aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

precum şi cele ale Bourbonilor şi ale regaliştilor, iar
una dintre victimele ilustre ale acelor răzbunări a
fost celebrul mareşal Ney, care a fost arestat, judecat,
găsit vinovat de trădare faţă de regele Franţei, căruia
îi jurase credinţă după prima abdicare a lui Napoleon
(căruia i s-a alăturat din nou şi s-a distins în bătălia
de la Waterloo) şi de subminare a securităţii statului,
condamnat la moarte şi executat prin împuşcare 30 .
După aproximativ cinci luni de la bătălia de la
Waterloo, la 20 noiembrie 1815, aliaţii au impus
Franţei un al doilea tratat de pace, tot la Paris. Spre
deosebire de cel din 30 mai 1814, cel de al doilea tratat
de pace prevedea condiţii mult mai severe pentru
Franţa. Aceasta trebuia să renunţe la zonele din Savoia
şi din Flandra pe care le reţinuse prin tratatul anterior,
să cedeze Confederaţiei Germane fortăreaţa alsaciană
Landau, iar teritoriile situate pe Rinul Superior, Bavariei.
Obiectele de artă care fuseseră luate de Napoleon,
dar fuseseră lăsate Franţei conform primului tratat,
trebuiau restituite acolo de unde fuseseră sustrase.
Condiţiile cele mai grele erau obligarea Franţei de
pacité comme utile aux intérêts de l’Angleterre”, şi că la acea
dată, populaţia Parisului îşi mai manifesta nemulţumirea faţă
de Aliaţi, astfel încât „on attend crier tous les soirs dans le
jardin de Tuillerie: Vive l’Empereur” (Europe and the Porte,
VIII, p. 17, n. 28); apoi, la 2 octombrie acelaşi an, îl informa
că „les Anglais et le Autrichiens ont détaché avant-hier les
cheveux de Venise, placés au char qui couronne l’arc de
triomphe du Carrousel. Comme tous le bas-reliefs qui représentaient
les batailles gagnées par les Armées Françaises ont
avaient été déjà ôtés par ordre du Gouvernement, le Public
croit la Cour en connivence avec les alliés” (ibidem); aflânduse
că ducele de Wellington „avait forcé la Porte de Musée, un
observateur disait : que la France perdait quelques tableaux
et que l’Angleterre perdait un grand homme”; de altfel, rolul
atribuit Bourbonilor de către aliaţi nu era altul decât cel de a
le servi drept „instrumente de răzbunare” (ibidem).
30
Stephen Coote, op. cit., pp. 265-266; evenimentul a fost
relatat şi de Signeul, într-un raport din 8 decembrie 1815: “le
Maréchal Ney, condamné à mort à minuit, a été exécuté le
7 Décembre à 9 heures du matin dans le Jardin-même où se
tiennent les séances de la Chambre des Pairs. La précipitation
et l’heure de cette exécution prouvent à quel point la Cour
craignait que le public y fut présent.
Le Maréchal Ney a montré le plus grand courage. Après avoir
congédié le confesseur qui l’accompagnait, il fit ranger en
demi-cercle les Vétérans et se plaça contre le mur, refusant de
se faire bander les yeux. Plusieurs balles ayant porté à la tête,
il est tombé raide et mort.
Ainsi périt l’homme que tant de combats avaient illustré. Tous
les Français amis de leur pays en sont affectés et consternés.
La dureté, la passion et l’acharnement dont le procureur
du Roi a fait preuve pendant les débats ont révolté tout le
monde. La manière dont le Gouvernement Français et le
Duc de Wellington ont, comme on dit, renvoyé le Maréchal
Ney, en donnant une explication fausse à la Convention du 3
() Juillet a été jugé peu honorable.
Les derniers mots du Maréchal Ney ont été : Vivent l’honneur et
la Patrie !” (Europe and the Porte, VIII, p. 18, n. 29).
a achita o despăgubire de război de 700 milioane de
franci, precum şi de a întreţine, pe cont propriu, o
armată aliată de 150.000 de oameni pe o durată de
cinci ani 31 .
Actul Final al Congresului de la Viena a fost semnat
la 9 iunie 1815: el a consacrat înfrângerea definitivă
a lui Napoleon I Bonaparte şi a statuat profundele
mutaţii produse în sistemul politic al Europei. Potrivit
Actului Final al Congresului de la Viena, în fostul stat
polonez se constituia un Regat al Poloniei, numit, din
această cauză, şi „Regatul Congresului”, sub sceptrul
ţarului Alexandru I. Pentru constituirea lui, Prusia
renunţa la Varşovia şi teritoriul înconjurător, pe care
le adjudecase la cea de a treia împărţire a Poloniei, din
anul 1795, efectuată în colaborare cu Austria şi Rusia,
Varşovia devenea, astfel, capitala noului Regat. Prusia
a reţinut, în schimb, zona de nord-vest a Poloniei cu
Poznań, Austria a cedat noului Regat vestul Galiţiei
şi a consimţit la transformarea Cracoviei în oraş liber,
dar a reţinut restul teritoriilor foste poloneze pe care
le anexase în urma celor trei împărţiri ale Poloniei, la
sud şi est de Vistula 32 .
Constituirea acestuia fusese hotărâtă, de fapt, prin
tratatele încheiate de Rusia cu Austria şi Prusia la 3
mai 1815, care dispuneau că Regatul Poloniei era unit
pentru totdeauna cu Imperiul Rus, al cărui suveran era
ţarul Alexandru I. Ca urmare, Congresul de la Viena a
operat o nouă împărţire a teritoriilor poloneze, cea de
a patra, în urma căreia i-au fost cedate Rusiei teritoriile
centrale ale fostului Regat al Poloniei. Era o noutate
în istoria evoluţiei problemei poloneze, de vreme ce,
până atunci, Rusia îşi însuşise doar provinciile orientale,
care, în cea mai mare parte, nu erau, din punct de
vedere etnic, provincii poloneze 33 .
Actul Final al Congresului a menţionat însă şi
faptul că noul Regat Polon urma să primească o
constituţie. Deşi existenţa ei era garantată, în acest
mod, de marile puteri ale Europei, elaborarea acesteia
depindea exclusiv de bunăvoinţa ţarului Alexandru
I. Astfel încât textul iniţial, redactat de Adam Jerzy
Czartoryski, un vechi colaborator al acestuia, care a
făcut parte din delegaţia rusă la Congresul de la Viena,
a fost modificat personal de către ţar, care i-a imprimat
31
Franklin L. Ford, op. cit., pp. 256-259; „a doua pace, din
toamna 1815, după Waterloo şi «eliminarea definitivă a lui
Napoleon» avea să facă – nota Gheorghe Cliveti – imperioasă
intrarea în scenă a concertului marii politici (n.a.)” (Gh.
Cliveti, op. cit., p. 264).
32
Franklin L. Ford, op. cit., p. 263.
33
Alexander Gieysztor et al., Histoire de Pologne, Edition Scientifique
de Pologne, Warszawa, 1972, p. 464.
– 13 –