aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

mici în comparaţie cu activitatea transilvănenilor.
În plus, plecând din Basarabia, ei lăsau în urmă un
spaţiu gol care nu va fi suplinit de alţi intelectuali.
Prin urmare, în Basarabia nu se va constitui o mişcare
culturală, nu va exista o literatură românească propriuzisă
24 , care să contribuie la formarea unei conştiinţe
naţionale a românilor basarabeni.
Marile schimbări în societatea românească au
început odată cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Editarea primelor ziare româneşti, în Principatul
Moldovei ‒ cu numele sugestiv „Albina românească”
(1 iunie 1829, Iaşi), şi începutul utilizării frecvente
a termenului de limbă română au fost urmate de
formarea, în ambele principate dunărene, a mişcării
paşoptiste la începutul anilor ’40. În ambele ţări, în
calitate de ideologi au ieşit personalităţi marcante care
aveau să formuleze programul politic al unităţii naţionale
române: Nicolae Bălcescu 25 şi Mihail Kogălniceanu
26 .
De partea cealaltă, „jandarmul Europei” 27 a vegheat,
aşa cum arată evenimentele, ca în Basarabia să nu se
formeze o mişcare cu caracter naţional. Astfel, ceea ce
a fost posibil în Transilvania odată cu formarea confesiunii
greco-catolice, deschiderea de şcoli şi editarea de
materiale didactice şi ştiinţifice în limba română ‒ nu
a fost posibil în Basarabia. Limba băştinaşilor a fost
scoasă din administraţie, nivelul şcolarizării era la un
nivel foarte scăzut, iar în în scurt timp, au intrat în uz
24
Stefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stapânire
rusă, Chişinău, 1923.
25
În Cuvântare ţinută la Societatea Studenţilor Români din
Paris în anul 1847, Bălcescu spunea: „Ţinta noastră socotesc
că nu poate fi alta decît unitatea naţională a românilor.
Unitate mai întâi prin idei şi simtimente, care să aducă apoi
cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni, moldoveni,
din basarabeni, din bucovineni, din transilvăneni, din
bănăţeni un trup politic, o naţie românească, un stat de şapte
milioane de români” (N. Bălcescu, Scrieri istorice politice şi
economice. 1844-1847, Bucureşti, Editura Academiei, 1974,
p. 176).
26
Programul politic a fost expus în Dorinţele partidei naţionale
din Moldova: „Pe lângă aceste radicale instituţii, singurele
care ne pot regenera patria, apoi partida naţională mai
propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolţii, fără care s-ar
prăbuşi tot edificiul naţional: aceasta este Unirea Moldovei cu
Ţara Românească, pe temeiul puncturilor de mai sus, şi care
se vor putea modifica de către Adunarea Obştească Constituantă
a ambelor ţări unite; o unire, dorită de veacuri de toţi
românii cei mai însemnaţi, a amânduror Principatelor, o
unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au
vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, care şi
ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării
Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului” (Mihail Kogălniceanu,
Scrieri literare sociale şi istorice, Chişinău, pp. 200-254,
p. 223).
27
Cum a fost numit Imperiul Rus după înăbuşirea revoluţiilor
europene din anul 1848.
numeroase cuvinte de provenienţă rusă 28 . Concomitent
cu procesele de constituire a conştiinţei naţionale
româneşti în principate şi, mai ales, concomitent cu
unirea Moldovei cu Ţara Românească în anul 1859 29 ,
autorităţile ruse vor veghea şi mai strict mişcările în
direcţia creării în Basarabia a unei conştiinţe naţionale
30 . Întrebuinţarea în continuare a denumirii limbii
ca „moldovenească” a fost întărită oficial, utilizarea
sintagmei de „limbă română” este descurajată. Oficialităţile
ruse au înţeles foarte repede că utilizarea termenului
de „limbă română” ar fi făcut trimitere la identitatea
românească a băştinaşilor, care, într-o bună zi, ar
dori unirea. Ca urmare, acţiunile lor preventive erau
cu un pas-doi înaintea unor eventuale manifestări cu
caracter naţional în Basarabia.
Problema formării conştiinţei naţionale s-a lovit
de o altă problemă – lipsa şcolilor şi a instituţiilor
culturale, care ar fi creat condiţii pentru crearea
unei asemenea conştiinţe. Progresele considerabile
în restul Moldovei au fost realizate după anul 1821.
Pe teritoriul Basarabiei, în anul 1812, nu se aflau cele
mai importante târguri din Moldova istorică. Acestea
rămâneau în dreapta Prutului. Aproape întreaga viaţă
culturală a regiunii era concentrată în capitala principatului
– oraşul Iaşi.
În momentul evenimentelor din anii 1917-1918,
majoritatea băştinaşilor din Basarabia considerau
că sunt „moldoveni” şi că vorbesc „limba moldovenească”.
De altfel, aceeaşi situaţie era şi în perioada
1988-1991, în momentul izbucnirii unei noi mişcări
naţionale. Dar şi într-un caz, şi în altul afirmarea
apartenenţei la grupul „moldovenilor” şi a utilizării
„limbii moldoveneşti” nu poate fi considerată o formă
a conştiinţei naţionale. Populaţia din Basarabia nu a
participat la procesul formării naţiunii române, dar la
fel este adevărat că procesul formării naţiunii române
în Basarabia a fost întrerupt în anul 1812, iar cei 22
de ani interbelici nu au fost suficienţi pentru definitivarea
procesului de formare a conştiinţei naţionale
în Basarabia. În plus, în anul 1944, din Basarabia s-au
refugiat în România cei mai mulţi intelectuali basa-
28
Acest lucru se poate constata citind actele care mai sunt scrise
în limba română în Basarabia la mijlocul secolului al XIX-lea.
Vezi, de exemplu, documentul editat de noi: „Un document
cu privire la istoria localităţii Nisporeni”, Revista de istorie a
Moldovei, 2001, nr. 1-4, pp. 131-145, care poate fi înţeles cu
greu de o persoană care nu ştie limba rusă.
29
Gh. Platon, „Conştiinţa naţională românească: geneză emergentă,
orizont european”, Analele ştiinţifice ale Universităţii
„Al. I. Cuza” din Iaşi. Istorie (serie nouă), XXXVI, 1990
(extras).
30
Gheorghe Negru, ţarismul şi mişcarea naţională în Basarabia,
Chişinău, Ed. Prut Internaţional, 2000.
– 192 –