aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

un caracter preponderent aristocratic 34 .
În primii ani de existenţă, Regatul Poloniei s-a
bucurat de un regim mai liberal şi de o evidentă
dezvoltare economică, deoarece Alexandru I vroia să
dea impresia unui monarh constituţional (a instalat,
în anul 1818, Dieta, care urma să voteze impozitele
şi legile ţării), precum şi de protector al culturii (a
admis înfiinţarea, în anul 1818, a Universităţii de la
Varşovia, dar şi de promotor al dezvoltării economice,
înfiinţând Banca Poloniei 35 . Totodată, ţarul a lăsat să
se înţeleagă că era posibil ca vechile provincii orientale
ale Republicii Nobiliare Polone, anexate de Rusia în
urma celor trei împărţiri ale acesteia din a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea, să fie încorporate în nouconstituitul
Regat al Poloniei 36 .
Regimul politic al noului stat polonez, aşa cum a
fost preconizat de ţarul Alexandru I, s-a dovedit a fi
efemer. După cum s-a remarcat, „la seule idée d’une
union personnelle entre l’immense Russie, au gouvernement
despotique, et le petit Royaume constitutionnel
était contre nature” 37 . În plus, la începutul
deceniului trei al secolului al XIX-lea, se remarcau tot
mai evident tendinţele reacţionare în statele Sfintei
Alianţe. Ca urmare, pericolul declanşării unei revoluţii
în Europa, precum şi puternica stare de spirit
antidemocratică, îndeosebi antipolonă, ce domina
în unele cercuri ale societăţii ruse l-au determinat pe
Alexandru I să restrângă libertăţile acordate polonezilor.
Convins că amintita constituţie nu era decât „un
don gratuit”, el nu s-a mai simţit obligat să-i respecte
prevederile 38 . Ca urmare, dieta nu a mai fost convocată,
poliţia a intensificat măsurile represive împotriva
societăţilor republicane şi ale studenţilor revoluţionari,
iar presa liberă a fost suprimată şi s-a introdus
cenzura, încă din anul 1819 39 .
În ce priveşte concepţia lui Alexandru I ‒ care nu
participase activ la înfrângerea definitivă a lui Napo-
34
Ibidem, p. 465.
35
L’histoire du monde de 1789 à 1918. Afrique, Amérique,
Europe, Extrême Orient, Océanie. Préface de Theodor Zeldin,
f.l., f.a., p. 165.
36
Alexander Gieysztor et al., op. cit., p. 473.
37
Ibidem.
38
Ibidem.
39
L’histoire du monde, p. 165; Alexander Gieysztor et al., op.
cit., p. 273; renunţarea de către ţarul Alexandru I la ideile sale
liberale, după Congresul de la Aix-la Chapelle din toamna
anului 1818, a fost sesizată şi de însărcinatul cu afaceri al
Suediei la Petersburg, Genserik Brandel, care nota într-un
raport din 8/20 martie 1820 că „il est incontestable que
depuis l’époque du Congrès d’Aix-la-Chapelle, l’Empereur
a essentiellement changé de manière de voir en politique,
et qu’il a fortement modifié les idées libérales qui l’avaient
guidées jusqu’alors” (Europe and the Porte, VIII, p. 229).
leon la Waterloo, aceasta fiind „opera” lui Wellington
şi a lui Blücher – despre viitorul cadru juridic care
trebuia să asigure stabilitatea politică a Europei, ea era
cea a unei uniuni personale a monarhilor, bazată pe
sentimente religioase. Ca urmare, a iniţiat, împreună
cu Francisc I, împăratul Austriei, şi Friedrich Wilhelm
al III-lea, regele Prusiei, Sfânta Alianţă ‒ act semnat la
26 septembrie 1815. În viziunea lor, aceasta avea ca
misiune să gestioneze „problemele lumii, în expresia
raporturilor între suverani” 40 , în conformitate cu
„the sublime truths which the Holy Religion of Our
Saviour teaches and to watch over there respective
peoples as fathers of families” 41 . Alianţa era deschisă
oricărui suveran care ar fi dorit să adere, cu excepţia
sultanului, care nu profesa religia creştină, a papei,
care nu putea să se „alieze” cu ortodocşii şi protestanţii,
precum şi a prinţului regent al Marii Britanii,
care a invocat faptul că principiile constituţionale ale
ţării sale „forbade him to enter into such a personal
agreement” 42 . Totuşi, chiar în epocă „i-a fost refuzată
valoarea de act fondator de sistem politic”, sintagma
„sistem politic al Sfintei Alianţe”, folosită în istoriografia
problemei, fiind deci „aberantă” 43 .
Două luni mai târziu, la 20 noiembrie 1815, a fost
semnat „Tratatul Cuadruplei Alianţe”, care a reprezentat
„actul fondator şi, totodată, primul act interpretativ
al concertului european (s.a.)” 44 . Iar „expresiile
sale cele mai relevante aveau să fie date de „reuniunile
diplomatice” (congrese, conferinţe), între care
şi cele de la Aix-la-Chapelle (1818), Tropau (1820),
Laybach (1821) şi Verona (1822)” 45 .
Congresul de la Aix-la-Chapelle (Aachen), din
40
Gheorghe Cliveti, op. cit., p. 325.
41
Franklin L. Ford, op. cit., p. 268.
42
Ibidem, pp. 268-269.
43
Căci „Actului Sfintei Alianţe i-a fost observată, «în epocă»,
de cei cu vocaţia raţionalizării demersului politic, contradicţia
internă sau eroarea de fond de a înscrie în eternul
divin girarea unei ordini lumeşti” (Gh. Cliveti, op. cit., pp.
335-336); mai mult chiar, „the Holy Alliance began at once
to disrupt the hoped for concert of Europe. It was, as liberal
critics pointed out in speech and in print, a compact among
rulers, not among nations. Furthermore, the grounds for
the British prince regent’s non-participation suggested an
incipient division within the Quadruple Alliance itself, as
between absolute and constitutional monarchies. But most
serious of all, the tsar’s brainchild threatened to make the
defence of „decent Christian order” an excuse for repression,
aimed at even the most respectable opponents of established
regimes” (Franklin L. Ford, op. cit., p. 269).
44
„Un concert ce avea să semnifice nu o instituţie în înţelesul
propriu al cuvântului, ci „o manieră de abordare a problemelor
de interes european” (Gheorghe Cliveti, op. cit., pp.
131-132).
45
Ibidem, p. 332.
– 14 –