aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

presa timpului despre EVENIMENTUL DE LA 1912
Diana EŢCO
La 16 mai 1912, la Chişinău, capitala Basarabiei,
şi la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus, urma
să se desfăşoare un eveniment de importanţă majoră
în istoria statului nostru, şi anume se validau o sută
de ani de la dramaticul eveniment când armatele
ţariste, retrăgându-se de pe frontul dunărean, „n-au
mai trecut Nistrul, ca de obicei, ci s-au oprit la Prut,
tăindu-ne în două, pentru totdeauna, vechea şi năpăstuita
Moldovă” 1 .
Iniţial, încorporarea teritoriului românesc dintre
Prut şi Nistru la statul rus era tratată cu neseriozitate
atât de ruşi, cat şi de turci, ceea ce implica posibilitatea
revenirii acestor teritorii în albia lor firească. Diplomatul
turc Galib spunea că „pământul cedat e un teritoriu
neînsemnat şi până la expirarea termenului de
evacuare, fixat la trei luni, evenimente fericite ar putea
aduce schimbări în politica otomană” 2 . Boierii moldoveni,
care s-au opus cu înverşunare împărţirii ţării, au
crezut până în ultima clipă că pământul cedat va fi
recăpătat. Spiritul ecliptic al acestei himerice idei i-a
stăpânit şi după ce realitatea s-a dovedit a fi cu mult
mai dură decât se aşteptau, căci „Prutul rămânea hotar
între cele două împărăţii. Adică, între aceia care ar
putea să ne păstreze întregi pentru unitate şi neatârnare
şi aceia care nu era să ne restituie ceea ce căpătase
cândva” 3 .
Autorităţile nou-instalate în proaspăt botezata
Basarabie şi-au consolidat gradual poziţiile în acest
teritoriu, transformându-l într-o provincie ţaristă,
rusificând şi deznaţionalizând populaţia autohtonă,
pe care au anchilozat-o într-un sistem autoritar.
Derulându-se firul timpului, la un secol de la acel
eveniment, el urma să fie celebrat cu multă pompă în
capitala Basarabiei şi, în paralel, în capitala Imperiului
Rus, Sankt Petersburg.
Programul, surprinzător de grandios, urma să arate
importanţa pe care o avea Basarabia în realizarea unor
proiecte de anvergură pentru extinderea frontierelor
statului rus în Balcani. Programa jubiliară prevedea
antrenarea populaţiei, a instituţiilor de stat şi ecleziastice
în sărbătorirea acelui jubileu de extindere teritorială
a Rusiei. Festivităţile de la Chişinău urmau
să culmineze cu vizita monarhului rus Nicolai II şi
1
N. Iorga, Însemnătatea ţinuturilor de peste Prut,
Bucureşti, 1912.
2
N. Iorga, Basarabia noastră, Chişinău, 1993, p.131.
3
Ibidem.
cu inaugurarea monumentului ţarului Alexandru I,
în timpul domniei căruia s-a realizat anexarea. Însă
impresionantele scenarii au rămas la nivel de intenţii...
Ce s-a întâmplat Ce a intervenit inopinat, dând
peste cap planurile autorităţilor ţariste şi impunând
modificarea programului, astfel încât evenimentul în
cauză să ia un caracter strict bisericesc
Propunem câteva reflecţii vizând evenimentul ce
s-a produs la 16 mai 1912, în capitala Basarabiei. Presa
ecleziastică a timpului a reflectat cel mai bine festivităţile
respective. Nicolae Dobrescu, într-un articol
publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, a
exprimat oprobriul societăţii române faţă de politica
ţaristă şi evenimentul respectiv. El a redat declaraţia
arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului, Serafim, că
„ziua aniversării alipirii Basarabiei la Rusia trebuie să
fie o zi de rugăciune publică cu mulţămiri Celui de
Sus” şi a descris detaliat organizarea serbării în cauză,
subliniind mesajul cultural-religios al ei. Precum e şi
firesc, autorul îşi pune întrebarea: „Ce i-a determinat
pe ruşi să confere serbării de la Chişinău un pronunţat
caracter bisericesc”.
Analizând realităţile basarabene, N. Dobrescu
menţionează că, în pofida politicii coloniale ţariste
de suprimare a fiinţei naţionale a românilor din Basarabia,
„la 1912 majoritatea populaţiei din Basarabia o
formează moldovenii. Ei constituie aproximativ 2 mil.
din cele vreo 3 mil. de locuitori. Românii basarabeni
nu au cu ruşii stăpânitori nimic comun decât credinţa
comună creştină, biserica...”.
Constatând o vagă manifestare a conştiinţei naţionale
în rândurile românilor pruto-nistreni, autorul
opinează că, pentru a-i atrage să participe la festivitatea
„împlinirii a o sută de ani de la luarea ţării lor
în stăpânire de către ţar, ruşii au făcut ca serbarea să
aibă loc pe singura punte comună dintre stăpânitori
şi stăpâniţi, punând biserica în care cred şi se închină
şi unii, şi alţii” să aibă o pondere decisivă în cadrul
acestor festivităţi.
Mai mult, pentru a-i ademeni pe români, căci
tocmai de ei avea nevoie administraţia ţaristă pentru a
da prestanţă show-ului preconizat, autorităţile bisericeşti
au îngăduit ca, în ziua de 16 mai, să se citească, în
catedrala episcopală din Chişinău, evanghelia, „Apostolul”
şi alte câteva rugăciuni în română.
Sensibil la dimensiunile psihologice ale soluţiei
– 171 –