabilirea hotarului dintre imperii pe râul Prut până la
vărsarea râului în Dunăre, apoi din acel loc ‒ pe malul
stâng al fluviului până la Chilia şi la vărsarea lui în
biei. Bucureşti: Editura Victor Frunză, 1992, p. 282; Gh.
Petrescu, Dm. A. Sturdza, Dm. C. Sturdza, Acte şi documente
relative la renascerea României,vol. I.Bucureşti,
1888, pp. 264-289, apud Alexandre Boldur, La Bessarabie
et lesrelationsrusso-roumaines (La question
bessarabienne et ledroit international). Paris: Librairie
Universitaire, 1927, p. 22.
5
Ion Jarcuţchi, Vladimir Mischevca, Pacea de la Bucureşti
(din istoria diplomatică a încheierii tratatului de pace
ruso-turc de la 16 (28) mai 1812). Chişinău: „Ştiinţa”,
1993, p. 54.
6
Русско-турецкий мирный договор. In: Внешняяполитика
России XIX и начала XX века. Документы
Российского Министерства иностранных дел.
Москва: Госполитиздат, vol. VI, 1962, art. IV, p. 408
(varianta franceza), p. 413 (varianta rusă).
– 311 –