aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

la Iaşi: 1811-1812 – n.n.), sosit din Constantinopol,
m-a asigurat că acolo, printre funcţionarii ministerelor,
circulă zvonul că va fi necesară cedarea teritoriilor până
la Prut, ceea ce reprezintă jumătate din cât ar putea ei
pierde dacă ar renunţa la toată Moldova” 72 .
Această atitudine conciliantă a ruşilor a fost parţial
încununată de succes, de vreme ce marele vizir a
hotărât trimiterea la Bucureşti pentru stabilirea preliminariilor
păcii a comandantului corpului de ieniceri,
Abdulhamid efendi. Însă, în discuţiile cu generalul
Kutuzov şi cu negociatorii A. Italinski şi I. Fonton,
oficialul turc a anunţat că misiunea sa „constă doar din
a restabili vechiul hotar (pe Nistru – n.n.)” 73 . Aşadar,
tratativele au intrat în impas chiar înainte să înceapă.
Legătura diplomatică dintre plenipotenţiarii ruşi
(în mod special P. Fonton şi M. Kutuzov) şi Dimitrie
Moruzi nu era doar neoficială şi secretă, ci şi una fortificată
deja, întrucât comandantul armatei ruseşti acceptase
unele asigurări ale dragomanului privitor la o
situaţie ce putea fi catalogată drept tărăgănare: „A doua
zi (14/26 octombrie 1811), dimineaţă am avut prima
întâlnire cu principele Moruzi. Vorbind despre un scop
binefăcător, pentru care s-au adunat plenipotenţiarii
ambilor părţi, am pomenit, de asemenea, de împuternicirile
sultanului, cu care, fără îndoială, presupun eu că
marele vizir era înzestrat; dar spre extrema mea mirare,
am aflat de la primul dragoman al Porţii (D. Moruzi –
n.n.) că vizirul abia cu patru zile în urmă a solicitat acele
împuterniciri de la Constantinopol. După asigurările
principelui Moruzi, nu există nicio îndoială în grabnica
sosire a acelor împuterniciri; în fine, a adăugat el că, în
opinia sa, această formalitate nu împiedică începerea
între timp a negocierilor, convenirea asupra articolelor
şi chiar pregătirea proiectului de tratat; pentru care
sunt destule împuternicirile date de vizir, întrucât, de
fiecare dată când acesta este numit comandant al armatei,
el are automat dreptul de a încheia pacea.
Demonstrându-i principelui Moruzi că deplina
mandatare din partea sultanului nu este doar o simplă
formalitate, ci un lucru necesar pentru hotărârea şi
chiar tratarea (interpretarea) păcii, fără de care tratatul
nu are nicio valoare, ne-am despărţit, stabilind ca la
ora cinci după masă, să vină la mine pentru prima dată
împuterniciţii otomani” 74 .
72
Кутузов М. И. Сборник документов. Ред. Л. Г.
Бескровный. T. III. М., 1952, pp. 453-454; Cf.: Arhiva Istorico-Militară
din Moscova [РВИА =ЦГВИА]. Ф. ВУА, д.
2884, лл. об. 159-161.
73
Mehmet M.A. Documente turceşti privind istoria României.
Vol. III (1791-1812). Bucureşti, 1986, pp. 273-280.
74
ВПР. Серия I (1801-1815). Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. VI (1811-1812). М., 1962, с. 209-210.
Ulterior, într-o scrisoare (secretă) a lui Kutuzov
adresată ministrului afacerilor externe N.P. Rumeanţev
(datată din Giurgiu, la 10/22 noiembrie 1811),
este readusă în discuţie problema plenipotenţei delegaţiei
otomane şi limitele cedărilor teritoriale, având
de această dată o remarcă interesantă: „Traducătorul P.
Fonton a iscodit „persoana cunoscută” (nota editorului:
prin „persoana cunoscută” se subînţelegea dragomanul
Porţii – principele D. Moruzi), cu care, aflându-se
în relaţii de încredere, deoarece acesta primise
prin intermediul curierului de la fratele său (Panaiot
Moruzi – n.n.) din Constantinopol o scrisoare în care
se mărturisea că sultanul nicidecum nu e dispus să
confirme pentru Rusia cedarea părţii Moldovei până
la Siret făcută de către (marele) vizir, ba din contra
vrea să-şi păstreze în partea europeană oraşul Galaţi şi
cetatea Ismail cu pământurile lor adiacente. Persoana
sus-numită (D. Moruzi – n.n.), cunoscută împăratului
Alexandru I, comunicase ruşilor că sultanul acceptase
la acea dată drept hotar pentru Rusia malul stâng al
Prutului până la Fălciu, de acolo graniţă terestră în linie
dreaptă până la lacul Catlabuga, al cărui mal drept
până la Dunăre să revină Porţii, iar stângul Rusiei – de
rând cu cetăţile Chilia şi Ackerman...” 75 .
În seara duminicii, la 19 noiembrie (1 decembrie
1811 - stil vechi), Galib-efendi l-a trimis pe primul
dragoman al Porţii la Kutuzov. Acest fapt demonstrează
o dată în plus că nu doar Dimitrie Moruzi practica
diplomaţia secretă, dar şi plenipotenţiarul turc, Galibefendi,
aproba şi uneori organiza asemenea întrevederi
în afara cadrului negocierilor oficiale.
Despre acea întâlnire relatează M.I. Kutuzov într-o
depeşă adresată ministrului afacerilor externe N.P. Rumeanţev:
„Principele Moruzi, reiterându-mi dorinţa sa
de a vedea finalizându-se cu succes şi cât mai grabnic
negocierile începute, a confirmat că lui nu-i este cunoscut
dacă Galib-efendi ar avea permisiunea să cedeze
din propunerile făcute de acesta consilierului de taină
Italinski. Ba din contra, primul plenipotenţiar otoman
(Galib-efendi – n.n.) se jura pe cuvântul său de musulman
că el, în propunerile făcute, a urmat întru totul
conţinutul instrucţiunilor sultanului; iar refuzul din
partea noastră (a ruşilor – n.n.) poate să genereze ruperea
negocierilor şi, de aceea, l-a şi trimis Galib-efendi
pe Moruzi pentru a-mi cere insistent să prezint aceste
noi condiţii Înaltei Curţi (ruseşti – n.n.) şi a le întări –
fapt care, desigur, l-am refuzat. (...) Sultanul considera
75
Кутузов М. И. Сборник документов. Ред. Л. Г.
Бескровный. T. III. М., 1952, p. 699; ВПР. Серия I (1801-
1815). Т. VI (1811-1812). М., 1962, с. 238-239 (primită la
21.11.1811).
– 62 –