aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Marea Neagră. Moderarea pretenţiilor teritoriale a
Rusiei de la planurile de anexare a ambelor Principate
Româneşti la acceptarea părţii de est a Principatului
Moldova s-a produs sub impactul mai multor factori,
printre care se numără iminenţa, în sine, a războiului
cu Napoleon 7 şi insistenţele Angliei, care vroia ca
Rusia să nu fie distrasă, printr-o diversiune turcă, de la
lupta împotriva lui Napoleon 8 . Pacea de la Bucureşti
punea astfel capăt stării de război dintre imperiile Rus
şi Otoman, dar pecetluia soarta părţii estice a Principatului
Moldova, care, înstrăinată fiind, devenea –
forţat, prin anexare – provincie a imperiului ţarist.
Anul 1812 în discursul istoriografic şi public:
între realităţi şi denaturare
Deşi dobândirea unui teritoriu, în mod arbitrar,
prin utilizarea forţei şi fără consultarea locuitorilor
acestuia – aşa cum s-a întâmplat în cazul Basarabiei, cu
care Rusia nu a avut nicio legătură cu caracter etnic sau
naţional – nu poate fi calificată drept anexare; evenimentele
produse la 1812 au fost, de-a lungul anilor,
interpretate în mod diferit. Interpretarea sau reprezentarea
evenimentelor – discursul narativ 9 ‒ este un
proces firesc, indispensabil în contextul analizei trecutului.
Or, trecutului i se dă sens tocmai prin procesul
narării. Faptele nu vorbesc de la sine, ele trebuie descifrate
şi interpretate, iar istoria rămâne necunoscută
până nu apar cei care narează evenimentele istorice 10 .
De aici şi observaţia că evenimentul pare să nu anticipeze
discursul narativ, ci să-l succeadă 11 . Deschiderea
trecutului spre interpretare a oferit câmp de acţiune şi
în ceea ce priveşte abordarea anului 1812, a esenţei şi
semnificaţiei acestuia, în raport cu care s-au conturat
în timp două tendinţe, două discursuri narative care
se exclud reciproc şi care au dominat, într-o vreme sau
alta, istoriografia problemei şi demersul public, perpetuându-se
până în zilele noastre cu o intensitate vădită.
Primul discurs narativ – reflectând poziţia majorităţii
istoricilor care analizează şi relatează evenimentele
trecute dezinteresat, onest, obiectiv, de pe principiul
adevărului istoric – denotă drama poporului român
provocată de anul 1812, de pacea de la Bucureşti şi de
7
Bessarabia. London: H.M.Stationerry Office, 1920.
8
Andrei Oţetea, Scrieri istorice alese. Cluj-Napoca:
Editura Dacia, 1980, p. 164, 173.
9
H. Porter Abbott, The Cambridge Introduction to Narrative.
Cambridge: Cambridge University Press, 2008, p. 13, 19.
10
H. Porter Abbott, The Cambridge Introduction to Narrative.
Cambridge: Cambridge University Press, 2008, p. 155.
11
Jonathan Culler, Story andDiscourse in theAnalysis of
Narrative. In: The Pursuit of Signs: Semiotics, Literature,
Deconstruction. Ithaka: Cornell University Press,
1982, pp. 169-187.
pofta de dominaţie a Rusiei. Tragismul neamului românesc
constă în pierderea Basarabiei, calificată ca fiind
atât o mutilare teritorială, cât şi o iremediabilă traumă
psihologică generată de separarea conaţionalilor –
graniţa trecând pe trupul viu al poporului românesc 12
‒, în trecerea forţată a românilor moldoveni din stânga
Prutului sub un regim străin şi neprietenos, care nu a
ezitat să-şi manifeste intenţiile de supunere şi subjugare
a populaţiei din noua achiziţie teritorială la scurt timp
după anexare. Tratatul de pace de la Bucureşti a adus
Basarabia în sfera dominaţiei ruseşti, iar colonizarea
şi rusificarea, asimilarea şi deznaţionalizarea, discriminarea
şi stagnarea au devenit politici consecvent şi
permanent implementate de către autorităţile ţariste
în teritoriul anexat. Pentru Rusia, Basarabia nu era
decât cea mai mică gubernie a sa, un pământ ce trebuia
colonizat, o etapă a tradiţiilor expansioniste ruseşti 13 ,
în timp ce pentru neamul românesc era un teritoriu
răpit, cu pierderea căruia nu se putea resemna.
Intimidat de autorităţi în anii regimurilor ţarist şi
sovietic, acest narativ a obţinut câmp de acţiune prioritar
în perioada interbelică, când Basarabia a devenit prin
actul Marii Uniri parte a României Mari, şi după 1991,
odată cu declararea independenţei Republicii Moldovei.
Prin intermediul acestui discurs narativ istoricii şi-au
spus cuvântul, majoritatea dintre ei constatând că:
· răpirea Basarabiei, smulsă din trupul Moldovei,a
fost o brutală anexiune teritorială lipsită de orice
temei juridic şi istoric, reprezentând un compromis –
la care au ajuns marile puteri – între cerinţele maxime
ale Rusiei de anexare aPrincipatelor Dunărene în
întregime şi anexarea doar a teritoriului dintre Prut
şi Nistru, ca o dureroasă concesie faţă de tendinţele
expansioniste ţariste 14 ;
· anexarea Moldovei de Est de către Rusia s-a
produs în urma concesiilor abuzive ale Porţii, deşi
aceasta nu avea dreptul să dispună de teritoriul principatelor
române 15 , care nu îi aparţinea 16 , ea violând
astfel contractul de vasalitate 17 ;
12
Petre Cazacu, Câteva date din istoria Basarabiei.
Bucureşti: Carte Românească, 1927, p. 9.
13
Ioan Neamţu, Treimea cea de o fiinţă. Iaşi: Editura
Opinia, 1991, p. 57.
14
Ion Constantin, România, Marile Puteri şi problema Basarabiei,
Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1995, p. 247.
15
Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub
stăpânire rusească. Chişinău: Editura Asociaţiei „Uniunea
Culturală Bisericească” din Chişinău, 1923, p. 1.
16
N. Iorga, La vérité sur le passé et le présent de la Bessarabie.
Bucarest, 1831, p. 38; Constantin Aldea, Pagini
dintr-o istorie zbuciumată. Bucureşti: Editura Academiei
de Înalte Studii Militare, 1993, p. 10.
17
Nicolae Titulescu, Documente confidenţiale. Bucureşti:
Editura Academiei Române, 1992, p. 83.
– 312 –