aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ECOURI ÎN ROMÂNIA
ALE CENTENARULUI RĂPIRII BASARABIEI (1912)
Constantin I. STAN
În anul 1912 s-au împlinit 100 de ani de la răpirea
Basarabiei de către Rusia țaristă prin semnarea
Tratatului de pace de la București la 16 mai 1812.
Autoritățile ruse au organizat cu acest prilej ample
manifestații jubiliare în Basarabia. În acest scop a
fost lansată o proclamație intitulată pompos „Ziua
cea de prăznuire pentru Basarabia” (16 mai 1812
– 16 mai 1912). Documentul glorifică secolul de
ocupație sovietică în Basarabia, arătând, totodată, că
în teritoriul dintre Prut și Nistru „se săvârșesc rugăciuni
și mulțumiri pentru acel lucru că s-au împlinit
o sută de ani de când ea a fost slobozită de sub sarcina
turcească și alăturată către stăpânirea Rusiei, cea drept
credincioasă”. Biserica românească a intrat „întru cea
mai aproape unire cu biserica pravoslavia din Rusia”.
Prezentând rolul așa-zis „civilizator” al acelor o sută
de ani de ocupație rusească, proclamația sublinia
că pentru Basarabia acel veac a însemnat ivirea „pe
cerul ei negru și întunecat zarea cea mai luminoasă
a viitorimii”. Documentul înfățișa, în final, o revigorare
culturală a românilor basarabeni, în realitate
inexistentă. Potrivit acestei pretinse relansări culturale,
„prin toată Basarabia s-au întins ca năvodul fel
de fel de școli. Norodul cu îmbelșugare se îndestulează
foarte împodobite ale lui biserici” 1 .
Proclamația avea un vădit caracter propagandistic.
Ea denatura în mod voit realitatea istorică, încercând
să dovedească „binefacerea” stăpânirii țariste. În realitate,
românii basarabeni se aflau într-o considerabilă
înapoiere economică, dar mai ales culturală. Din aceste
motive, proclamația nu s-a bucurat de ecoul scontat.
Festivitățile oficiale organizate de autoritățile ruse
au început cu mare fast chiar în ziua de 16 mai 1912.
Orașul Chișinău a fost pavoazat cu arcuri de triumf,
steaguri imperiale, scuturi cu monogramele „A. I.” şi
„N. I.” (numele țarilor Alexandru I, cuceritorul Basarabiei,
şi Nicolai II, aflat pe tron la vremea aceea) și
o impresionantă cantitate de flori. Ghirlande de flori
se găseau la ferestrele caselor din zona centrală a capitalei
Basarabiei, locuită în cea mai mare parte de ruși,
ucraineni sau evrei. Toată acțiunea avea un caracter
înșelător. Relevând acest lucru, profesorul A. Frunză
dezvăluie în paginile renumitului cotidian bucureștean
„Adevărul” scenariul mincinos al autorităților de la St.
1
Cf. Vasile Moisiu, Știri din Basarabia de astăzi, București,
1915, pp. 161-162.
Petersburg. „Deci Centenarul se face cu toate formele
și pompele cerute de măreția actului, aici arheologii și
istoricii vor arăta urme de existență a rușilor tocmai
înainte de expediția lui Darius și vor dovedi drepturile
istorice ale coroanei de la Petersburg asupra acestui
pământ, autoritățile școlare vor arăta prin cifre mincinoase
asimilarea românilor, (…) generalii vor povesti
despre bravura ostașilor și bătăliile câștigate pentru
cucerirea acestei provincii” 2 . Prin urmare, festivităţile
urmau un scenariu bine pus la punct în cele mai mici
amănunte. Se crea o imagine falsă, deformată asupra
realităților concrete din Basarabia, unde românii erau
ținuți într-o îngrozitoare înapoiere economică, socială
și culturală.
Manifestările omagiale la Chişinău au debutat la
orele 8.30 cu un serviciu religios oficiat de arhiepiscopul
Chișinăului Serafim, asistat de trei episcopi,
Nicodim al Cinghinului, Gavril al Akermanului și
Zenobil al Izmailului. Liturghia s-a citit în limba
română, cu scopul clar de a se demonstra opiniei
publice că ar exista o deplină libertate religioasă pe tot
cuprinsul Imperiului Rus.
După ce s-a încheiat Te Deumul, la orele 11.30,
cortegiul oficial a părăsit catedrala arhiepiscopală,
îndreptându-se, în frunte cu țarul Nicolai II, către
platoul numit „Rășcănava”, unde s-a oficiat o nouă
slujbă religioasă și s-a tras un salut de 100 salve de
tun. A urmat trecerea în revistă a unităților militare
de către ţar. În după-amiaza aceleiași zile au avut
loc la Chișinău ample festivități: serbări, concerte,
reprezentații teatrale. În celebrul „Auditoriu” s-a jucat
opera intitulată „Viață pentru țar”.
A doua zi, 17 mai 1912, s-a pus piatra de temelie
a monumentului închinat ţarului Alexandru I, care a
anexat Basarabia 3 .
Din cauza căldurii ori a emoției sau, poate, datorită
unui blestem, noul arhiepiscop al Chișinăului,
Serafim, a leșinat. Momentul nu a putut trece neobservat
de cei prezenți şi de opinia publică internă și
internațională.
Nicolae Iorga, un observator extrem de atent al
evenimentelor de peste Prut, a publicat un articol
2
A. Frunză, „Centenarul răpirii Basarabiei”, în Adevărul,
XXV, nr. 8144, 10 mai 1912.
3
P. Colbotean (Pan Halippa), „Scrisori din Basarabia”, în
Viața românească, Iași, an VII, vol. XXV, 1912, pp. 403-405.
– 141 –