aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

În cadrul politicii lingvistice, au continuat eforturile
regimului sovietic privind crearea unui nou popor
şi a unei noi limbi pe teritoriul Basarabiei. În au gust
1945, Arkadij D. Udalţov, membru corespondent
al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., a emis ipoteza că
„poporul moldovean” şi limba vorbită de acesta s-au
format din amalgamarea elementelor latine şi slave.
La Chişinău, au fost elaborate lucrările „Crestomaţie
de literatură moldovenească veche” şi „Crestomaţia
de literatură moldovenească din sec. XIX”, sub îndrumarea
lui I.D. Ceban. Însuşi I.V. Stalin publică, la
începutul anului 1950, lucrarea „Marxismul şi problemele
de lingvistică”, în care este desfiinţat conceptul
de „încrucişare” în formarea limbilor, lansat de
N.I. Marr şi susţinut de I.D. Ceban. Acesta arată că
„Limba moldovenească nu poate fi în acelaşi timp şi
latină şi slavă, lingvistica oficială trebuind să răspundă
dacă este latină sau slavă, studiind în plan comparativ
fondul lexical de bază şi structura gramaticală”.
Lupta împotriva limbii române, devenită o obsesie
a regimului sovietic, în general, şi al celui din R.S.S.
Moldovenească, în special, a fost completată de
demersurile pentru crearea „poporului moldovenesc”.
Astfel, în luna august 1947, C.C. al P.C.M. a trasat
drept sarcină prioritară pentru istoricii din R.S.S.M.
să elaboreze un manual de istorie, bazat pe învăţătura
marxist-leninistă, pentru a demonstra legitimitatea
„eliberării” Basarabiei în 1940. Şef al comisiei de istorici
a fost desemnat Artiom M. Lazarev 21 , care a deţinut
succesiv funcţiile de ministru al învăţământului,
secretar al P.C.M. şi ministru al culturii. În acelaşi
an, Lazarev publică studiul „Statalitatea sovietică
moldovenească şi problema basarabeană”, iar în
1950, broşura „Formarea R.S.S. Moldoveneşti”. Sub
oblăduirea sa a apărut „Cursul de istorie a Moldovei”,
partea I, în 1949, şi „Istoria Moldovei”, volumul I,
în 1951, în limba rusă, reeditată în 1967 în „limba
moldovenească”, sub denumirea de „Istoria R.S.S.
Moldoveneşti”.
În cadrul Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M., a fost
înfiinţat, în 1970, Consiliul ştiinţific pentru problemele
privind relaţiile dintre slavi şi volohi şi geneza
„poporului moldovean”, condus de istoricul Nicolai
Mahov, adept al teoriei migraţioniste. Sub egida
21
Ca o ironie a istoriei, A. Lazarev a fost, pentru scurt timp,
preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, rezultat în
urma primelor alegeri democratice din 1994, deoarece era
decanul de vârstă al deputaţilor aleşi şi şi-a văzut încununată
„opera ştiinţifică” prin inclu derea în cea dintâi Constituţie a
noului stat din stânga Prutului a sintagmelor „limba moldovenească”
şi „popor moldovenesc”.
acestui Consiliu ştiinţific au apărut lucrările „Moldavane”,
în 1977, şi „Studii de istorie asupra formării
poporului moldovenesc”, în 1983. Tot sub patronajul
Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M. au fost publicate,
în 1974 şi 1975, lucrările semnate de A.M. Lazarev
„Organizarea statului sovietic basarabean şi problema
basarabeană” şi „Marele Octombrie şi autodeterminarea
naţională a poporului moldovenesc” 22 .
În lucrările „ştiinţifice” ale acestor pseudoistorici
era acreditată ideea că în urma simbiozei dintre ramura
de est a volohilor romanizaţi şi cea a slavilor de răsărit a
rezultat un nou popor ‒ „poporul moldovenesc”. Ca şi
în problema „limbii moldoveneşti”, era reluată aceeaşi
teorie falsă, contrară adevărului ştiinţific, privind
apariţia unor noi popoare şi limbi în urma interferenţei
unor culturi şi civilizaţii total diferite.
Noile teorii lansate de pseudoistoriografia sovietică,
îndeosebi din R.S.S. Moldova, au reprezentat
o comandă politică venită de la Moscova şi aveau ca
obiectiv fundamental contestarea dreptului istoric de
netăgăduit al României asu pra unei părţi din teritoriul
său, Basarabia, concomitent cu afirmarea „legitimităţii”
şi justificarea acţiunilor anexioniste ale imperiilor
ţarist şi sovietic asupra aceluiaşi spaţiu.
În disputa dintre „moldovenişti” şi romanişti au
existat şi adevăraţi oameni de ştiinţă sovietici, cum
ar fi lingviştii Victor Vinogradov, Samuil Bernstein,
Ru ben Budagov, Raymond Piotrovski, Iosif Varticean,
Dimitri Mihalci, Rubin Udler şi Serghei Lisiţki,
care, în cadrul unor reuniuni ştiinţifice organizate la
Chişinău, în anii 1951-1952, în plin regim represiv
stalinist, au avut tăria şi curajul să afirme în mod public
că „nu există nicio diferenţă între limbile română şi
moldovenească” şi că „limba moldovenească” este o
limbă romanică atât prin structura gramaticală, cât şi
prin fondul lexical de bază 23 .
Exceptând regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,
controversa dintre România şi Rusia (U.R.S.S.) în
problema Basarabiei, deşi subiectul era într-o oare care
măsură tabu, a cunoscut unele momente de manifestare
‒ ce-i drept, puţine la număr ‒, care au apărut
îndeosebi după delimitarea Bucureştiului de Moscova
în urma Declaraţiei din aprilie 1964 şi a evenimentelor
din Cehoslovacia din august 1968 24 . Unul dintre
22
Ion Scurtu (coord.), Istoria Basarabiei de la începuturi şi până
în 1998, Editura “Semne”, Bucureşti, 1998, pp. 9-15.
23
Jean Nouzille, op. cit., pp. 184-185.
24
Nikita Hruşciov afirmase, la 7 martie 1959, că nu existau
niciun fel de conflicte teritoriale între U.R.S.S. şi România,
deoarece cele două ţări erau socialiste, aveau interese comune
şi urmăreau acelaşi obiectiv ‒ construirea comunismului.
– 343 –