aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

a provinciei, reducerea numărului şi influenţei localnicilor
în administraţie şi înlăturarea vechilor legi şi
obiceiuri autohtone.
Tulburările au fost accentuate de faptul că ruşii,
imediat după anexarea Basarabiei, au început să facă
colonizări masive de populaţii străine în acest teritoriu.
Numai că tentativa Rusiei de a transforma Basarabia
într-o regiune atractivă pentru străini, în special pentru
popoarele din sud-estul Europei, nu a dat rezultatele
scontate. Contele Ioan Capodistria (şeful cancelariei
imperiale), într-o adresă către generalul A.N. Bahmetev,
numit guvernator în 1816, mărturisea că „scopul politic
urmărit de către Imperiul Rus – imediat după semnarea
Tratatului de pace cu Înalta Poartă – era de a face din
această provincie un adăpost, un refugiu pentru toţi cei
ce erau prigoniţi de osmani. Dar s-a întâmplat tocmai
contrariul: în loc să-i atragă pe străini, administraţia
imperială a provocat emigrări în masă ale băştinaşilor” 11 .
În baza rapoartelor expediate de ispravnicii de
judeţ către Departamentul din Chişinău despre fuga
locuitorilor, s-a stabilit că între anii 1812 şi 1814 au
plecat peste Prut 820 de persoane. Alte statistici stabilesc
că numai din ţinutul Hotin, până la începutul
anului 1816, s-au refugiat 3 353 de locuitori, din
ţinutul Codru – 290 de familii; din ţinutul Hotărniceni
– 906 persoane 12 . Fuga ţăranilor a continuat până către
mijlocul secolului. Ca să stăvilească migraţia peste Prut,
autorităţile ţariste, în perioada imediat următoare
anului 1812, au închis aproape ermetic regiunea Basarabiei
între două cordoane de frontieră:
1. cordonul „sanitaro-vamal” de la Nistru, instituit
în 1793 (după anexarea la Rusia a unui vast teritoriu
din stânga Nistrului în urma Păcii de la Iaşi din 1791)
şi care a continuat să funcţioneze şi după anul 1812, în
pofida disputelor dintre administraţia locală şi cea de
la Sankt Petersburg. Va fi anulat prin ucazul Senatului
în 26 septembrie 1830 13 ;
2. după anul 1812, hotarele imperiului s-au extins
până la râul Prut, Dunăre şi litoralul de nord-vest al Mării
Negre, acest segment devenind cel de al doilea cordon
de frontieră. În luna aprilie 1818 sunt confirmate oficial
şi statele de personal ale oficiilor vamale care activau în
baza Regulamentului de carantină (din 1796) 14 .
11
Устройство задунайских переселенцев в Бессарабии и
деятельность А.П. Юшневского. История Молдавии.
Документы и материалы, Кишинев, 1957, c. 207.
12
П. Свинин, Описание Бессарабской области. Записки
Общества истории и древностей. Том VI, Одесса, 1867, c. 211.
13
Valentin Tomuleţ, Consideraţii privind regimul vamal al
Basarabiei în perioada 1812-1830. In: Tyragetia [Anuar],
vol. VI -VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 210.
14
Ibidem, p. 216.
Începând cu anul 1818, orice trecere peste hotarul
de la Prut era înregistrată la oficiile vamale, grupate
în două districte principale: 1. Sculeni – cu statut de
carantină centrală; Novoseliţa [Noua Suliţă] – carantină
centrală; Leova – carantină specială; Lipcani –
post de carantină; 2. Ismail – carantină centrală, Reni
– carantină specială, Akkerman – post de carantină 15 .
Restricţiile de frontieră erau deosebit de aspre, în
special în cazul regimului de carantină cu o durată de
până la 10-16 zile.
* * *
În condiţiile descrise mai sus, cea mai statornică
instituţie a ţării era Biserica Ortodoxă, condusă de
mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, căruia însuşi
Alexandru I îi scria la 1 aprilie 1816 că a fost informat
privitor la intenţiile sale ce nu s-au realizat: „aflândumă
în această plină socoteală, am aşăzat eu întăias
[i]dată o vremelnică ocîrmuire în Basarabia, puind
temeiu acestii ocîrmuiri cele de mult a ei obiceaiuri
şi pronomii […]. Eu am vrut mai înainte a fi încredinţat
din dovezi şi am aşteptat ca vremea şi stările
împrejur, precum şi cele adevărate înştiinţări, pentru
toate se-mi arate mie ce urmări se cade a se aştepta
de la această cercare” 16 . Pentru a linişti populaţia, în
1816, mitropolitul a trimis o circulară în eparhie, prin
care îi îndeamnă pe clerici şi pe toţi creştinii „să nu
creadă că în Basarabia va fi introdusă iobăgia [… şi] că
din înalta împărătească milostivire aveţi ocârmuirea
din naţia voastră şi în limba voastră” 17 . O consecinţă
a panicii ce cuprinsese populaţia a fost faptul că autorităţile
imperiale au fost nevoite să amâne depunerea
jurământului de credinţă a întregului popor către
împăratul Rusiei 18 .
Consecinţele crizei anexării s-au făcut simţite şi în
cadrul instituţiilor ecleziastice. Încercând să organizeze
tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română în
eparhia nou-înfiinţată a Chişinăului şi Hotinului (21
august 1813), mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni
(1813-1821) trebuia, în primul rând, să-şi subordoneze
activitatea tipografică Ucazului sinodal din 4 mai
15
Ibidem, p. 212.
16
Alexandru I, Circulară către Mitropolitul Gavriil de numirea
unui împuternicit în Basarabia, 1 aprilie, Sankt Petersburg, 1816
[in folio]; vezi Colecţia „Documente vechi”, Muzeul Naţional
de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Chişinău (FB- 6734-1).
17
Ştefan Ciobanu, Cultura românească…, p. 11.
18
Pastorală pentru depunerea jurământului către Scaunul Împărătesc
de către toţi locuitorii, iscălind şi tabelele ce se vor arăta,
Chişinău: Tipografia Exarhicească; Vezi Colecţia „Documente
vechi”, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a
Moldovei, Chişinău (F/N).
– 204 –