aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

constatare vă va servi drept bază pentru toate acţiunile
Dumneavoastră în funcţia respectivă” 5 .
Aşadar, în decursul primului an de ocupaţie, Basarabia
a fost administrată conform vechilor obiceiuri
şi legi ale Modovei. La 2 februarie 1813 este instituit
guvernul provizoriu al Basarabiei, alcătuit din două
departamente, în cadrul cărora boierii moldoveni
deţineau majoritatea funcţiilor (în proporţie de 7:12).
Celelalte funcţii erau deţinute de funcţionari ruşi care
au activat în Principatele Române în perioada 1807-
1812. La 17 iunie 1813, Scarlat Sturdza este eliberat,
pe motiv de boală, din funcţia de guvernator al Basarabiei
şi este înlocuit de generalul I. Hartingh. Acesta,
ignorând prevederile Regulamentului privind administrarea
provizorie a Basarabiei (23 iulie 1812) 6 referitoare
la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale,
accelerează procesul de transformare a Basarabiei
într-o gubernie rusească. Are loc substituirea funcţionarilor
moldoveni cu funcţonari ruşi, este ignorată tot
mai frecvent legislaţia locală.
Alarmaţi de aceste abuzuri, boierii moldoveni
expediază, prin intermediul mitropolitului G. Bănulescu-Bodoni,
mai multe demersuri împăratului
Alexandru I, Consiliului de Miniştri şi Consiliului de
Stat, inclusiv solicitarea de a numi drept guvernator o
persoană din rândul boierilor autohtoni ‒ demersuri
neglijate de autorităţile ruse.
Protestul faţă de anexarea Moldovei de Răsărit şi
faţă de politica de rusificare şi-a gasit expresie în strămutările
masive ale populaţiei din Basarabia în dreapta
Prutului. Migraţia în masă a populaţiei româneşti
din Basarabia avea mai multe motive. Unul dintre
ele a fost teama ţăranului moldovean de o eventuală
introducere a şerbiei în provincia ocupată. Au fost
cazuri în care sate întregi, în frunte cu preoţii lor, ,,au
fugit peste Prut” 7 . Conform afirmaţiilor lui I. Nistor,
„moldovenii fugeau cu duiumul dincoace de Prut,
temându-se ca robia muscălească să nu fie introdusă
şi în noua oblastie...” 8 . În al doilea rând, abandonarea
Basarabiei de către mii de români era impusă
de maltratările şi umilirea la care erau supuşi românii
basarabeni de autorităţile ţariste. Vexaţiunile cazacilor
şi soldaţilor ruşi, cazaţi pe la casele băştinaşilor,
comportamentul discriminatoriu al poliţiei ruse faţă
de populaţia românească din târgurile şi satele basarabene
au constituit alte motive ale acestui exod.
5
I. Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, pp. 180-181.
6
Şt. Purici, Istoria Basarabiei, Bucureşti, 2011, p. 21.
7
I. Scurtu, D. Almaş et al., Istoria Basarabiei de la începuturi
până în 1998, Bucureşti, 1998, p. 40.
8
I. Nistor, op. cit., p. 205.
Amplificarea migraţiei alarma autorităţile ruseşti.
Acest fenomen afecta imaginea Rusiei în faţa popoarelor
balcanice. Pentru a opri procesul, a fost fortificat
hotarul pe Prut. Cu toate acestea, exodul nu a încetat.
Înţelegând că Basarabia are o poziţie strategică
favorabilă, guvernul ţarist a căutat să ia măsuri suplimentare
pentru a crea în această regiune o situaţie mai
stabilă. Cu scopul de a constitui o bază socială leală, el
a iniţiat o amplă acţiune de colonizare. În primul rând,
era colonizată zona de sud a Basarabiei (Bugeacul),
deoarece în timpul războiului ruso-turc din 1806-
1812 câteva mii de nohai au părăsit Bugeacul, retrăgându-se
la sud de Dunăre, în Dobrogea. În anii 1808-
1809 autorităţile ţariste transferă restul populaţiei
nohai din Basarabia în regiunea Taurida.
Pentru a stimula afluxul de colonişti, administraţia
rusă le garantează celor sosiţi numeroase privilegii:
scutire de impozite şi de alte prestaţii pentru o
perioadă de 10 ani, acordarea unor loturi de pământ
semnificative (între10 şi 60 desetine), a unor credite
avantajoase pe termen lung, scutire de încartiruire şi
de serviciul militar pentru o perioadă de 50 ani (pentru
etnicii germani, pentru totdeauna), autonomie religioasă
şi culturală etc.
Cel mai mare aflux de colonişti venea din guberniile
ruse şi decurgea în două moduri: organizat şi
spontan. Deja la 23 aprilie 1815, Harting menţiona
pentru ministrul poliţiei S.K. Veazmitinov că, timp
de un an, „din provincie au fost expulzate în guberniile
Kiev, Herson, Ekaterinoslav şi alte gubernii circa
3000 de persoane” 9 [venite din proprie iniţiativă din
guberniile sus-numite pentru a se stabili în Basarabia,
n. red.].
Duplicitatea politicii guvernului ţarist referitoare
la migraţiile înregistrate în Basarabia este vizibilă
inclusiv în istoriografia sovietică moldovenească,
unde se menţionează că această politică a avut un
caracter contradictoriu: „pe de o parte, le poruncea
autorităţilor locale să pună capăt prin măsuri de
pedepsire adăpostirii fugarilor, iar aceştia să fie expulzaţi
la locurile de trai de mai înainte sau să fie recrutaţi,
surghiuniţi în Siberia, iar pe de altă parte, nu se
permitea deranjarea lor daca s-au stabilit temeinic în
Basarabia” 10 .
Ca urmare a politicii de colonizare a Basarabiei
cu diverse etnii, situaţia demografică a provinciei
s-a schimbat mult în perioada anilor 1812-1918. În
9
Ibidem, p. 19.
10
История Молдавии. Документы и материалы, Chişinău,
1969, tom III, p. II, p. 605.
– 178 –