aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Prozorovski, în vederea opririi speculei cu monedă
rusească de argint în Moldova şi Valahia. Era preconizată
baterea a 300 000 de astfel de monede, utilizând
în acest scop argint din rezervele Vistieriei de Stat 6 . La
numai două luni de la emiterea ordinului, Golubţov îi
trimite deja lui Prozorovski probe de lei, promiţând să
expedieze în timp util cantitatea necesară armatei, dar
îl roagă să testeze pe piaţă cele opt exemplare executate
după modelele trimise şi să le compare cu emisiunile
originale. Fără să aştepte răspunsul lui Prozorovski, la
10 octombrie, Golubţov s-a grăbit să trimită în Principate
un lot de 30 000 de lei. În scrisoarea de răspuns
expediată la 15 noiembrie, Prozorovski i-a confirmat
primirea ambelor colete. I-a raportat şi referitor la
acţiunile sale privind testarea probelor de lei. Pentru
aceasta, pretinzând că este vorba de un fals, l-a rugat pe
boierul valah dragomanul Mavro să compare proba de
un leu cu monedele otomane originale. Boierul valah
a notat deosebirile dintre exemplare într-o notiţă
în limba franceză, anexată în raport de Prozorovski,
din care reiese că monedele „contrafăcute” sunt mai
bune decât originalul, legendele fiind mai clare şi mai
uniform imprimate. În acest sens, Prozorovski îi recomandă
lui Golubţov să ia în calcul aceste observaţii
pentru a apropia calitatea şi aspectul următoarelor
tranşe de „lei de Petersburg” de piesele otomane originale.
Totodată, el menţionează că emisiunile respective
au fost bine primite pe piaţă, doar că populaţia
îşi dă seama imediat că monedele nu sunt turceşti,
acestea arătând şi prea noi. Din aceste considerente,
ministrul este rugat să dispună la monetărie găsirea
unei metode de a le oferi un aspect de parcă acestea ar
fi fost deja în circulaţie şi, totodată, recomandă să fie
bătuţi lei, utilizând mai multe ştanţe. La 20 ianuarie
1809, Golubţov a cerut Departamentului monetar
permisiunea de a micşora titlul „leului”, dar deja la
acel moment cele 300 000 de exemplare preconizate
fuseseră bătute. Emiterea lor nu s-a oprit la această
cantitate, iar strădaniile de a le da un aspect de monedă
aflată în uz au dus atât la micşorarea titlului argintului,
cât şi la scăderea greutăţii pieselor. Iniţiativa
lui Prozorovski a fost dezagreabilă pentru speculanţii
de monedă, care şi-au pierdut sursele de îmbogăţire,
dar atâta timp cât „leii de Petersburg” aveau o valoare
intrinsecă care depăşea monedele otomane originale,
aceştia au fost bine primiţi pe piaţă. Însă scăderea calităţii
emisiunilor de „lei” a servit drept pretext pentru
refuzarea lor, fiind consideraţi falşi. Comercianţii au
cerut reîntoarcerea pe piaţă a rublei ruseşti de argint,
6
Ibidem, pp. 175-176.
acţionând în acest sens prin intermediul consulilor
străini. Astfel, vicepreşedintele Divanului Munteniei,
generalul G. Enghelgard, responsabil, printre altele, de
aprovizionarea trupelor ruse şi de anihilarea influenţei
şi intrigilor dăunătoare intereselor Rusiei 7 , i-a raportat
lui Kuşnikov că negustorii francezi şi austrieci, din
cauza leilor falşi aflaţi în uz, şi-au închis prăvăliile şi
nu mai vor să activeze. Comercianţii ruşi au dughenele
deschise, dar refuză leii şi primesc doar ruble şi
cervoneţi ruseşti. Kuşnikov l-a informat imediat pe
Prozorovski, iar acesta, la rândul său, a dispus divanelor
ca, pe măsura posibilităţilor, să înlocuiască
leii noi acumulaţi de comercianţii austrieci pe altă
monedă aflată în circulaţie, iar leii noi să fie utilizaţi
la plăţile pentru porţia de carne şi pentru finanţarea
spitalelor. Divanul a refuzat să efectueze aceste schimburi,
declarând că acei bani sunt nişte falsuri fabricate
de ţigani. Îmbolnăvirea şi moartea feldmareşalului
Prozorovski la 9 august 1809 au oprit emiterea „leilor
de Petersburg”, dar n-au putut opri nemulţumirile
comercianţilor şi populaţiei.
În baza unor amprente de plumb de pe emisiunile
„otomane” de Petersburg aflate în colecţia Ermitajului
de Stat din Rusia şi în colecţia de ştanţe a Monetăriei
de la St. Petersburg, au fost precizate variantele
de kuruşi otomani care au fost copiaţi de Rusia. S-a
stabilit că au fost imitaţi kuruşi de la Selim al III-lea
din anul 7, 10 şi 13 de domnie a sultanului, bătuţi la
Islâmbol şi din anul 1 de domnie bătuţi la Trablusgarb
(Tripoli), precum şi kuruşii din anul 1 de domnie a
sultanului Mustafa al IV-lea, bătuţi în Kostantiniye 8 .
La prima vedere, diferenţa dintre „leii de Petersburg”
este nesemnificativă. Specialiştii însă pot observa mai
multe deosebiri ce ţin atât de aspectul monedelor, cât
şi de conţinutul legendelor. Astfel, cum am menţionat
mai sus, kuruşii din emisiunile ruseşti, mai ales
cei din prima partidă, sunt mai luminoşi, mai strălucitori
şi mai bine poleiţi. Diferă şi maniera de gravare
a legendelor, acestea având liniile mai subţiri, cifrele
redate mai stângaci şi amplasate înghesuit, turaua mai
puţin clară, îndeosebi în partea de jos. Au fost observate
şi greşeli în scrierea numelui atelierului Islâmbol,
precum şi lipsa unor semne diacritice în legendele
aversurilor şi reversurilor.
Kneazul P. Bagration, care l-a urmat pe Prozorovski,
nu a susţinut emiterea şi circulaţia „leilor de
7
A. Agachi, op. cit., p. 51.
8
М. Северова, „Турецкие монеты, чеканенные на
Петербургском Монетном дворе”, Сообщения Государственного
Эрмитажа. Вып. 40, Ленинград:
Аврора, 1975, стр. 77-82.
– 68 –