aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

CONTRIBUŢII LA ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI SECUNDAR DIN BASARABIA (1857-1878)
Alexandru ARGINT
Istoria Basarabiei sub ocupaţiile imperiale rusă şi
sovietică conţine multiple pagini triste din istoria românilor,
unele cu conotaţie tragică. Politicile de deznaţionalizare
şi asimilare a populaţiei majoritare române
din Basarabia anilor 1812-1917 fac parte din categoria
unor politici cu efecte nocive, pe care le-au promovat
autorităţile imperiale ruse pe durata celor 106 ani de
ocupaţie a Basarabiei. Consecinţele lor se resimt până
astăzi. Transilvania a fost sub ocupaţie străină aproape
un mileniu şi în prezent este o provincie istorică românească
cu un puternic sentiment naţional românesc,
iar basarabenii, pe durata celor două ocupaţii ruseşti –
imperială şi sovietică, şi-au pierdut, în marea lor majoritate,
identitatea naţională.
Acest proces reprobabil s-a realizat prin mai multe
căi şi metode de către regimul imperial rus de ocupaţie,
învăţământul şi biserica fiind cel mai frecvent folosite
pentru deznaţionalizarea românilor basarabeni. Din
aceste considerente se impune necesitatea studierii
mai aprofundate a învăţământului din Basarabia la
diferite etape, iar studiul nostru sperăm să constitue o
modestă contribuţie la elucidarea evoluţiilor în domeniul
învăţământului în anii 1857-1878. Totodată,
vom face o comparaţie cu dezvoltarea învăţământului
din Basarabia meridională din anii 1857-1878, perioadă
în care sudul Basarabiei cu judeţele Cahul, Ismail
şi Bolgrad au fost parte a Principatului Moldovei şi,
ulterior, a României.
Problema basarabeană, apărută la începutul secolului
al XIX-lea, a fost cercetată de numeroşi istorici,
reprezentanţi ai diferitor şcoli de istorie şi în diferite
perioade, cu diferite interpretări, unele total eronate,
care sunt în vogă şi astăzi. Nu vom încerca să elucidăm
acest aspect, dar, referitor la învăţământ, putem
menţiona că în diferite perioade i s-au dat interpretări
diferite. Istorici ruşi, contemporani evenimentelor,
încercau să susţină poziţia autorităţilor ţariste, care
impuneau ideea că populaţia băştinaşă era necărturară
şi că bazele învăţământului au fost puse de administraţia
rusă. Aici îi putem enumera pe P.A. Lotoţki, A.
Stadniţki, I.M. Parhomovici, A.M. Zaşciuc şi alţii care
s-au referit în lucrările lor la învăţământul din Basarabia
în perioada ocupaţiei imperiale ruse.
Istoricii români din secolul al XIX-lea ‒ începutul
secolului al XX-lea au criticat politica de rusificare
promovată de autorităţile imperiale ruse, inclusiv în
sfera instruirii, demonstrând că populaţia majoritară a
rămas şi mai necărturară decât până la anexarea Basarabiei
de către Imperiul Rus. Din această categorie
de cercetători fac parte B.P. Hasdeu şi C. Stere, care
cunoşteau situaţia reală din Basarabia, marele istoric
N. Iorga, profesorul Ştefan Ciobanu, Petre Cazacu,
Ion Nistor, Zamfir Ralli-Arbore şi mulţi alţii. Din
categoria altor lucrări dedicate istoriei învăţământului
din Basarabia fac parte un şir de lucrări cu caracter
memorialistic şi raporturile statistice ale unor funcţionari
din România şi din Imperiul Rus, care vor descrie
situaţia reală din învăţământ din cele două părţi ale
Basarabiei. În acest context îi vom menţiona pe V.A.
Urechia, directorul şcolilor de pe lângă Ministerul
Culturii şi Instrucţiunii Publice, V. Alecsandri, M.
Kogălniceanu – miniştri ai instrucţiunii publice, K.P.
Ianovski, directorul şcolilor din Basarabia.
În secolul al XX-lea s-au confruntat două curente
care, de fapt, reprezentau poziţia oficială a statului
sovietic şi a celui român în problema Basarabei. În
perioada interbelică, lupta ideologică s-a pus în practică:
politica educaţională a României în Basarabia şi
a sovieticilor în Transnistria. Confruntarea aceasta se
intensifică odată cu venirea la putere în România a lui
N. Ceauşescu, care va folosi acest segment în lupta sa
cu URSS. Important este faptul că aceasta a condus
la impulsionarea cercetarii problemei basarabene în
România şi la apariţia unor lucrări în domeniul dat.
În ultima perioadă s-au lansat o pleadă de istorici
din Republica Moldova şi România, care şi-au
dedicat activitatea ştiinţifică cercetării istoriei Basarabiei
moderne, inclusiv problemei învăţământului.
Menţionăm pe T. Cibotaru şi echipa sa care, în
lucrarea „Istoria învăţămîntului şi a gîndirii pedagogice
în Moldova”, apărută la Chişinău în 1991, fac o
analiză generală a învăţământului rus din Basarabia
în perioada modernă, referindu-se şi la implicaţiile
pe care le-a avut influenţa românească asupra teritoriilor
sud-basarabene. Merită a fi evidenţiaţi aici istoricii
Gheorghe Negru, Ion Varta, Ion Negrei, Dinu
Poştarencu, Nicolae Ciachir, care, în cercetările lor,
au abordat şi problema învăţământului din Basarabia
modernă. Totodată, în ultimul timp se manifestă
o creştere a interesului pentru cercetarea acestei
– 273 –