aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

dorul Turciei la Berlin, era alcătuit din 29 de articole,
din care 6 se refereau direct la România, iar 8 aveau
tangenţă cu interesele ei. Conceput ca o revanşă după
umilitoarea pace din Războiul Crimeii, trecând peste
o serie de obligaţii pe care le contractase faţă de unele
dintre marile puteri de a se menţine neutre în timpul
conflictului, prin acest tratat Rusia a dictat condiţii
grele de pace Porţii, cerând despăgubiri uriaşe şi a
realizat o reducere drastică a teritoriului Imperiului
Otoman 17 . Fidelă politicii sale seculare de „eliberare” a
popoarelor creştin-ortodoxe din sud-estul Europei de
sub dominaţia otomană, Rusia imperială a „convins”
Poarta să recunoască formal independenţa foştilor ei
vasali – România, Serbia şi Muntenegru, fapt dispus
în articolele 1-5 ale tratatului. Apoi, potrivit articolelor
6-12, urma să fie creat marele principat autonom
al Bulgariei, cu suprafaţa de 160.000 km 2 , pe contul
cedării unor teritorii sârbe, în special a Macedoniei,
şi cu acces la Marea Neagră şi Marea Egee. Articolul
12 prevedea ca toate fortificaţiile de pe Dunăre să fie
distruse, vasele de război erau interzise în apele principatelor
România, Serbia şi Bulgaria, iar prerogativele
Comisiunii Internaţionale a Dunării de Jos erau
menţinute intacte 18 . Totodată, contribuţiile de război
pe care Poarta urma să le plătească Rusiei erau estimate
(articolul 19) la 1,41 miliarde ruble, iar strâmtorile
Bosfor şi Dardanele, potrivit articolului 24, rămâneau
deschise în timp de pace şi de război vaselor de
comerţ ale statelor neutre, care vin şi se îndreaptă spre
porturi ruseşti 19 .
Din cele 29 de articole ale tratatului, 6 se refereau
direct la România, iar 8 aveau tangenţă cu interesele
ei. Tratatul preciza, în articolul 5, că „Sublima Poartă
recunoaşte independenţa României”. Aceasta va
valorifica drepturile sale la o despăgubire, ce va urma
să fie dezbătută între ambele părţi, iar până la încheierea
unui tratat direct între părţi, supuşii români se
vor bucura în Imperiul Otoman de toate drepturile
asigurate supuşilor celorlalte puteri europene 20 . Articolul
8, care a nemulţumit profund diplomaţia românească,
prevedea că până la organizarea unei armate
naţionale bulgare, trupele ruse aveau să rămână în
sudul Dunării în vederea menţinerii ordinii încă doi
17
Poarta Otomană mai păstra în Balcani, după cum remarca
istoricul rus S. Tatişcev, „doar Constantinopolul, Adrianopolul,
Salonicul şi provinciile Epir, Thesalia, Albania,
Bosnia şi Herţegovina”.
18
Documente... Războiul pentru independenţă, vol. IX, p.
366.
19
Ibidem, p. 367, 369.
20
Documente... Războiul pentru independenţă, vol. IX, p.
363.
ani. Comunicaţiile cu Rusia ale acestui corp militar
urmau să treacă prin România şi prin porturile Varna
şi Burgas 21 . Cele mai mari nemulţumiri ale României
a provocat articolul 19, prin care Poarta era obligată
la indemnizaţii de război faţă de Imperiul Rus.
Nu valoarea sumei, ci formula diplomatică şi condiţiile
achitării îndemnizaţiei de către partea otomană
au provocat cele mai vehemente proteste ale opiniei
publice româneşti, deoarece Rusia, luând în considerare
greutăţile financiare ale Imperiului Otoman, prin
dictat şi fără consultarea guvernului de la Bucureşti,
îşi asuma dreptul de a „consimte să înlocuiască plata
unei mari părţi... prin cesiunile teritoriale următoare:
a) Sangeacul Tulcea, adică districtele Chilia, Sulina,
Mahmudia, Isaccea, Măcin, Babadag, Hîrşova, Kiustenge
şi Medgidie împreună cu insulele din Deltă şi
Insula Şerpilor. Nedorind să-şi anexeze acest teritoriu
şi nici insulele din Deltă, Rusia îşi rezervă facultatea
de a le schimba cu partea Basarabiei detaşată la 1856 şi
mărginită la sud cu talvegul braţului Chilia şi cu gura
Stari-Stambul” 22 .
Tratatul de la San Stefano a marcat apogeul politicii
ţariste de expansiune şi dominare în Balcani. El
anula o parte a prevederilor păcii de la Paris din 1856,
prin înlocuirea consensului între garanţii Imperiului
Otoman cu protectoratul rusesc impus în sud-estul
Europei. Această modificare politică în regiune leza
direct interesele României, Serbiei, Greciei, ale căror
interese naţionale au fost încălcate de acesta. Dintre
statele angrenate în conflict, numai Muntenegru, al
cărui teritoriu s-a mărit de trei ori, şi noul principat
autonom bulgar erau mulţumite de prevederile Tratatului
de la San Stefano. Ieşirea la Marea Egee a principatului
bulgar a deranjat marile puteri. Ele se temeau
că Rusia, cuprinzând Bulgaria în sfera ei de influenţă,
putea deveni o putere mediteraneană. Noile frontiere
ale Bulgariei erau aşa de aproape de Constantinopol,
încât strâmtorile şi capitala turcă se aflau sub permanenta
ameninţare a unei lovituri pornite dintr-o bază
militară a statului bulgar 23 .
Semnarea Tratatului de la San Stefano a provocat
un nou val de nemulţumire în România, în unele
state balcanice şi europene, ale căror interese naţio-
21
Ibidem, p. 365; Cf. Л. Нарочницкая, Россия и национальноосвободительное
движение на Балканах, 1875-1878 гг.,
Москва, 1986, p. 106.
22
Documente... Războiul pentru independenţă, vol. IX, p.
367; Şt. Pascu, L. Maior, Culegere de texte pentru istoria
României, Bucureşti, 1977, vol. I, p. 235.
23
Istoria diplomaţiei, vol. III, p. 58; N. Ciachir, România
în sud-estul Europei (1848-1886), Bucureşti, 1968, pp.
177-178.
– 132 –