aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

la prestaţii. Voronţov, prin intermediul ministrului de
interne, intenţiona să se adreseze împăratului pentru a
obţine privilegiile solicitate 65 .
Numărul enorm de trupe militare care au împânzit
Basarabia şi care urmau a fi întreţinute de populaţia
locală cauza mari prejudicii, crea probleme în relaţiile
cu populaţia civilă. Conform calculelor efectuate de
cercetătorul Igor Ojog, populaţia Basarabiei, care,
conform datelor statistice din 1827, număra 583
868 de persoane, a întreţinut pe teritoriul său în vara
anului 1827 cca 30-40 mii de soldaţi; spre sfârşitul
lui septembrie – 70 mii, iar de la sfârşitul toamnei
lui 1827 până la 26 aprilie 1828 – peste 106 mii de
soldaţi 66 .
Prezintă interes plângerile ţăranilor şi orăşenilor
împotriva abuzurilor militarilor ruşi cantonaţi în
Basarabia, încartiruirea fiind o povară insuportabilă
pentru locuitorii multor sate, târguşoare şi oraşe din
provincie. De menţionat că istoriografia sovietică
din Republica Moldova a trecut conştient cu vederea
această problemă. În culegerea de documente dedicată
situaţiei ţăranilor şi mişcării ţărăneşti din Basarabia
în anii 1812-1861, alcătuită de I.A. Anţupov şi C.P.
Krîja novskaia, din cele 65 de documente referitoare la
perioada 1812-1828 (Partea I), un singur document
(nr. 19) se referă la această problemă. Şi acela doar
tangenţial. Este vorba de dispoziţia guvernatorului
Basarabiei, I.M. Hartingh, din 20 iunie 1816, adresată
Departamentului II al Guvernului Regional, privind
amplasarea abuzivă a celor 224 de militari ai regimentului
Ohotsk în ţinutul Orhei, fără a se indica prejudiciile
materiale şi morale cauzate de militari locuitorilor
acestui ţinut 67 . Nu diferă în acest sens nici partea a
doua a aceleiaşi culegeri de documente. Astfel, din cele
47 de documente cu referinţă la aceeaşi perioadă, un
singur document, datat cu 23 ianuarie 1828, relatează
despre transportarea muniţiilor pentru armata rusă,
prestaţie la care au fost impuse cele 1 497 de familii de
colonişti (se lua câte un car de la 37 de familii) 68 .
Nu mai bine stau lucrurile şi în lucrările monografice
dedicate diferitelor categorii sociale şi sistemului
de impozitare a acestora. Informaţiile cu referire la
această temă sunt fragmentare, superficiale şi nu redau
65
Ibidem.
66
Igor Ojog, „Aspecte din activitatea militară a lui P.D. Kiselev
în Basarabia”. În: Omagiu lui Vladimir Potlog şi Constantin
Drachenberg la 70 de ani, Chişinău, 1997, p. 191.
67
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии.
(1812-1861 годы). Сборник документов. Составители
И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Часть I,
Кишинев, 1962, c. 39.
68
Ibidem, Partea a II-a, Chişinău, 1969, pp. 95-96.
un tablou amplu al situaţiei. Doar în lucrarea cercetătorului
Dinu Poştarencu dedicată anexării Basarabiei
la Imperiul Rus, apărută recent, este consacrat un
paragraf special încartiruirii militarilor ruşi în Basarabia
după anexare, dar care cuprinde o perioadă de
timp destul de scurtă, doar anul 1813 69 .
Să analizăm dinamica protestelor şi revendicărilor
populaţiei din Basarabia conform principalelor forme
de manifestare, în anii 1812-1818 (tabelul 1), de la
anexarea ei la Imperiul Rus până la adoptarea „Regulamentului
organizării administrative a regiunii Basarabia
din 29 aprilie 1818”, în baza doar a unui fond
de documente – Fondul 2 (Cancelaria guvernatorului
Basarabiei).
Analiza datelor generalizate în tabelul 1 ne permite
să constatăm că după anexarea Basarabiei la Imperiul
Rus, în pofida diverselor „privilegii” acordate diferitor
categorii sociale şi a intereselor majore de a crea
în provincie o atmosferă atractivă pentru popoarele
balcanice, situaţia populaţiei s-a înrăutăţit cu mult,
fapt confirmat de numeroasele plângeri şi reclamaţii ale
ţăranilor şi orăşenilor.
Potrivit datelor din tabelul 1, protestele şi revendicările
care au avut loc în Basarabia în această perioadă
pot fi grupate în 8 categorii vizând: abuzurile moşierilor,
ispravnicilor, arendaşilor, concesionarilor ş.a. –
373 (36,4%); prestaţiile, impozitele şi dările exagerate
– 318 (31%); abuzurile militarilor ruşi – 133 (13%);
strămutările ţăranilor în interiorul Basarabiei şi peste
Nistru – 93 (9,1%); fuga ţăranilor în Moldova de
peste Prut – 62 (6%); abuzurile administraţiei regionale
şi ale funcţionarilor ruşi – 31 (3%); restricţiile
în comerţul interior şi exterior – 13 (1,3%) şi informaţii
cu privire la mişcarea haiducească sau la acte de
tâlhărie – 3 (0,3%).
Este semnificativ faptul că din cele 1026 de proteste
şi revendicări ale populaţiei din Basarabia care au avut
loc în această perioadă, 523 (51%) au revenit ţinutului
Orhei, care era cel mai mare după teritoriu, includea
cele mai multe aşezări rurale şi urbane, avea cea mai
densă populaţie şi, principalul, avea cele mai multe
aşezări ţărăneşti (răzeşeşti şi moşiereşti) şi orăşeneşti,
cele mai multe biserici – respectiv, cel mai mare
număr de oameni cărturari, care puteau scrie plângeri,
era cel mai aproape de centrul regional Chişinău etc.
Ţinutul Orhei era urmat de ţinuturile: Tomarova –
cu un număr de 87 (8,5%) de proteste, Bender – 85
(8,3%), Soroca – 72 (7%), Iaşi – 67 (6,5%), Codru –
69
Dinu Poştarencu, Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus,
Chişinău, 2006, pp. 178-180.
– 26 –